necaz

necaz

  09:27    

---

NECAZ. Cuvântul ebr. cel mai frecvent tradus cu necaz este sara, împreună cu alte cuvinte din aceeaşi familie. Înţelesul de bază al rădăcinii cuvântului este „îngust" (cf. Numeri 22:26) sau „strâns" (Iov 41:15) de unde provine sensul figurativ de situaţii încordate şi, de aici durere, dezolare, necaz (Deuteronom 4:30; Iov 15:24; Psalmul 32:7; Isaia 63:9; Iona 2:2). LXX foloseştre thlipsis (verbul thilbo) pentru a reda toate cuvintele care au aproximativ acest sens. Ideea de bază este aici „comprimare puternică", „îngustare", „presare împreună" (în genul strugurilor) (cf. Matei 7:14; Marcu 3:9). Noţiuni similare stau şi la baza cuvântului latin tribulum (sanie de treierat), de unde avem cuvântul mai puţin utilizat, tribulaţie. Numărul mare de versete biblice care vorbesc despre necaz se referă la suferinţele poporului lui Dumnezeu. Factorul central şi dominant în conceptul biblic al suferinţei de genul acesta este thlipsis-ul lui Mesia (Coloseni 1:24; Apocalipsa 1:9; cf. Isaia 63:9). Toate necazurile poporului mesianic trebuie văzute prin această prismă.

1. Suferinţele lui Cristos sunt modelul şi norma pentru experienţa comunităţii creştine. Aşadar, necazul este inevitabil şi de aşteptat (Matei 13:21; Ioan 16:33; Faptele Apostolilor 14:22; Romani 8:35; 12:12; 1 Tesaloniceni 3:3 ş.urm.; 2 Tesaloniceni 1:4; Apocalipsa 1:9). Necazului prin care a trecut Israel în timpul Vechiului Testament îi corespunde în Noul Testament necazul prin care a trecut Biserica (Evrei 11:37; 12:1). Acest necaz constituie în special partea apostolilor care ne lasă într-un mod deosebit modelul unei ucenicii caracterizată prin suferinţă (Faptele Apostolilor 20:23; 2 Corinteni 1:4; 4:8, 17; 6:4; Efeseni 3:13).

2. Necazul poporului lui Cristos este într-un fel o participare la suferinţele lui Cristos (Coloseni 1:24; cf. 2 Corinteni 1:5; 4:10 ş.urm. Filipeni 3:10; 1 Petru 4:13). Este posibil ca la baza învăţăturii Noului Testament despre suferinţe să stea aşa-numitele „suferinţe ale lui Mesia", un răboj de suferinţă pe care trebuie s-o îndure cei drepţi înainte de sfârşitul planului de răscumpărare al lui Dumnezeu (cf. SB, 1, p. 95).

3. Necazurile prin care trec cei ce sunt ai lui Cristos contribuie la transformarea lor din punct de vedere moral după chipul lui Cristos (Romani 5:3 ş.urm.; 2 Corinteni 3:18 şi 4:8-12, 16 ş.urm.). În particular, necazul contribuie la unitatea comunităţii prin faptul că dă posibilitatea membrilor ei de a-i mângâia pe alţii care trec prin experienţe similare cu cele prin care au trecut ei (2 Corinteni 1:4 ş.urm.; 4:10 ş.urm.; Coloseni 1:24; 1 Tesaloniceni 1:6 ş.urm.).

4. Necazurile prin care trec cei ce sunt ai lui Cristos sunt de natură escatologică; adică, ele aparţin erei sfârşitului, Împărăţiei de la sfârşitul veacurilor. Ca atare, ele sunt o mărturie a faptului că Împărăţia a venit peste noi şi că este prezentă în mijlocul nostru (Matei 24:9-14; Apocalipsa 1:9; 7:14). Venirea a doua oară a lui Cristos şi intrarea Împărăţiei în faza plinătăţii ei vor fi precedate de o intensificare a acestor necazuri (Matei 24:21; Marcu 13:24; 2 Tesaloniceni 1:5-6; 2 Timotei 3:1 ş.urm.).

B.A.M.