nazireat, nazireu



NAZIREAT, NAZIREU. (În ebr. nazir, „a separa, a consacra, a se abţine"; cf. nezer, „o diademă", „coroana lui Dumnezeu”, uneori folosit pentru părul netăiat al unui nazireu). În Israel nazireul era unul care se izola de ceilalţi oameni, consacrându-se lui Iahve printr-un legământ special.

Originea acestei practici aparţine perioadei premozaice şi nu este cunoscută cu precizie. Semiţii şi alte popoare primitive îşi lăsau deseori părul netăiat în anumite situaţii când cereau ajutorul divinităţii şi prin aceasta îşi consacrau părul (vezi urmele acestui obicei printre triburile arabe, în cartea lui A. Lods, Israel, 1932, p. 305; vezi de asemenea Judecători 5:2).

I. Legea nazireatulul din Numeri 6

Cu toate că, din punct de vedere cronologic, regulile nazireatului din Numeri 6 nu sunt primele referinţe biblice la acest subiect, ele ne pun la dispoziţie cea mai completă şi mai comodă bază pentru discuţie. Legislaţia privind nazireatul are trei părţi.

a. Interdicţii

(i) Nazireul trebuia să se abţină de la vin şi de la băuturi tari, neavând voie să consume nici oţet sau stafide. Este posibil că motivul pentru aceste interdicţii era acela de a proteja integritatea şi sfinţenia nazireului, păzindu-l să nu fie posedat de un alt spirit în afară de spiritul lui Iahve (conf. Proverbe 20:1). Ca şi preot care oficia slujba, nazireul trebuia să renunţe la vin pentru a fi mai vrednic de a se apropia de Dumnezeu. R. Kittel însă vede în această abstinenţă un protest împotriva culturii canaanite şi o dorinţă de întoarcere la obiceiurile nomazilor (Geschichte des Volkes Israel, 1925, p. 250).

(ii) El nu trebuia să-şi taie părul în timpul consacrării (cf. nazir = „vie necurăţată", Levitic 25:5, 11). Părul era considerat ca reşedinţă a vieţii, „adăpostul preferat al duhurilor şi al influenţelor magice" şi trebuia păstrat în starea lui naturală până când era distrus prin ardere, fără teama de a fi profanat.

(iii) El nu se putea apropia de un cadavru, nici chiar de cel al rudei celei mai apropiate, o interdicţie care era valabilă şi pentru marele preot.

b. Încălcare

Dacă ultima regulă menţionată era călcată din neatenţie, nazireul trebuia să se supună unor ritualuri de curăţire foarte minuţioase şi trebuia să înceapă totul de la bun început. Este însă demn de menţionat faptul că termenii legământului nazireatului nu-l împiedicau pe nazireu să îndeplinească îndatoriri cosmice şi sociale.

c. Încheierea

La sfârşitul legământului său, nazireul trebuia să aducă diferite jertfe prescrise, iar după aceea să-şi taie părul şi să-l ardă pe altar. După anumite ritualuri îndeplinite de către preot, nazireul era dezlegat de jurământul lui. Aspectele distinctive ale nazirearului iniţial au fost o consacrare totală lui Iahve, în care trupul, care nu era privit ca şi ceva ce trebuie ţinut în frâu, era implicat în slujba sfântă; o extindere a sfinţeniei care era caracteristică numai preotului aşa încât să fie cuprinşi în sfera ei şi cei ce nu făceau parte din preoţime; şi un caracter individual spre deosebire de cazul *Recabiţilor unde avem de a face cu caracteristici de grup.

II. Probleme legate de nazireat

Este clar de la punctul c. de mai sus că nazireatul era un legământ făcut pentru o perioadă limitată. Dar înainte de data când a fost reglementat nazireatul (pentru dată vezi cartea *NUMERI), sunt cazuri când în perioada dinaintea exilului unii părinţi îşi consacrau copiii făcându-i nazirei pentru întreaga viaţă. Avem, de exemplu, consacrarea lui Samuel (1 Samuel 1:11), care nu este numit nazireu în MT (dar într-un text de la Qumran, anume 40. Sama, 1 Samuel 1:22 se încheie cu următoarele cuvinte: „un nazireu pentru totdeauna, în toate zilele vieţii lui"). Mai găsim de asemenea nazireatul lui Samson (Judecători 13), o naraţiune care conţine elemente care ar putea data din sec. al 10-lea î.Cr. Faptul că Samuel şi Samson au fost nazirei a fost pus la îndoială (vezi G.B. Gray, Numeri, ICC, 1903, p. 59-60). Relatarea vieţii lui Samson nu ne lasă deloc impresia că el s-ar fi abţinut de la vin! Este posibil ca termenul nazireu să se fi referit într-un sens mai larg la unul care a fost devotat lui Iahve.

Absalom a fost privit deseori ca un simbol al nazirearului permanent (pentru tăierea părului unui nazireu, vezi G.B. Grey, „The Nazirite", JTS 1, 1900, p. 206). Amos, în vremea căruia se pare că nazireu erau numeroşi, vorbeşte clar despre nazireii pe care poporul căuta să-i abată de la calea cea dreaptă a abstinenţei (Amos 2:11-12). Este dificil să găsim dovezi ale existenţei nazireatului temporar în toată perioada pre-exilică.

III. Nazireatul de mai târziu

De la exil încoace, se pare că nazireatul nu era decât un legământ temporar. Se pare că în această practică au pătruns elemente din afară astfel încât s-a ajuns ca legământul nazireatului să nu mai urmărească numai pocăinţa şi consacrarea. Avem un caz când a fost practicat cu scopul de a obţine avantaje de la Iahve (cf. Josephus, BJ 2.313., unde Berenice face un legământ de 30 de zile), ca o activitate ritualistică lăudabilă, sau chiar pentru pariu (Mishnah, Nazir 5. 5 ş.urm.). Iudeii bogaţi finanţau deseori sacrificiul de la încheierea perioadei; despre Irod Agripa I se spune că ar fi făcut lucrul acesta (Josephus, Ant. 19. 293), iar Pavel a fost convins să facă lucrul acesta pentru patru membri ai bisericii din Ierusalim (Faptele Apostolilor 21:23 ş.urm.; cf. 18:18, unde Pavel însuşi a făcut un legământ de nazireu). Cazuistica a fost introdusă inevitabil şi un articol special din Mishnah (Nazir) a fixat durata maximă a nazireatului la 30 de zile.

Din informaţiile pe care le avem de la Josephus, se pare că nazireatul a fost o practică obişnuită a perioadei contemporane lui. Cu privire la sugestia care s-a făcut că Ioan Botezătorul şi Iacov fratele Domnului ar fi fost nazirei, cât şi pentru întregul subiect privitor la nazireat, vezi G.B. Gray, JTS, art. cit.

J.D.D.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: