Peniel, Penuel



PENIEL, PENUEL. „Faţa lui Dumnezeu" a fost numele pe care l-a dat Iacov locului pe unde a traversat Iabocul, când s-a întors şi l-a întâlnit pe Esau. Este posibil ca acest loc să se fi numit înainte Penuel, poate după forma ciudată a unei stânci ascuţite, şi să fi fost preluat de Iacov pentru că se potrivea cu experienţa pe care el a avut-o cu îngerul. Binecuvântarea pe care a căutat-o el (Geneza 32:26) s-a materializat în atitudinea îngăduitoare a lui Esau (cf. 33:10: „M-am uitat la faţa în cum se uită cineva la Faţa lui Dumnezeu").

Faptul că Penuel a fost locul unei importante trecătoare este arătat de turnul care a fost zidit acolo şi pe care Ghedeon l-a dărâmat după ce i-a bătut pe madianiţi (Judecători 8:8 ş.urm.). Acelaşi lucru îl dovedeşte şi faptul că Ieroboam a rezidit cetatea de acolo, probabil pentru a tăia calea invadatorilor dinspre E, care ar fi putut înainta pe aici spre capitala Sihem. Locul precis nu ne este cunoscut, dar S. Merrill în cartea sa East of Jordan, 1881, p. 390-392, susţine destul de convingător că ruinele se găsesc la aprox. 6 km E de Sucot, pe două dealuri care au un nume comun Tulul ed-Dahab.

J.B.J.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: