Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Perea


PEREA. O regiune în Transiordania, care corespunde cu aproximaţie *Galaadului din VT. Nu este niciodată menţionată pe nume în NT - Josephus o menţionează - ci apare de mai multe ori (de ex. Matei 19:1) ca şi ţinutul „de dincolo de Iordan". Numele de Perea a început să fie folosit după perioada exilului, şi s-a referit la o regiune la E de Iordan, lată de cca. 16 km, care se întinde de la râul Amon în S până undeva între Iaboc şi Yarmuk în N. În esenţă, această regiune cuprinde extremitatea unei pante foarte abrupte, înaltă de 1.000 m, care se întinde dincolo de Iordan, împreună cu oraşele ei, fiind astfel o regiune înaltă cu precipitaţii prielnice (750 mm (30 in.) pe an), ale cărei părţi mai înalte erau acoperite cu copaci. În porţiunile de înălţime mijlocie erau măslini şi vii, iar apoi înspre E erau lanuri de grâu, iar mai departe, păşunile din ţinuturile mai joase. Cu siguranţă era o regiune de invidiat în timpurile VT, căci după ce au văzut atât această regiune cât şi împrejurimile ei, seminţiile lui Gad şi a lui Ruben (Numeri 32:1-5) nu au mai fost interesate să treacă Iordanul împreună cu turmele lor.

În timpul lui Cristos, Perea a fost ocupată de evrei şi condusă de Irod Antipa. Iudeii considerau că această regiune avea statut egal cu Iudea sau Galileea. Întrucât se învecina cu ambele regiuni situate dincolo de Iordan, este posibil ca traversând lungimea ei să nu facem altceva decât să urmăm un traseu folosit exclusiv de iudei care făcea legătura între Galilea şi Iudea şi care ocolea ţinutul samaritenilor.

J.H.P.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: