pelerinaj



PELERINAJ. Cei care pribegesc în ţări străine se pot întoarce acasă; cei care pribegesc în trupul acesta, având o imagine micşorată a lucrurilor cereşti, pot intra pe tărâmul veşniciei prin poarta morţii. Prin această metaforă care a devenit deja binecunoscută, anii vieţii pământeşti ai unui om sunt asemănaţi cu un pelerinaj, care înseamnă pur şi simplu o pribegie. Terminologia biblică este destul de flexibilă.

Traducerea literală a frecventei expresii ebraice ‘eres megurim este „ţara pribegiilor" (cel de-al doilea termen este mai curând un plural din punct de vedere gramatical decât numeric, în limba română este redat la singular). În pasajele tipice cum sunt Geneza 17:8; 28:4; 36:7; 37:1; Exod 6:4, LXX foloseşte în general verbul paroikeo sau un altul din aceeaşi familie; VA conţine expresia „ţara unde eşti un străin", sau o altă variantă a acestei expresii; VR şi VSR traduc corect şi destul de rigid prin „ţara pribegiilor", dar este de preferat singularul. Cf. Ezechiel 20:38; de asemenea Psalmul 55:15; Iov 18:19, unde un termen eb. înrudit înseamnă „locuinţe", din nou singularul fiind preferat în limba română. În Geneza 47:9, versiunile VA şi VR traduc acelaşi cuvânt de două ori prin perelinaj - acest lucru în contrast cu VSR şi VR mg. şi fiindcă înţelesul aici este acela al duratei vieţii şi a experienţei vieţii. LXX subliniază acest lucru folosind cuvântul zoe, „viaţă". Există o paralelă în Psalmul 119:54, unde „casa pribegiei mele" înseamnă pur şi simplu „trupul meu muritor pe tot parcursul existenţei lui pământeşti".

Există doi termeni caracteristici pentru un rezident temporar - de obicei un locuitor păgân în Palestina - ger, din aceeaşi rădăcină ebr. ca şi megurim, şi tosab. Primul cuvânt denotă de obicei o şedere mai lungă, iar cel de-al doilea una mai scurtă, aşadar diferenţa fiind, în primul rând, una de intensitate. Cuplarea celor două pune un accent foarte puternic pe caracterul tranzitoriu. În acest caz, cel de-al doilea termen îl urmează pe primul ca un punct culminant al acestuia. LXX traduce primul termen cu paroikos, iar pe al doilea cu parepidemos. Cele patru cuvinte pot fi găsite cu sensul lor literal în Geneza 22:4, MT şi LXX. Utilizările metaforice, care subliniază scurtimea vieţii, pot fi găsite în Psalmul 39:12-1 Cronici 29:15. LXX modifică sensul în al doilea pasaj prin faptul că înlocuieşte parepidemoi cu katoikountes, căci prin schimbarea cuvântului obţinem noţiunea de locuinţă permanentă. Ideea subliniată însă în pasaj este tocmai cea contrarie. În ambele contexte, o traducere corectă ar fi „perelin(i)".

În legământul lui (Geneza 28:20), Iacov foloseşte de fapt cuvântul derek, „drum" sau „cale". Metaforic, acest lucru desemnează cursul vieţii, omului sau a unui animal - chiar şi comportamentul obiectelor amorfe, dar propulsate. (Proverbe 30:19 ilustrează foarte bine toate aceste trei utilizări.) Pavel se referă la ceva personal, practic, specific şi contemporan.

Cuvintele paroikos şi parepidemos sau celelalte cuvinte înrudite cu acestea sunt folosite în NT independent (1 Petru 1:1,17) şi în citate din VT (Evrei 11:13; 1 Petru 2:11). În perioada NT, este probabil corect să spunem că paroikos pe lângă faptul că a stătea mai mult în acelaşi loc decât parepidemos, era totodată implicat într-o măsură mai mare în viaţa civică a comunităţii căreia i se alătura şi avea obligaţii financiare mai bine definite. Acei eklektoi parepidemoi din 1 Petru 1:1 sunt mai mult decât nişte „străini aleşi". Statutul lor politic reprezintă o metaforă puternică, datorită faptului că ei sunt pelerinii lui Dumnezeu, persoane care trăiesc acum în trup şi sunt încadraţi în timp, dar care sunt aleşi pentru viaţa veşnică prin Cristos Isus, prin aceasta deosebindu-se complet de cei lumeşti. Printr-o variaţie stilistică, paroikia din 1 Petru 1:17 se întoarce la conotaţia ebraicului ger, dar în esenţă înseamnă tot „perelinaj". Expresia „străini şi călători" din Evrei 11:13 (VSR, „străini şi exilaţi") traduce foarte bine sensul pe care-l au cuvintele în gr. Este posibil ca acesta să fie un ecou al cuvintelor din Psalmul 39:12 şi 1 Cronici 29:15, sau poate chiar o uşoară aluzie la Geneza 47:9. Expresia spune şi mai mult atunci când ţinem cont de „epistemologia idealistă" a scriitorului - Templu şi toate lucrurile de pe pământ nu sunt decât copii şi umbre ale lucrurilor cereşti; lumea cea reală este lumea nevăzută; Cf. 1 Petru 2:11.

Conceptul de pelerinaj spre un anumit loc, ca un act de voinţă sau obligaţie religioasă, cum a fost călătoria lui Avraam spre Mt. Moria, este cunoscut din vremuri foarte îndepărtate, cu toate că Biblia nu are un termen tehnic pentru el. Orice loc venerat atrăgea automat pelerinii, aşa cum ne arată cele mai vechi pasaje din VT. În perioada NT, călătoriile la Ierusalim (mai precis la Templu care se bucura de cel mai mare prestigiu) pentru participarea la praznicele prevăzute de Lege, erau deja o tradiţie (cf. Luca 2:41 ş.urm.). Fiecare din aceste ocazii pot fi definite ca „praznice ale pelerinilor" (în ebr. hag; cf. arab. hajj). Înainte de împărţirea din anul 1948 a Ierusalimului între palestinieni şi israeliţi, şi de la Războiul de şase zile din 1967, evreii s-au rugat şi se roagă cu regularitate la Zidul Apusean (cunoscut înainte ca Zidul Plângerii), singurul zid care a mai rămas din Templul lui Irod cel Mare.

BIBLIOGRAFIE
D J. Wiseman, The Word of God for Abraham and Today, 1959; W. Grundmann, TDNT 2, p. 64 ş.urm.; O. Michel, TDNT 5, p.153-155; R. Meyer, K.L. şi M.A. Schmidt, TDNT S, p. 841-853; H. Bietenhard, NIDNTT 1, p. 690 ş.urm.; ibid. 2, p. 788 ş.urm.

R.A.S.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: