pierzare
PIERZARE. (În gr. apoleia,
„pierdere", „distrugere"). Este un cuvânt folosit în NT cu sensul de
„distrugere", referindu-se în mod special la soarta celor răi şi la
pierderea vieţii veşnice de către aceştia (Apocalipsa 17:8, 11). (*IAD,
*ESCATOLOGIE.)
În plus, mai apare expresia „fiul pierzării",
prin care deseori evreii exprimau destinul unui om (de ex. „fiii luminii",
„copiii neascultării"; cf. Matei 23:15; Luca 10:6). Această expresie este
folosită cu referire la Iuda Iscarioteanul (Ioan 17:12) într-un sens foarte viu
pe care limba română nu-l poate reda în întregime atunci când traduce „nici
unul n-a pierit afară de fiul pierzării". Termenul mai este folosit şi de
Pavel pentru a descrie pe „omul fărădelegii" (2 Tesaloniceni 2:3), despre
care se tratează mai pe larg la *Anticrist. Expresia „fiii pierzării" se
găseşte în Jubilee 10:3, şi se referă la cei care au pierit la Potop.
Cuvântul gr. este într-o antiteză directă cu starea
de binecuvântare deplină şi completă (soteria).
J.D.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu