odihnă
ODIHNĂ. Cuvântul „odihnă" în sensul
său non-teologic apare de multe ori în Biblie. De ex. Domnul S-a odihnit după
lucrarea pe care a fâcut-o (Geneza 2:2 ş.urm.); Sabatul este o zi de odihnă
(Exod 31:15); pământul din ţara care i-a fost promisă lui Israel trebuia să se
odihnească tot al 7-lea an (Levitic 25:4 ş.urm.); iar Templul a fost locul de
odihnă al Domnului în mijlocul poporului Lui (Psalmul 132:8, 14).
În sensul lui teologic, cuvântul „odihnă" are
o importanţă mult mai mare. Domnul i-a promis lui Israel că va avea parte de
odihna în ţara Canaanului (Deuteronom 3:20) şi tot la această odihnă se vor
întoarce şi exilaţii din Babilon (Ieremia 46:27). Odihna şi fericirea urmau să
fie marile daruri pe care le va primi Israel de la David (1 Cronici 22:7-10).
Dar vai!, acest mare ideal al odihnei a rămas neîmplinit în istoria lui Israel
(Evrei 3:7-4:10), datorită necredinţei şi neascultării (Psalmul 95:8-11).
Totuşi, cu toate că în VT odihna rămâne o
promisiune, ea se împlineşte în NT. Creştinii, prin credinţa în Cristos, au
intrat în odihnă (Evrei 12:22-24). El este pacea lor. El dă odihnă tuturor
celor ce vin la El, o odihnă care pentru suflet este uşurare, eliberare şi
mulţumire (Matei 11:28-30).
În Scriptură, cuvântul „odihnă" mai are şi o
conotaţie escatologică. „Rămâne dar o odihnă" pentru credincioşi precum şi
pentru Israel (Evrei 4:9). Oraşul ceresc şi ţara de sus (Evrei 11:10, 16)
aparţin încă viitorului. Astăzi ne stă înainte lucrarea în ogorul lui Dumnezeu
(1 Corinteni 3:9), lupta cea bună a credinţei (Efeseni 6:10-20), pelerinajul
(Evrei 11:13-16). Şi chiar odihna aceea în care intrăm prin moarte (Apocalipsa
14:13) nu este plinătatea odihnei (Apocalipsa 6:9-11). Dar cei care au intrat
în odihna credinţei, ancorându-se în Cristos, ştiu că au asigurată odihna
finală.
J.G.S.S.T.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu