podoabe



PODOABE. Din vremurile paleolitice, podoabele au fost folosite de om pentru a-şi înfrumuseţa obiectele de care se folosea în viaţa de toate zilele. Atunci când motivaţia este corectă, îndemânarea meşteşugarului este un lucru plăcut lui Dumnezeu, şi într-adevăr, pentru construirea cortului întâlnirii, Beţaleel a fost umplut de Duhul (ruah) lui Dumnezeu (Exod 31:1-5), aşa cum au fost şi cei care au confecţionat hainele marelui preot (Exod 28:3).

Descoperirile arheologice au arătat că în timpurile biblice sculptarea lemnului şi a fildeşului a fost executată cu mare îndemânare; ţesutul şi broderiile au ajuns sa fie arte de ţinută înaltă; şi tehnicile de prelucrare fină a metalului au fost bine înţelese (*ARTE ŞI MEŞTEŞUGURI). Se pot distinge trei categorii de obiecte ornamentate.

I. Personale

Nu avem dovezi care să confirme că, în antichitate, în Orientul Apropiat s-ar fi practicat tatuajul ornamental, dar îmbrăcămintea era deseori bogat împodobită, iar bijuteriile au fost folosite pe scară mare. Cu toate că numai câteva exemplare de textile s-au recuperat în afara Egiptului, basoreliefurile şi picturile murale asiriene şi persane de la Mari de pe Eufrat prezintă, uneori în detaliu, obiecte de îmbrăcăminte cu broderii fine. Picturile din mormintele egiptene zugrăvesc, de asemenea, obiecte de îmbrăcăminte în detaliu, şi într-un mormânt de la Beni-hasan, un grup de nomazi asiatici cu costume viu colorate (vezi IBA, fig. 25) lasă impresia unui gen de îmbrăcăminte ornamentală purtată probabil de către patriarhi (*ÎMBRĂCĂMINTE).

Au fost găsite multe exemplare de bijuterii (*BIJUTERII ŞI PIETRE SCUMPE) cu ocazia săpăturilor arheologice, cele mai importante fiind probabil cele de la „Mormintele împărăteşti" de la *Ur.

Mai mulţi termeni care se referă la obiecte de podoabă personale sunt traduse cu „podoabă", dar semnificaţia lor precisă este în multe cazuri incertă. Printe acestea se numără următoarele:

1. hali (Proverbe 25:12), care probabil că provine dintr-o rădăcină semită hlh, „a împodobi"; toate versiunile engl. traduc termenul cu „ornament". Cuvântul mai apare şi în Cântarea Cântărilor 7:1, unde aceleaşi versiuni îl traduc cu „bijuterie".

2. liwya (Proverbe 1:9; 4:9; lit. „obiect răsucit"); VR traduce „salbă" şi VSR „ghirlandă".

3. ‘adi (Exod 33:4-6; 2 Samuel 1:24; Isaia 49:18; Ieremia 2:32; 4:30; Ezechiel 7:20; 16:7, 11; 23:40), derivat de la ‘ada, „a împodobi", „a se împodobi"; în toate versiunile engl. este tradus cu „podoabă, a împodobi".

4. pe’er (Isaia 61:10), de la pa’ar în Pi’el însemnând „a înfrumuseţa"; VR şi VSR traduc „ghirlandă".

5. se’ada (3 (Isaia 3:20), a cărui etimologie nu este cunoscută. Probabil că înţelesul este „brăţară" (după cum apare în VSR); VR traduce „lanţ de la gleznă".

6. ‘ekes (Isaia 3:18), poate înrudit cu termenul arab ‘ikasu, „a împiedica (o cămilă)", de la ‘akasa, „a inversa, a lega invers", de unde în VR şi VSR se traduce cu „brăţară pentru gleznă". Rădăcina apare ca verb în Isaia 3:16, unde este tradusă prin „a scoate un sunet subţire".

Deşi în anumite cazuri speciale, cum ar fi ceremoniile de căsătorie, purtarea podoabelor şi a bijuteriilor era considerată ceva normal şi corect (Isaia 61:10), folosirea exagerată a podoabelor personale este condamnată pe faţă (Isaia 3:18-23; 1 Timotei 2:9). Isaia 3 ne prezintă un catalog cu mai multe feluri de podoabe care sunt traduse diferit în versiunile englezeşti. Unele dintre acestea sunt hapax legomena, şi nu putem adăuga prea multe la traducerea VSR. Termenul „brăţările" sera din v. 19 este confirmat probabil de termenul înrudit acadian semeru (seweru) care are acest înţeles. În acelaşi fel, în v. 21, termenul „inelele" (tabba’at, VSR „inel cu sigiliu") este confirmat de termenul acad. (timbu’u, timbutu, „inel cu sigiliu") (*PECETE). Traducerile din VA care au fost modificate foarte mult în ultimele versiuni se referă la cuvintele „cerceii" (sahas; VR. VSR *„amulete") din v. 19, „mahramele" (mitpahat; VR „şal", VSR „giulgiu") în v. 23.

Printre alte obiecte de podoabă personale erau:

1. hah, de obicei un cârlig sau un inel cu care era ţinut captiv un om (2 Împăraţi 19:28) sau un animal (Ezechiel 29:4), dar în Exod 35:22 este un ornament (VA „brăţară", VR şi VSR „broşa");

2. saharon, probabil un obiect în formă de semilună, folosit pentru cămile (Judecători 8:21; VA „podoabă", VR „semilună") şi pentru oameni (Judecători 8:26; Isaia 3:18, VA „cerc rotund ca şi luna", VR „semilună"); şi multe alte lanţuri, podoabe, care includeau

3. rabid, probabil un inel răsucit pentru gât (Geneza 41:42; Ezechiel 16:11);

4. ‘anaq o formă mai complicată făcută din sârmă împletită care putea avea pandantive care atârnau (Judecători 8:26; Proverbe 1:9; Cântarea Cântărilor 4:9);

5. sarsera, probabil un lanţ mai flexibil, confecţionat din inele (Exod 28:14,22; 39:15; 1 Împăraţi 7:17; 2 Cronici 3:5,16);

6. haruz un lănţişor format din mărgele înşirate pe o aţă (Cântarea Cântărilor 1:10; RV „aţă cu bijuterii"). Un alt tip de podoabe, menţionat în 1 Macabei 10:89; 11:58; 14:44, este „catarama" (în gr. porpe, „catarama-ac", „catarama-broşă").

Un caz special în podoabele personale îl constituie îmbrăcămintea marelui preot (*ÎMBRĂCĂMINTE). Haina de in era ţesută ornamental (Exod 28:39, RV, RSV), efodul şi cingătoarea erau ornamentate (Exod 28:6, 8) şi de jur împrejurul poalei efodului erau aşezate alternativ rodii şi clopoţei (Exod 28:31- 35). Pe lângă acestea, şi pieptarul (vezi *PIEPTARUL MARELUI PREOT) conţinea elemente ornamentale.

În Exod 13:16 şi Deuteronom 6:8; 11:18, cuvântul „fruntari" totapot pare să se refere la anumite podoabe ce se purtau pe cap. S-a sugerat că există o legătură între acest cuvânt şi termenul acad. tatapu „a încercui", dar legătura nu este certă.

II. Obiecte portabile

Din cele mai vechi timpuri pe vasele de lut s-au folosit ornamente pictate sau crestate şi, cu toate că în timpurile istorice abundenţa în alte posesiuni a avut ca rezultat absenţa ornamentelor, anumite obiecte cum ar fi cele miceneene şi cele numite „filistene" pot fi distinse uşor şi constituie un criteriu util de datare pentru arheolog. *Arheologia a arătat că uneltele şi armele au avut, ocazional, ornamente corespunzătoare, dar categoria de obiecte mai mici care necesita cele mai elaborate şi mai fine ornamentări era aceea a articolelor cosmetice. Cutii, borcane pentru unsori, palete pentru amestecarea coloranţilor şi mânere pentru oglinzi confecţionate din oase şi din fildeş, sculptate cu măiestrie au fost scoase la suprafaţă în Siria, Palestina, Mesopotamia şi Egipt. Mobilierul, în special în palatele regale, a fost uneori bogat ornamentat cu articole sculptate din fildeş (cf. 1 Împăraţi 10:18; 2 Cronici 9:17; Amos 6:4 şi *FILDEŞ). Faptul că au fost folosite covoare ornamentale este arătat de pavaje din lespezi de piatră, sculptate ca o imitaţie a covoarelor din palatele regale ale Asiriei. Hamuri pentru cai foarte frumos ornamentate sunt zugrăvite pe basoreliefurile din palatele asiriene şi există dovezi că şi hamurile pentru cămile erau ornamentate (Judecători 8:21, 26).

*Cortul întâlnirii şi obiectele din el au fost ornamentate de îndemânaticul *Beţaleel. Ornamentarea era de asemenea practicată şi printre păgâni, după cum s-a constatat în descoperirea mobilierului de templu, de la Meghido, Bet-Şean şi în alte locuri, unde suporturile pentru tămâie şi pentru altar sunt ornamentate cu figuri de păsări, de animale, de şerpi (simbol al fertilităţii) şi de oameni. Acestea erau ornamente obişnuite legate de cultele păgâne ale vecinilor lui Israel, şi deseori cele mai elaborate ornamente au fost cele ce se puneau pe sicriul unui decedat. Ne-au rămas sarcofage de piatră frumos sculptate din Fenicia şi Egipt, iar descoperirile de la „Mormintele împărăteşti" de la Ur şi din mormântul lui Tutankhamon ne arată cât de bogate erau ornamentele care îl însoţeau pe cel mort în mormânt.

III. Podoabe arhitecturale

În antichitate, clădirile şi mai ales palatele au fost ornamentate atât în interior cât şi în exterior. Pereţii interiori ai încăperilor mai importante din palatele regilor asirieni de la Ninive şi Khorsabad au fost împodobiri cu basoreliefuri sculptate şi cu uşi păzite de impunătoare statui compuse în formă de animale (IBA, fig. 44). Probabil că aceste basoreliefuri au fost colorate în antichitate, fiind de fapt picturi murale glorificate, de felul celor descoperite la Til Barsip care aparţin din perioada asiriană. În palatul de la Mari care datează din prima parte a mileniului al 2-lea au fost descoperite mai multe picturi murale, sugerând că motivul pentru care astfel de ornamente nu s-au descoperit mai frecvent este caracterul lor perisabil.

În Egipt, unde cele mai binecunoscute picturi murale s-au găsit în mormintele săpate în stâncă, au fost excavate şi palate cu picturi murale la Malkata (Amenophis III) şi el-Amarna (Amenophis IV). Marile temple de la Karnak şi Luxor au fost ornamentate cu picturi murale şi cu basoreliefuri şi cu inscripţii hieroglifice, hieroglifele însele formând elemente ornamentale. Probabil că *fildeşul nu a fost folosit numai pentru a ornamenta mobilierul ci şi pentru a fi folosit ca aplice pentru încăperile mai importante, aşa cum ne sugerează proviziile de fildeş sculptat găsite la Nimrud, Arslan Tash, Meghiddo şi Samaria (cf. 1 Împăraţi 22:39; Psalmul 45:8; Amos 3:15).

Ornamentele exterioare, care în perioadele de mai înainte puteau consta din pereţi îmbrăcaţi cu piatră, sau în Asiria puteau consta din statui în formă de animale care păzeau porţile, au ajuns să fie foarte somptuoase în Babilonul lui Nebucadneţar, unde săpăturile arheologice au scos la suprafaţă mari faţade de cărămizi colorate şi emailate, care conţineau desene de animale şi rozete la îmbinări.

În ultima parte a primului mileniu î.Cr., persanii au recrutat meşteşugari din tot Orientul Mijlociu pentru a zidi şi a ornamenta marele şi ceremonialul oraş Persepolis , angajând chiar şi meşteşugari din regiunea Mării Egee. Influenţa egeeană a fost simţită aici începând din mileniul al 2-lea î.Cr. (Alalah, Ugarit) şi este posibil ca termenul kaptor din Exod 25:31-36; 37:17-22 şi Amos 9:1; Ţefania 2:14 să se refere la anumite aspecte arhitecturale ornamentale, poate la un capitel, originar din Creta sau din regiunea Mării Egee.

Avem motive să credem că în perioada monarhiei, regii şi cei bogaţi au împrumutat obiceiurile popoarelor din jurul lor, în special obiceiurile fenicienilor, în ceea ce priveşte ornamentarea palatelor şi a caselor lor.

BIBLIOGRAFIE
Nu s-a scris nici o lucrare care să trateze întregul subiect. Material relevant poate fi găsit incindental în lucrarea lui C.Singer, E. Holmyard şi A. Hali, A History of Technology, 1, 1954, în special la p. 413-447, 623-703, şi passim în lucrarea lui H. Frankfort, The Art and Architecture of the Ancient Orient, 1954; W.S. Smith, The Art and Architecture of Ancient Egypt, 1958; iar referitor la Palestina, A.G. Barrois, Manuel d’Archéologie Biblique, 1-2, 1939-53; Y. Shiloh, PEQ 109, 1977, p. 39-42 („Proto-Aeolicî capital); K.R. Maxwell; Hyslop, Western Asiatic Jewellery, 1971.

T.C.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: