Neghev

Neghev

  09:35    

---

NEGHEV. În ebr. negeb, „cel uscat, cea uscată", se referă la ţinuturile din sudul Palestinei. Interpretările greşite apar din traducerea acestui cuvânt prin „Sud", atât în VA cât şi în VR, versiuni în care aproape 40 de pasaje au fost traduse incorect în felul acesta. Este o regiune care nu este delimitată cu precizie, acoperind cca. 1.200.000 de hectare (4.520 de mile pătrate) sau aproximativ jumătate din suprafaţa Israelului de astăzi. Limita de N poate fi trasată convenţional la S de drumul Gaza-Beer-Şeba, aproximativ pe conturul izohietei care delimitează o medie de 20 cm precipitaţii pe an, apoi de la E de Beer-Şeba până la Marea Moartă, prin Ras ez-Zuweira. Limita de S care după cum se crede în general atingea ţinuturile înalte ale Peninsulei Sinai este trasată acum datorită situaţiei politice la S de Wadi el-Arish spre extremitatea nordică a golfului Aqaba în dreptul oraşului Eilat. Valea Arabă, acum graniţa cu Iordania, are în partea de E Coasta Arabă, graniţa veche. Pentru descrierea aspectelor geografice ale Neghevului, vezi *PALESTINA.

Neghevul este menţionat în Biblie aproape în exclusivitate în perioada dinainte de exil, cu excepţia unor aluzii pe care le găsim în Zaharia 7:7 şi Obadia 20. Cinci districte din partea de N a Neghevului sunt numite: Neghevul Iudeii, Neghevul ierahmeeliţilor, Neghevul cheniţilor (1 Samuel 27:10), al chereniţilor şi al lui Caleb (1 Samuel 30:14). Aceste regiuni au acoperit păşunile şi terenurile agricole dintre Beer-Şeba şi Bir Rikhmeh şi povârnişurile de V ale înălţimilor centrale Khurashe- Kumub. Regiunea a fost locuită de amaleciţi (Numeri 13:29). Ruine cetăţilor fortificate ale acestora se mai văd încă între Tell Arad (Numeri 21:1; 33:40), la 32 km E de Beer-Şeba şi Tell Jemmeh sau Gherar (Geneza 20:1; 26:1). La ieşirea din Egipt, iscoadele au fost uimite de întăriturile lor (Numeri 13:17-20, 27-29), care au rămas în picioare până în prima parte a sec. al 6-lea î.Cr. când probabil au fost distruse în cele din urmă de babilonieni (Ieremia 13:19; 33:13). Vatra celor 29 de cetăţi din Neghev şi a satelor lor (Iosua 15:21-32) sunt necunoscute. Singurele oraşe identificare sunt Beer-Şeba („fântâna celor şapte", sau „fântâna legământului", Geneza 21:30), Arad, Khirbet Ariareh sau Aroer (1 Samuel 30:28), Fein sau Penon (Numeri 33:42), şi Tell el-Kheleifeh sau Eţion-Gheber.

Importanţa strategică şi economică a Neghevului a fost destul de mare. „Calea Şur" l-a străbătut din partea centrală a Sinaiului spre NE până în Iudea (Geneza 16:7; 20:1; 25:18; Exod 15:22; Numeri 33:8), drum pe care au umblat patriarhii (Geneza 24:62; 26:22), Hadad edomitul (1 Împăraţi 11:14,17,21-22) şi probabil drumul pe care a fugit Ieremia ca să-şi scape viaţa (43:6-12), iar mai târziu Iosif şi Maria (Matei 2:13-15). Aceasta rută a fost impusă de faptul că era ea trecea printr-o zonă locuită unde apa de izvor era foarte importantă. De aceea avem referiri frecvente la fântânile de apă de pe ruta aceasta (de ex. Geneza 24:15-20; Iosua 15:18-19; Judecători 1:14-15). Ozia a întărit sistemul de apărare a Ierusalimului prin faptul că a procedat la cultivarea pământului şi la construirea unor obiective de apărare în flancul de S al părţii de N a Neghevului, care era descoperit (2 Cronici 26:10). Istoria Orientului Apropiat pare să ne spună destul de clar că Neghevul a fost un fel de rezervă convenabilă pentru transferul populaţiei, ori de câte ori numărul locuitorilor din regiunea Semilunii fertile era prea mare. De asemenea, au fost de mare importanţă regiunile cu minereu de cupru din partea de E a Neghevului şi comercializarea cuprului în Arabia. Dorinţa de a stăpâni această industrie explică războaiele pe care le-a purtat Saul cu amaleciţii şi cu edomiţii (1 Samuel 14:47 ş.urm.) şi victoriile ulterioare repurtate de David în luptele cu edomiţii (1 Împăraţi 11:15 ş.urm.). De asemenea explică faptul că Solomon a construit portul Eţion-Gheber, iar când acesta a fost blocat de aluviuni, Ozia a construit un alt port la Elat (1 Împăraţi 9:26; 22:48; 2 Împăraţi 14:22). Ura constanta a edomiţilor este explicată de lupta lor de a deţine controlul asupra acestui comerţ (cf. Ezechiel 25:12 şi cartea lui Obadia).

Între secolul al 4-lea î.Cr. şi începutul sec. al 2-lea d.Cr., când nabateenii au dispărut în sfârşit, acest popor semitic din partea de S a Arabiei au creat o civilizaţie strălucită în Neghev, în domeniul micilor lucrări hidraulice. Desfăşuraţi de-a lungul rutelor comerciale strategice dintre Arabia şi Semiluna Fertilă, ei s-au îmbogăţit de pe urma comerţului cu condimente şi tâmâie din Arabia şi cu alte bunuri exotice din Somalia şi India. Mai târziu, în era creştină, Neghevul a devenit un bastion al creştinismului. Glueck a identificat în Neghev în jur de 300 de aşezări creştine primare de tip bizantin, datând din secolele al 5-lea şi al 6-lea d.Cr.

BIBLIOGRAFIE

Referitor la ocupaţia Neghevului în diferite perioade argheologice, vezi *ARHEOLOGIE; Y. Aharoni, IEJ 8, 1958, p. 26 ş.urm. 10, 1960, p. 23 ş.urm., 97 ş.urm.; N. Glueck, Rivers in the desert, 1959; idem, Deities and Dolphins (The Story of the Nabataeans), 1966; C.L. Woolley şi T.E. Lawrence, The Wilderness of Zin, 1936.

J.M.H.