pierzare



PIERZARE. (În gr. apoleia, „pierdere", „distrugere"). Este un cuvânt folosit în NT cu sensul de „distrugere", referindu-se în mod special la soarta celor răi şi la pierderea vieţii veşnice de către aceştia (Apocalipsa 17:8, 11). (*IAD, *ESCATOLOGIE.)

În plus, mai apare expresia „fiul pierzării", prin care deseori evreii exprimau destinul unui om (de ex. „fiii luminii", „copiii neascultării"; cf. Matei 23:15; Luca 10:6). Această expresie este folosită cu referire la Iuda Iscarioteanul (Ioan 17:12) într-un sens foarte viu pe care limba română nu-l poate reda în întregime atunci când traduce „nici unul n-a pierit afară de fiul pierzării". Termenul mai este folosit şi de Pavel pentru a descrie pe „omul fărădelegii" (2 Tesaloniceni 2:3), despre care se tratează mai pe larg la *Anticrist. Expresia „fiii pierzării" se găseşte în Jubilee 10:3, şi se referă la cei care au pierit la Potop.

Cuvântul gr. este într-o antiteză directă cu starea de binecuvântare deplină şi completă (soteria).

J.D.D.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: