Neamuri



NEAMURI. (În ebr. goyim; în gr. ethne (sau Hellenes). Originar, acesta a fost un termen general pentru „naţiuni", dar a căpătat un sens restrâns prin folosinţă. În VT este subliniată afinitatea tuturor naţiunilor, toţi fiind descendenţii lui Noe (Geneza 10). În legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu Avraam, se face deosebire între descendenţii acestuia şi celelalte naţiuni, dar nu într-un sens îngust şi exclusiv (Geneza 12:2; 18:18; 22:18; 26:4). Israel a devenit conştient că este o naţiune unică ce se distinge de celelalte pentru că a fost pusă deoparte pentru Dumnezeu după Exod (Deuteronom 26:5) şi după legământul de la Sinai (Exod 19:6). De la această dată, această consacrare a dominat toate relaţiile lui Israel cu celelalte naţiuni (Exod 34:10; Levitic 18:24-25; Deuteronom 15:6).

Israeliţii au fost ispitiţi în mod constant de a se compromite cu idolatria şi cu imoralitatea practicată de alte naţiuni (1 Împăraţi 14:24), aducând judecata lui Dumnezeu asupra lor înşişi (2 Împăraţi 17:7 ş.urm.; Ezechiel 5:5 ş.urm.). După ce s-au întors din Exil, pericolul a fost şi mai mare datorită corupţiei printre evreii care au rămas în Canaan (cf. Ezra 6:21). Această luptă continuă împotriva contaminării de la vecini i-a făcut pe israeliţi să aibă o atitudine atât de aspră şi de exclusivistă faţă de alte naţiuni, încât pe vremea lui Cristos, a-i stigmatiza pe oameni ca „Neamuri" (ethnicos, Matei 18:17) era pentru evrei un termen de batjocură echivalent cu „vameş", iar Tacitus a spus despre evrei că „ei privesc restul omenirii cu toată ura pe care şi-o arată cineva faţă de duşmanii lui" (Histories 5. 5).

Şi totuşi, Neamurilor li s-a alocat un loc în prorociile despre Împărăţie, ca unii care vor birui şi vor face ca slava lui Israel să strălucească şi mai tare (Isaia 60:5-6), sau ei înşişi fiind cei care-L caută pe Domnul (Isaia 11:10) şi Îi aduc închinarea (Maleahi 1:11) când Mesia va veni să fie Lumina lor (Isaia 42:6) şi să aducă mântuirea până la marginile pământului (Isaia 49:6). În contextul acestei tradiţii, Simeon I-a urat bun venit lui Isus (Luca 2:32) şi Isus Şi-a început misiunea (Matei 12:18,21), iar iudeii au putut să se întrebe dacă El va pleca sau nu la Neamuri (Ioan 7:35). Cu toate că a fost ezitantă şi mirată când Corneliu a fost convertit (Faptele Apostolilor 10:45; 11:18), Biserica a acceptat rapid egalitatea evreilor şi a Neamurilor înaintea lui Dumnezeu (Romani 1:16; Coloseni 3:11), punând astfel în lumină întregul scop al Evangheliei şi speranţa glorioasă pe care o are aceasta pentru toţi (Galateni 2:14 ş.urm.; Apocalipsa 21:24; 22:2).

P.A.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: