necunoştinţă
NECUNOŞTINŢĂ. Ca şi în cazul
*cunoştinţei, recunoştinţa are în Scriptură o conotaţie mai degrabă morală
decât pur intelectuală, cu excepţia unor utilizări caracteristice limbajului
vorbit de către Pavel, cum ar fi: „Nu vreau să fiţi în necunoştinţă,
fraţilor..." (Romani 1:13), care înseamnă „Vreau să ştiţi..." (RSV).
În cartea Legii, necunoştinţă este privită ca o
circumstanţă atenuantă a unor păcate. Pentru păcatele făcute în necunoştinţă (segaga),
ispăşirea poate fi făcută prin aducerea unei jertfe (cf. în special Levitic
4-5; Numeri 15:22-29). Această idee a necunoştinţei ca o scuză este reflectată
în NT în felul în care este folosit verbul agnoeo, „a fi
ignorant/necunoscător") şi derivatele lui. Pevel declară că el a căpătat
îndurare cu toate că a persecutat Biserica, datorită faptului că el a acţionat
în necunoştinţă de cauză (1 Timotei 1:13); iar la Atena, el spune
ascultătorilor ne-evrei că Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă
(Faptele Apostolilor 17:30; cf. 3:17).
Şi totuşi, cu toate că necunoştiinţa este o scuză
parţială pentru păcatul care se datorează ei, necunoştinţă în sine este deseori
culpabilă. Ea este asociată cu împietrirea inimii (Efeseni 4:18; cf. 2
Corinteni 4:4) sau poate fi chiar deliberată (2 Petru 3:5; cf. Romani 1:18
ş.urm.; 10:3).
Termenul „necunoştinţă" este folosit pentru a
se referi la starea lumii păgâne care nu a primit revelaţia lui Dumnezeu
(Faptele Apostolilor 17:23, 30; Efeseni 4:18; 1 Petru 1:14; 2:15). Această
folosinţă poate fi găsită în LXX; de ex. Eclesiasticul 14:22.
Cuvântul idiotes tradus „ignoranţi" în
Faptele Apostolilor 4:13 AV RSV, „needucaţi"), implică lipsa de instruire
specială şi nu atât de mult o lipsă de cunoştinţe în general; cf. sensul
oarecum înjositor al cuvântului „profan" din zilele noastre.
BIBLIOGRAFIE
R. Bultmann, TDNT 1, p. 689-719; E. Schutz, NIDNTT
2, p. 406-408.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu