omorâre cu pietre



OMORÂREA CU PIETRE (în ebr. saqal, „a omorî cu pietre", „a fi omorât cu pietre"; în ebr. ragam, „a aduna pietre sau a arunca pietre"; în gr., katalithazo, „a ucide cu pietre"; în gr., lithazo, „a arunca cu pietre"; în gr., lithoboleo, „a arunca pietre"). Omorârea cu pietre era forma obişnuită de execuţie la evrei (Exod 19:13; Levitic 20:27; Luca 20:6; Faptele Apostolilor 7:58, etc.). Martorii acuzării (Legea cerea ca să fie cel puţin doi) trebuiau să fie primii care să arunce pietrele (Deuteronom 13:9 ş.urm.; cf. Ioan 8:7), iar după aceea, dacă victima încă trăia, spectatorii continuau aruncarea cu pietre până când condamnatul murea. Trupul era lăsat la locul execuţiei până la apusul soarelui (Deuteronom 21:23). Pentru un rezumat excelent al fărădelegilor pentru care era prescrisă omorârea cu pietre şi pentru detalii mai ample cu privire la această formă de execuţie, vezi W. Corswant, A Dictionary of Life in Bible Times, E.T. 1960, p. 261.

J.D.D.

Omri

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: