Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Nil


NIL.

I. Terminologie

Originea cuvântului grecesc Neilos şi a cuvântului latin Nilus este incertă. În Vechiul Testament, cu câteva excepţii foarte rare, cuvântul ye’or, „râu, pârâu, canal", este folosit ori de câte ori se vorbeşte despre Nil. Acest cuvânt ebraic derivă direct din cuvântul de origine egipteană itrw în forma i’r (w), uzuală din perioada celei de-a 18-a dinastii şi care înseamnă „râul Nil, curentul de apă Nil, canalul Nil", adică Nilul în diferitele lui braţe şi canale. (A. Erman şi H. Grapow, Wörterbuch der Aegyptischen Sprache, 1, 1926, p. 146; T.O. Lambdin, JAOS 73, 1953, p. 151). În VA, cuvântul yeor este parte integrantă a mai multor substantive cum ar fi râu, inundaţie, etc. Avem un singur caz când pentru Nil se foloseşte cuvântul nahar, „râu", ca râu al Egiptului care corespunde Eufratului, nahar-ul sau râul par excellence. Despre Ţara promisă se spune că este situată între cele două puncte geografice (Geneza 15:8). Termenul nahat, „vale seacă", se pare că nu este folosit niciodată cu privire la Nil, ci numai cu privire la Wadi el-’Arish sau „râul Egiptului", Shihor fiind capătul dinspre mare a braţului Nilului din parte de E a deltei sale (*EGIPT, RÂUL EGIPTULUI).

II. Cursul râului

Dacă ar fi să căutăm extremitatea originară a Nilului, aceasta poate fi găsită în mai multe pârâiaşe cum ar fi Kagera care se varsă iu Lacul *Victoria din Tanzania. Din acest lac porneşte spre N un râu care intră în Lacul Albert Nyanza şi care trece prin întinsele mlaştini din partea de S a Sudanului, râu care în cele din urmă devine Nilul Alb. La Kartum acesta se uneşte cu Nilul Albastru care izvoreşte din Lacul Tana şi trece prin ţinuturile muntoase ale Etiopiei (Munţii Abisinieni). Cele două braţe unite formează Nilul propriu-zis. După ce primeşte afluentul Atbara, la cca. 320 de km NE de Kartum, Nilul curge pe o distanţă de 2.700 de km spre N, prin Sudan şi Egipt, până la Marea Mediterană, fără a mai primi nici un afluent. Lungimea totală a râului, de la Lacul Victoria şi până la Marea Mediterană, este de aproximativ 5.600 de km. Între Kartum şi Aswan există şase „stăvilare" de granit dur care traversează cursul apei şi care formează şase cascade, aşa că navigaţia este imposibilă în acea porţiune a cursului său. În Nubia şi în Egiptul de Sus, Nilul curge prin o vale îngustă care în Egipt nu depăşeşte niciodată lăţimea de 20 de km (deseori mult mai îngusta) această vale fiind încadrată de dealuri şi stânci în spatele cărora se întind vastele deşerturi din E şi din V (*EGIPT, II.). La aprox. 20 km N de Cairo, fluviul se împarte în două braţe principale care ajung în mare la Rosetta în V, respectiv la Damietta în E. Între şi dincolo de aceste două canale mari se întind ţinuturile mlăştinoase ale Deltei Nilului. În Egiptul din perioada faraonilor se pare că au fost cunoscute trei braţe principale ale Deltei Nilului („Râul de vest", braţul Canopic? „Râul cel mare", foarte posibil să fi fost braţul Damietta de astăzi; „Apele Re", sau Braţul Pelusiac, de E, în ebr. Şihor). Pe lângă acestea mai erau cunoscute diferite braţe mai mici, curente de apă şi canale. Călătorii şi geografii greci au numărat cinci până la şapte braţe, respectiv guri ale Nilului. Cu privire la acest subiect confuz, vezi A.H. Gardiner, Ancient Egyptian Onomastica, 2, 1947, p. 153-170, cu harta între p. 131 şi 134; de asemenea, J. Ball, Egypt in the Classical Geographers, 1942; M. Bietak, Tell El-Dab’a, 2, 1975.


III. Inundaţiile şi agricultura

Cea mai importantă particularitate a Nilului este umflarea şi ieşirea lui din matcă în fiecare an, adică inundaţiile pe care le produce. Primăvara şi prima parte a verii, ploile şi topirea zăpezii din porţiunile muntoase ale Etiopiei şi a părţii de S a Sudanului transformă Nilul Superior - mai precis Nilul Albastru - într-un şuvoi imens care aduce cu el la şes pământ sub forma unor părticele roşiatice care sunt depozitate pe şesul de pe ambele maluri, atât în Egipt cât şi în Nubia. Aşadar, până când în secolul trecut la Aswan şi în alte locuri a fost construit un sistem de baraje pentru irigaţii, zonele din valea Nilului şi din delta lui care erau afectate de inundaţii primeau în fiecare an un strat subţire de nămol proaspăt şi fertil. Apele nămoloase care inundau erau reţinute în nişte rezervoare formate din diguri de pământ şi i se dădea drumul când Nilul se retrăgea. În Egipt, Nilul înregistrează cel mai scăzut nivel în luna mai - el începe să se umfle în iunie şi principalele inundaţii încep în iulie/august, ajung la nivelul cel mai ridicat în septembrie, iar după aceea încep să scadă. Dacă nu ar fi Nilul şi inundaţiile sale anuale, Egiptul ar fi tot atât de arid ca şi pustiul - oriunde ajung apele Nilului, vegetaţia poate creşte şi există viaţă. Trecerea de la zona inundată la deşert este atât de bruscă, încât poţi sta cu un picior în porţiunea fertilă şi cu celălalt în deşert. Agricultura Egiptului a depins întru totul de inundaţii, nivelul cărora a fost măsurat cu nişte instrumente de verificare numite nilometre. Inundaţiile mari produceau recolte bogate care făceau ca agricultura Egiptului să fie proverbială. Nivelul scăzut al Nilului era ca şi seceta din alte ţări şi însemna foamete; la fel, inundaţiile prea mari care măturau din calea lor barajele de irigaţii şi care lăsau dezastru în urma lor nu erau cu nimic mai folositoare decât seceta. Ritmul în care Nilul se revărsa era cunoscut de către evrei (Isaia 23:10; Amos 8:8; 9:5) şi în acelaşi fel ei ştiau că depind de cultivatorii şi de pescarii egipteni şi de mlaştinile pe care le forma Nilul (Isaia 19:5-8; 23:3). Mai mulţi proroci au vestit că Egiptul va fi pedepsit prin secarea Nilului (Ezechiel 30:12; cf. 29:10; Zaharia 10:11), în acelaşi fel în care alte ţări au fost pedepsite prin faptul că nu a căzut ploaie (vezi, *FOAMETE). Ieremia (46:7-9) compară înaintarea armatei egiptene cu ridicarea talazurilor Nilului. Cu privire la inundaţiile Nilului, vezi G. Hort, ZAW 69, 1957, p. 88-95; J. Ball, Contributions to the Geography of Egypt, 1939, passim; D. Bonneau, La crue du Nil, 1964.

IV. Alte aspecte

Pe lângă faptul că Nilul era factorul determinant în agricultura egipteană, el a mai determinat şi forma calendarului, împărţindu-l în trei anotimpuri (fiecare de câte patru luni de câte 30 de zile fiecare, plus alte cinci zile), anotimpuri ce se numeau ’Akhet, „Inundaţia", Peret, „Ieşirea" (pământului de sub apele care scădeau); şi Shomu, „Uscat(?)", sau anotimpul de vară. Pe lângă faptul că apele Nilului au făcut posibilă agricultura, ele au format de asemenea mlaştini pentru păscut (vezi Geneza 41:1-3, 17:18) şi pentru creşterea papirusului (*PAPIRUSUL), şi erau bogate în peşte care era prins atât cu undiţa cât şi cu năvodul (Isaia 19:8), cf. R.A. Caminos, Late-Egyptian Miscellanies, 1954, p. 74, 200 şi G. Posener, at al., Dictionnaire de la Civilisation Egyptienne, 1959, figurile de la paginile 214-215. Cu privire la urgiile prefacerii a pelor Nilului în sânge, a peştilor morţi şi a broaştelor, etc., vezi *PLĂGILE EGIPTULUI. Pentru Naum 3:8, *TEBA. Lauda asirienilor că vor seca apele Egiptului (2 Împăraţi 19:24 = Isaia 37:25) este posibil să se refere la şanţurile cu apă care înconjurau cetăţile şi la alte sisteme de apărare similare care foloseau apa Nilului. Pentru informaţii cu privire la Moise în sicriaşul dintre papura de pe malul Nilului, vezi *MOISE. Nilul a fost, de asemenea, principala arteră de transporturi; bărcile se puteau îndrepta spre N prin simplul fapt că se lăsau în voia curentului de apă şi se puteau îndrepta tot atât de bine spre S cu ajutorul vântului rece care sufla din N, dinspre Mediteraniană. Conform superstiţiilor religioase ale egiptenilor, spiritul inundaţiilor Nilului era zeul Ha’pi, zeul fertilităţii şi a belşugului.

K.A.K.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: