olar, olărit



OLAR, OLĂRIT. O explicaţie rezonabilă a începuturilor olăritului este aceea că un coş căptuşit cu argilă a ars accidental, întărind prin coacere stratul interior şi dovedind utilitatea acestui proces (vezi S. Cole, The Neolithic Revolution, 1959, p. 41). Olăritul a apărut pentru prima dată în perioada neolitică în Orientul Apropiat. Înainte de inventarea roţii olarului, în mileniul al 4-lea î.Cr., toate oalele au fost făcute cu mâna, folosindu-se aceleaşi metode cu cele utilizate în prezent în Palestina la confecţionarea vaselor mari (G.M. Crowfoot, „Pots Ancient and modern", PEQ 64, 1932, p. 179-187). Câteva ateliere de olărit care s-au descoperit în Palestina (de ex. la Lachiş (PEQ 70, 1938, p. 249, p. XXV) şi Khirbet Qumran (RB 63, 1956, p. 563, p. XI) ne arată că olarul sta pe marginea unei gropi mici în care erau roţile (în ebr. ‘obnayim), de obicei două pietre, una pivotând în jurul celeilalte, pe care o întorcea cu piciorul. Pentru a obţine o suprafaţă mai netedă şi mai lucioasă cât şi pentru a da vasului forma dorită şi pentru a-l împodobi, erau folosite pietricele, scoici şi oase. Puterea olarului (în ebr. yoser; gr. kerameus) asupra lutului (în ebr. homer; în gr. pelos) este folosită ca termen de comparaţie la Ieremia 18:1-12 şi de către Pavel (Romani 9:21). vezi R.H. Johnston, BA 37, 1974, p. 86-106.

I. Olăritul în antichitate

Pentru simplul fapt că reprezentau un articol foarte obişnuit, dar fragil, vase de lut zac în cantităţi foarte mari în fiecare morman care conţine aceste vestigii (cf. Iov 2:8). Observarea atentă felului în care sunt aşezate fragmentele în straturi ne dă posibilitatea să distingem între exemplarele mai vechi şi cele mai noi (de obicei cele care sunt la baza şi la extremitatea de sus a terenului examinat). Compararea cu fragmente similare provenind din alte amplasamente arheologice ne arată dacă diverse straturi sunt contemporane sau nu (*ARHEOLOGIE). Dovezi ale unor descoperiri de fragmente de vase excavate în mai multe locuri în Palestina au facilitat întocmirea unei succesiuni de forme, care pot fi datate prin alte mijloace. Ca rezultat, avem acum posibilitatea de a data vase care se găsesc într-un amplasament arheologic - şi ca atare, însuşi locul respectiv - prin compararea cu formele cunoscute şi datate într-o anumită perioadă. Este periculos însă să propunem o dată cu o precizie mai mare de aproximativ 50 de ani, în plus sau în minus, numai pe baza dovezilor ceramice. Reprezentarea grafică a distribuirii tipurilor de vase pe o regiune întinsă poate pune în lumină rutele comerciale şi graniţele culturale.

Este necesar ca următoarea descriere succintă a diverselor caracteristici ale ceramicii găsite în Palestina să fie parcursă în paralel cu prezentarea grafică. Cifrele trecute sus, în dreapta cuvintelor, se referă la numărul pe care-l poartă fiecare obiect cuprins în schiţă.

Vasele din ceramică din neolitic sunt simple dar de diverse forme ornamentate cu crestături şi sau pictate şi lustruite imitând probabil un coş sau un obiect confecţionat din piele. În cea mai mare parte obiectele sunt nefinisate, amestecate cu paie fărâmiţate. Picturile decorative de pe vasele din ceramică aparţinând perioadei următoare (calcolitic) denotă existenţa unor contacte cu Siria şi Mesopotamia. Apar în această perioadă forme definite ale buzei vasului precum şi vase cu mâner. Specifice acestei perioade sunt paharele în formă de cornet şi vasele în formă de butoi cu două mânere în formă de ochi şi cu un gât la mijloc, vase care serveau probabil la baterea untului şi care imită ca formă pe cele originale, făcute din piei (2). Utilizarea caolinului în Neghev pare să fi dat vaselor confecţionate în această regiune o culoare distinctă („faianţă de culoarea crem").

Prima parte a Epocii bronzului poate fi divizată în trei faze, în funcţie de tipurile obictelor de ceramică. Oalele de formă globulară cu linii încrucişate de culoare roşiatică care acopereau întreg vasul sunt specifice primei faze a acestei epoci. În partea de S a Palestinei, dar în aceeaşi perioadă apar în N (9) vase având decoraţii din linii late de vopsea subţire şi groasă. Este posibil ca un vas lustruit de culoarea gri să fi imitat vasele de piatră (14). O altă formă tipică este vasul cu cioc („ceainic"). Vasele prevăzute cu mânere, comune în perioada aceasta, au fost exportate în Egipt. Mai multe exemplare de la începutul celei de-a doua părţii a epocii bronzului au fost găsite în Egipt, în mormintele care aparţin primei dinastii. Demne de atenţie sunt în mod special ulcioarele (8) cu un singur mâner şi farfuriile lustruite de culoarea roşie. Popoarele migratoare care veneau din Anatolia prin Siria au adus în Palestina obiecte de ceramică lustruite, în negru sau roşu, cu ornamentaţii pline de fantezie (cum ar fi cele din Khirbet Kerak, de la începutul perioadei a treia a Epocii bronzului (10, 15). Acestea au fost folosite alături de variantele locale care, de asemenea, se găsesc în mormintele egiptene din perioada piramidelor.

Diferitele civilizaţii din Epoca bronzului îşi găsesc expresia în noile forme pe care le-au luat obiectele de ceramică, vasele cu gât scurt şi îngust şi cu bază mare şi plată sunt specifice primei faze, precum şi vasele cu orificiide scurgere (16) saucele cu ornamente crestate (23). Este posibil ca aceste forme să fi fost asociate cu răspândirea amoriţilor în mai multe părţi. Cu siguranţă, ceramica foarte fină din cea de-a doua fază poate fi asociată cu mişcările care au culminat cu populaţia Hyksos. Folosirea pe scară mare a roatei olarului şi lustruirea atentă a produs obiecte de ceramică care au rivalizat, fără să scoată din uz, vasele de metal şi de piatră, vasele şi ulcioarele au baze rotunde mici (17, 21). Tot în această perioadă a început să fie folosită şi lampa (26). Ulcioare din ceramică neagră decorate cu crestături şi care erau apoi umplute cu o pastă albă, găsite în cantităţi mari în straturi din această perioadă, pot fi asociate cu populaţia Hyksos (22).

II. Stiluri de mai târziu

Spre sfârşitul fazei de mijloc a Epocii bronzului şi către sfârşitul acestei epoci, au apărut ulcioare şi vase cu desene geometrice roşii şi negre (28). Aceste obiecte erau exportate în Cipru şi posibil în Cilicia. Ceramica miceniană (30) (F.H. Stubbings, Mycenaean Pottery from the Levant, 1951) a fost importată în cantităţi mari în cea de-a doua fază, împreună cu mărfuri din Cipru (vase metalice cu baza inelară şi „castroanele de lapte") (33, 37). „Plosca pelerinului" este o inovaţie tot a acestei epoci (31). Diferenţa de cultură dintre Epoca bronzului şi Epoca fierului (*ARHEOLOGIE) se poate vedea clar în lucrările de ceramică. Din câmpia de coastă, după cum se ştie a fost ocupată de filisteni, ne parvin vase mari cu mânere de ambele părţi şi ulcioare de bere de culoarea crem , având desene geometrice de culoare roşie şi negre şi păsări stilizate (36, 29). Aceasta este o imitaţie locală a formelor miceniene de mai târziu. Ceramica din ţinuturile mai înalte este, în unele cazuri, o continuare degenerată a stilurilor din ultima parte a Epocii bronzului, dar au apărut noi tipuri de obiecte ceramice nefinisate şi deforme brute. Recipienţii mari pentru depozitări, care aveau o buză îngustă şi mânere sunt considerate ca fiind caracteristice perioadei aşezării lui Israel în Palestina.

În perioada monarhală, formele se caracterizează printr-o regularitate mai mare şi sunt tot mai îmbunătăţite. Se observă o tendinţă spre forme cu muchii mai ascuţite (41). Multe vase erau lustruite încă de pe roata olarului, dar cele mai fine sunt foarte subţiri şi sunt ornamentate cu benzi late de culoare roşie (ceramică de Samaria) (48). Recipienţii mari de depozitare erau deseori imprimaţi pe mânere cu o parafă împărătească, care purta numele unuia dintre cele patru oraşe de mai jos, unde probabil se găseau fabricile: Hebron, Zif, Soco şi un nume neindentificat, mmst, cf. 1 Cronici 4:23; DOTT, p. 219. Comunităţile de mineri din Neghev au folosit vase brute, confecţionate manual.

Ceramica persană şi cea elenistică marchează o îmbunătăţire a anumitor forme (de ex. amfora (52)), sub influenţă grecească. Au fost importate vase din ceramică ateniană ornamentate cu figuri în negru şi în roşu. Damigenele înguste de formă alungită erau în perioada aceasta aşezate deseori în morminte. Strierea era o ornamentare obişnuită a vaselor nelustruite din perioada romană (74, 75); majoritatea vaselor fine erau importate (de ex. terra sigillata din Italia şi Galia). Centrele nabateene din Transiordania au produs vase foarte fine de culoarea pieii de căprioară, cu desene florale în roşu. Ceramica smălţuită (faianţa) a fost importată din Egipt în Epoca bronzului, dar nu a fost folosită niciodată pe scară largă.

III. Nume evreieşti

Nu este posibil să indentificăm cu certitudine numele în ebraică ale diferitelor vase; următoarele sugestii au fost preluate din lucrarea Ceramic Vocabulary of the Old Testament, al J.L. Kelso, din BASOR Supplementary Studies 5-6, 1948 (cf. PEQ 71, 1939, p. 76-90).

În ebr., ‘aggan înseamnă un castrom mare (*PAHAR); ’asuk, un vas mare de ulei cu gât (2 Împăraţi 4:2); baqbuk, vasul cu gât strâmt, specific celei de-a doua părţi a Epocii fierului (1 Împăraţi 14:3; Ieremia 19:1, 10); gabia’, Ieremia 35:5, evident o cană, cf. *PAHAR; dud, o oală de gătit sferică (1 Samuel 2:14; Iov 41:20) (*COŞ); kad, ulcior, probabil atât vasul mare cu mânere cât şi vasul cu gât, asemănător ulciorului de azi (Geneza 24:14 ş.urm.; Judecători 7:16 ş.urm.); kos (*PAHAR); kiyyor, un castron de ceramică (Zaharia 12:6) sau de metal (Exod 30:18; 1 Împăraţi 7:20; 1 Samuel 2:14; cu privire la 2 Cronici 6:13, vezi W.F. Albright, Archaeology and the Religion of Israel, 1956); kirayim, inele de lut pe care stăteau vasele cu bază rotundă (Levitic 11:35); mahabat, un disc sau o tavă de ceramică sau de metal, pe care se coceau un fel de clătite, sau lipii (Levitic 2:5); Ezechiel 4:3); marheset, un vas pentru gătit (Levitic 2:7; 7:9); masret, o oală de gătit sau o tavă cu mânere (2 Samuel 13:9); mis’eret, covată; nebel, un vas mare pentru vin (Isaia 30:14; Ieremia 48:12; Plângerile 4:2); sir, orice oală mare pentru gătit (2 Împăraţi 4:38; Iov 41:31) (*OALĂ); cf. *LIGHEAN; sap, un castron (*PAHAR); sepel, un castron mare şi scump (Judecători 5:25; 6:38); pak, ulcior (*STICLUŢĂ); parur, o oală cu mâner, pentru încălzirea lichidelor (Judecători 6:19); selohit, un vas adânc fără mânere (2 Împăraţi 2:20; 21:13); şamid, un vas de adâncime mică care era folosit ca şi capac (Numeri 19:15); sappahat, o ploscă sau un ulcior (1 Samuel 26:11 ş.urm.; 1 Împăraţi 17:12 ş.urm.; 19:6); qallahat, un vas de gătit (1 Samuel 2:14; Mica 3:3); în gr. modios, un vas cu o capacitate de aprox. 9 litri (Matei 5:15); nipter, un lighean despre care papirusul Bodmer II spune că este un lighean pentru spălatul picioarelor (Ioan 13:5); poterion (*PAHAR); tryblion, un vas destul de mare (Matei 26:23); phiale, un vas lat pentru păstrarea alifiilor (Apocalipsa 5:8).

BIBLIOGRAFIE
K.M. Kenyon, Archaeology in the Holy Land, 1960; W.F. Albright, Archaeology of Palestine, 1960; M. Burrows, What Mean These Stones?, 1941, p. 159-171; R.B.K. Amiran, Ancient Pottery of the Holy Land, 1969; P.W. and N. Lapp, Palestinian Ceramic Chronology, 200 î.Cr.; 70 d.Cr., 1961.

A.R.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: