oase



OASE. (În ebr. ’esem, comun în VT; în gr. ostoan, în NT numai de 5 ori). Ca o parte de bază şi totodată cea mai durabilă a trupului omenesc, oasele sunt folosite pentru a descrie cele mai adânci sentimente, afecţiuni şi loialităţi (Geneza 29:14; Judecători 9:2; Iov 2:5; 30:30; Psalmul 22:17) deseori având ca paralelă cuvântul „carne". Îngroparea decentă a oaselor, sau a rămăşiţelor pământeşti, a fost privită ca un lucru foarte important (Geneza 50:25; Ezechiel 39:15; Evrei 11:22 RSVmg.). Contactul cu oasele însemna întinare (Numeri 19:16); a arde oasele de om pe altare a fost cea mai eficientă cale de a pângări acele altare (2 Împăraţi 23:30). Oasele au păstrat o anumită vitalitate a individului (2 Împăraţi 13:21), dar oasele uscate mai puţin (Ezechiel 37:1-2, şi figurativ v. 11). A rupe sau a risipi oasele înseamnă a înfrânge un duşman (Psalmul 53:5; Isaia 38:13) dar a-i arde oasele era un lucru greşit (Amos 2:1).

B.O.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: