Pergam



PERGAM. Un oraş în provincia romană a Asiei, în partea de V a Turciei asiatice de astăzi. A ocupat o poziţie geografică de invidiat, la extremitatea de lângă mare a largii văi a Caicusului şi probabil că a fost vatra unei aşezări de la o dată foarte timpurie. A ajuns să fie un oraş foarte important numai după anul 282 î.Cr., când Filetaerus s-a răsculat împotriva lui Lisimacus din Tracia şi a făcut Pergamul capitala împărăţiei Ataliei, care în 133 î.Cr. a fost lăsată moştenire romanilor de către Attalus III. Aceştia au format din ea provincia *Asiei. Primul templu al cultului împăratului a fost zidit în Pergam (cca. 29 î.Cr.) în cinstea Romei şi a lui August. Astfel, oraşul deţinea un loc de frunte în provincie în ceea ce priveşte religia, cu toate că *Efesul a ajuns pricipalul centru comercial.

Pergamul apare al treilea în lista celor „şapte biserici ale Asiei" (Apocalipsa 1:11): ordinea se potriveşte cu locul pe care îl ocupă după succesiunea geografică. Acesta a fost locul unde „este scaunul de domnie al Satanei" (Apocalipsa 2:13). Această expresie a fost explicată prin sanctuarele unor culte păgâne care au existat acolo: al lui Zeus, Atena, Dionisius şi Asclepius, ridicate de către regii Ataliei, cel ridicat de Asclepius Soter fiind de o importanţă deosebită. Aceste culte ilustrează istoria religioasă a Pergamului, dar probabil că aluzia se face în primul rând la cultul împăratului. Acesta a fost locul unde închinarea la împăratul divin a ajuns să fie piatra de încercare a loialităţii civile, în timpul împăratului Domiţian. Această perioada a fost foarte critică pentru biserica din Asia. Antipa (v. 13) este citat probabil ca un reprezentant (poate primul) al celor care au fost judecaţi şi executaţi aici pentru credinţa lor.

Această scrisoare este sursa cea mai importantă care ne vorbeşte despre *nicolaiţi, care sunt identificaţi emfatic cu Balaam, şi par a fi o partidă care, sub presiunile din partea păgânilor, a acceptat compromisul.

Cristos posedă aici o autoritate reală şi finală, simbolizată printr-o „sabie cu două tăişuri" (v. 12), în locul unde proconsului roman a exercitat „puterea sabiei". Biserica este învinuită că tolerează o partidă a cărei învăţătură o va duce la idolatria şi la imoralitatea care l-au caracterizat pe Balaam. Dar „celui care biruie" i se face promisiunea că între el şi Cristos se va stabili o relaţie de părtăşie. Înţelesul expresiei „piatra albă" (v. 17) nu este cert: traducerea corectă ar fi „pietricică" sau tessera (tăbliţă; în gr. psephos). Acestea au avut multe utilizări, şi aici se potrivesc mai mult decât una. Ele au fost simbolul achitării, sau au slujit de simbol sau ca tichet de mai multe feluri. Numele scris aparţine aici unui individ şi este simbolul acceptării individuale a credinciosului de către Cristos.

Un oraş mic Bergama există şi acum în câmpia de sub acropola cetăţii antice.

BIBLIOGRAFIE
W.M. Ramsey, The Letters to the Seven Churches of Asia, 1904, cap. 21-22; C. J. Hemer, Buried History 11, 1975, p. 69-83; idem, NIDNTT 2, 1976, p. 676-678.

M.J.S.R.
C.J.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: