plinătate



PLINĂTATE. Cuvântul gr. pleroma, tradus cu „plinătate", are trei conotaţii posibile: „ceea ce este umplut", „ceea ce umple", adică „completează"; „ceea ce este adus în stare de plinătate sau completat".

Prima conotaţie pare să fie neîntâlnită în Scriptură, dar celelalte două sunt importante pentru interpretarea anumitor texte biblice de importanţă crucială. Pentru cea de-a doua conotaţie putem cita Psalmul 24:1, LXX (= 1 Corinteni 10:26); Matei 9:16; Marcu 6:43; 8:20. Versetul din Matei ar putea avea sensul „ceea ce face un lucru deplin sau complet", ca şi cum un petec ar umple sau ar completa porţiunea ruptă dintr-o haină.

Cea de-a treia conotaţie este reprezentată prin vers. din Romani 11:25, „numărul deplin al Neamurilor" şi Romani 15:29, „o deplină binecuvântare de la Cristos". Romani 13:10 descrie dragostea ca o pleroma a Legii. Aceasta a fost înţeleasă ca „suma totală a prevederilor şi a cerinţelor Legii"; dar este posibil ca înţelesul corect să fie aici „împlinirea" Legii. Dragostea, ca şi Domnul Isus, este sfârşitul Legii (Romani 10:4; cf. Galateni 5:14; 6:2) în sensul că face ca Legea să se împlinească în sensul celor scrise în Matei 5:17; 26:56; Marcu 1:15. Această nuanţă înclină spre acele versete unde înţelesul precis al cuvântului este disputat. Este convenabil să le împărţim în două grupe.

1. Putem înţelege mai bine vers. Coloseni 1:19 şi 2:9 atunci când le luăm împreună, vezi J. Ernst, Pleroma und Pleroma Christi, 1970. Exegeza versetului 2:9 ne spune fără îndoială că pleroma este folosit cu sensul de „plinătatea divinităţii, totalitatea Dumnezeirii" care locuieşte în Cristos; şi este posibil ca înţelesul acesta să fie decisiv în stabilirea interpretării corecte a versetului 1:19. În textul acesta, alegerea este între a lua cuvântul ca un termen cvasi-tehnic propriu primelor tendinţe gnostice,.care au folosit cuvântul pleroma cu sensul de regiune locuită de un „număr deplin" de fiinţe intermediare despre care se credea că sunt aşezate în ierarhie între Dumnezeu Creatorul şi lumea creată; şi luând această utilizare a cuvântului în sensul „Dumnezeu în plinătatea Lui", „suma tuturor atributelor lui Dumnezeu, întreaga Lui divinitate" care au locuit în Cristos. Cu privire la primul punct de vedere, Pavel îi combate pe învăţătorii din Colose care se ocupau de speculaţii, care L-au înjosit pe Cristos considerându-L un simplu membru al ierarhiei cereşti. Ca răspuns, apostolul afirmă că Cristos este plinătatea acestor fiinţe intermediare. Ele sunt părţi ale Lui, căci El este pleroma lor, a tuturor. Vezi R.P. Martin, Colossians and Philemon, NCB, 1974, p. 59 ş.urm., 79 ş.urm.

Cu toate că acest punct de vedere, însă, care consideră că atât Pavel cât şi ereticii din Colose folosesc un termen comun este împărtăşit de mulţi exegeţi, printre care J.B. Lightfoot, E.F. Scott şi R. Bultmann (Theology of the New Testament, 2, E.T. 1955, p. 149 ş.urm.), este deschis unor obiecţiuni serioase. Pe lângă faptul că îi lipseşte dovezi convingătoare cu privire la existenţa unui crez gnostic în primul secol, cea mai puternică dovadă împotriva acestui punct de vedere este cea propusă de E. Percy, şi anume că în 1:19 şi 2:9 nu există nici urmă de vreo polemică referitoare la felul în care ereticii folosesc termenul pleroma şi, în orice caz, este foarte puţin probabil ca Pavel să fi împrumutat un termen dintr-o astfel de sursă. Sugestia lui J.A.T. Robinson (The Body, 1952, p. 67) care spune că apostolul a preluat acest cuvânt din cercurile elenistice cu scopul precis de a-l combate, este puţin plauzibilă.

Putem împreună cu C.F.D. Moule şi C. Masson să acceptăm cel de-al doilea punct de vedere şi să interpretăm pleroma în lumina VT, unde echivalentul în ebr. este melo; acest termen are un sens oarecum paralel cu cristologia Logosului din scrierile lui Ioan, adică în Cristos locuieşte suma totală a atributelor divinităţii şi această sumă este revelată şi comunicată oamenilor (Ioan 1:14, 16).

2. Unii comentatori consideră că în Efes termenul se aplică atât Bisericii cât şi lui Cristos; şi acest lucru ar confirma punctul de vedere exprimat mai sus, şi anume că pleroma nu este folosit în vreun sens „gnostic". În Efeseni 1:10, există un înţeles similar cu cel din Matei 5:17; Marcu 1:15; Galateni 4:4, ideea fiind aceea că planul mai dinainte al lui Dumnezeu este acum gata de a fi dus la îndeplinire.

Pasajul din Efeseni 1:22-23 poate fi luat în mai multe feluri, aceste moduri de interpretare fiind enumerate de R. Yates, „A Re-examination of Eph. 1:23", ExpT 83, 1971-2, p. 146-151. Adevărata dificultate este să decidem dacă pleroma se referă la Biserică, caz în care termenul trebuie luat activ ca însemnând ceea ce-L suplimentează pe Cristos care umple toate lucrurile (conform celor scrise în Efeseni 4:10: punct de vedere împărtăşit de J. Dupont, Gnosis: la connaissance religieuse dans les épitres de Saint Paul, 1949, p. 424, n.l), sau într-un sens pasiv ca fiind ceea ce este umplut de Cristos: sau dacă nu pe de altă parte pleroma ar trebui să fie socotit ca o apoziţie a cuvântului „Lui" în v. 22, caz în care I s-ar aplica Domnului Însuşi, ca Unul care a fost numit de Dumnezeu Tatăl să fie plinătatea Dumnezeirii care este toate în toţi (după cum este scris în 1 Corinteni 15:28). Această ultimă interpretare are avantajul de a se armoniza cu restul epistolei (4:10) şi cu învăţătura despre pleroma pe care o găsim în Coloseni, aşa cum am văzut mai sus. Vezi Moule care susţine acest punct de vedere şi F.C. Synge, care de asemenea consideră că pleroma se referă la Cristos.

Efeseni 3:19 nu necesită nici un comentariu, decât că aici se confirmă sensul lui pleroma de titlu cristologic. Acest verset constituie o altă modalitate de a exprima „speranţa că Cristos locuieşte în inimile credincioşilor prin credinţă (3:17); Efeseni 4:12-13 susţine posibilitatea ca toţi credincioşii să aibă această experienţă. O altă interpretare pune un accent mai mare pe diateza verbului (pasivă sau reflexivă) din textele mai vechi. Cristos Se împlineşte sau Se umple pe Sine: dar cu ce sau cu cine? Răspunsul la această întrebare este că El e împlinit de către credincioşii care, ca mădulare ale Trupului Lui, „întregesc" Capul, şi împreună alcătuiesc un „Cristos întreg" (punct de vedere împărtăşit de A. Robinson, F.W. Beare); un alt răspuns este cel dat de W.L. Knox, L.S. Thomton şi J.A.T. Robinson, care propun următoarea traducere: „care este umplut de Acela ce este întotdeauna plin (de Dumnezeu)", prin urmare semnificaţia întregii fraze este că biserica primeşte în mod constant de la Cristos, Capul ei, acea plinătate desăvârşită pe care o primeşte şi Cristos de la Tatăl.

BIBLIOGRAFIE
C.F.D. Moule, The Epistles to the Colossians and to Philemon, CGT, 1957, Anexa IV: „O observaţie asupra termenului PLEROMA"; idem, „Plin" şi „Plinătate" în Noul Testament", SJT 4, 1951, p. 79-86; F. Fowler, „Ephesians 1:23", ExpT 76, 1964-65, p. 294; JA.T. Robinson, The Body, 1952, p. 65, n.3. Vezi de asemenea J.B. Lightfoot, St. Paul’s Epistles to the Colossians and to Philemon, 1897, p. 255, 271; C. Masson, L’épitre de S. Paul aux Colossiens, 1950; E. Percy, Die Probleme der Kolosser und Epheserbriefe, 1946; E.F. Scott, The Epistles to the Colossians, to Philemon, and to the Ephesians, 1930; F. C. Synge, The Epistle to the Ephesians, 1930; F.C. Synge, The Epistle to the Ephesians, 1941; M.Barth, Ephesians, AB, 1974; T. Brandt et al., NIDNTT 1, p. 728-744; G. Delling, TDNT 6, p. 283-311.

R.P.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: