necunoştinţă



NECUNOŞTINŢĂ. Ca şi în cazul *cunoştinţei, recunoştinţa are în Scriptură o conotaţie mai degrabă morală decât pur intelectuală, cu excepţia unor utilizări caracteristice limbajului vorbit de către Pavel, cum ar fi: „Nu vreau să fiţi în necunoştinţă, fraţilor..." (Romani 1:13), care înseamnă „Vreau să ştiţi..." (RSV).

În cartea Legii, necunoştinţă este privită ca o circumstanţă atenuantă a unor păcate. Pentru păcatele făcute în necunoştinţă (segaga), ispăşirea poate fi făcută prin aducerea unei jertfe (cf. în special Levitic 4-5; Numeri 15:22-29). Această idee a necunoştinţei ca o scuză este reflectată în NT în felul în care este folosit verbul agnoeo, „a fi ignorant/necunoscător") şi derivatele lui. Pevel declară că el a căpătat îndurare cu toate că a persecutat Biserica, datorită faptului că el a acţionat în necunoştinţă de cauză (1 Timotei 1:13); iar la Atena, el spune ascultătorilor ne-evrei că Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă (Faptele Apostolilor 17:30; cf. 3:17).

Şi totuşi, cu toate că necunoştiinţa este o scuză parţială pentru păcatul care se datorează ei, necunoştinţă în sine este deseori culpabilă. Ea este asociată cu împietrirea inimii (Efeseni 4:18; cf. 2 Corinteni 4:4) sau poate fi chiar deliberată (2 Petru 3:5; cf. Romani 1:18 ş.urm.; 10:3).

Termenul „necunoştinţă" este folosit pentru a se referi la starea lumii păgâne care nu a primit revelaţia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 17:23, 30; Efeseni 4:18; 1 Petru 1:14; 2:15). Această folosinţă poate fi găsită în LXX; de ex. Eclesiasticul 14:22.

Cuvântul idiotes tradus „ignoranţi" în Faptele Apostolilor 4:13 AV RSV, „needucaţi"), implică lipsa de instruire specială şi nu atât de mult o lipsă de cunoştinţe în general; cf. sensul oarecum înjositor al cuvântului „profan" din zilele noastre.

BIBLIOGRAFIE
R. Bultmann, TDNT 1, p. 689-719; E. Schutz, NIDNTT 2, p. 406-408.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: