naţiuni, tabel



NAŢIUNI, TABEL. O prezentare pe care o găsim în Geneza 10, şi cu câteva modificări minore şi în 1 Cronici 1:5-23, a urmaşilor lui Noe, prin cei trei fii ai săi, *Sem, *Ham şi *Iafet.

I. Tabelul

Tabelul naţiunilor reprezintă gradele de rudenie, şi plasează numele descendenţilor unui individ dedesubtul şi la dreapta numelui său.

II. Poziţia listei în Geneza

Dacă împărţim cartea Genezei în mai multe părţi după locul în care se repetă formula „Iată generaţiile (în ebr. toledot) lui...", tabelul naţiunilor se încadrează în pasajul Geneza 10:2-11:9, formula apărând în Geneza 10:1 şi în 11:10. Părerile sunt împărţite, unii considerând că această formulă este un titlu, iar alţii că este nota finală, dar în cazul nostru lucrurile nu se schimbă, fie că vom considera că tabelul naţiunilor împreună cu relatarea despre turnul Babel se referă la generaţiile fiilor lui Noe (dacă 10:1 este titlul), sau la generaţiile fiilor lui Sem (dacă 11:10 este nota finală).

III. Aranjamentul

Versetul 32 face încheierea tabelului, afirmând că acest tabel dă familiile (mispehot; *FAMILIA, VT) fiilor şi a descendenţilor (bene) lui Noe, după genealogiile ior (letoledot; *GENERAŢIE) fiecare în naţiunea (begoyim) lui, şi că din acestea (me’elleh, adică ori din familiile ori din naţiunile care le alcătuiesc), după potop, pe faţa pământului (‘eres) s-au răspândit naţiunile (goyim). Întrucât acest verset formează o notă finală a întregii liste, versetele 5, 20 şi 31 formează note finale la subdiviziunile 2-4, 6-19 şi 21-30 care se referă la descendenţii lui Iafet, Ham şi respectiv Sem. În general, rolul acestor versete este ca şi cel al v. 32, dar acestea afirmă în plus că listele pe care le conţin dau numele „după" familiile lor (mispehot) şi după limbile lor (lesonot; nota finală a generaţiilor lui Iafet se deosebeşte de celelalte prin faptul că ea conţine expresia „după limba fiecăruia") şi după ţările şi naţiunile (goyim). În nota finală a generaţiilor lui Iafet, aceste criterii sunt prezentate într-o ordine diferită şi se afirmă în plus că „de la ei se trag popoarele de pe malul mării". Mulţi comentatori cred că această expresie se referă numai la descendenţii lui Iavan, întrucât expresia „popoarele de pe malul mării" (VA, „de pe insule") nu se potriveşte celorlalţi membri ai grupului. Mai departe, se sugerează că, în baza afirmaţiilor paralele din v. 20 şi 31, iniţial cuvintele „fiii lui Iafet au fost" au stat înainte de „din ţările" în v. 5 şi că, din neglijenţă s-au pierdut în procesul de copiere repetată a textului. Acest punct de vedere este adoptat în VSR şi s-ar putea să fie corect.

În cadrul celor trei arbori genealogici, numele sunt legate unele de altele ori prin formula „fiii (bene) lui..." sau prin „...a devenit tatăl lui (VA, „a născut pe") (yalad)..." (*GENEALOGIE). Cea de-a doua formulă nu se găseşte în linia descendenţilor lui Iafet, dar în ceea ce priveşte descendenţii lui Ham se foloseşte cu referire la Nimrod şi la descendenţii lui Miţraim şi Canaan, iar în ceea ce priveşte descendenţii lui Sem, se foloseşte pentru întreaga secţiune de la Şelah la Iobab, adică pentru toţi descendenţii lui Arpacşad. O excepţie la aceste două formule o găsim în v.14, unde ni se spune că filistenii „au ieşit" (yasa’) din Casluhimi (v. 14). Aranjarea obişnuită în cele trei liste de nume este modificată prin inserarea altor versete care ne aduc informaţii suplimentare, fie că leagă numele unele de altele, fie că ne dau informaţii suplimentare cu privire la anumiţi indivizi. Aranjarea capitolului poate fi prezentată pe scurt după cum urmează:

Titlu (sau nota finală pentru secţiunea precedentă) (1)
Descendenţii lui Iafet (2-4)
Detalii cu privire la Iavan (5a)
Notă finală (5b)
Descendenţii lui Ham (6-7, 13-18a)
Detalii cu privire la Nimrod (8-12) şi la Canaan (18b-19)
Notă finală (20)
Descendenţii lui Sem (22-29a)
Detalii cu privire la Sem (21) şi la Ioctan (29b-30)
Notă finală (31)
Notă finală pentru întreaga listă (32)

Ordinea în care sunt prezentaţi cei trei arbori genealogici şi care îl pune pe Sem pe ultimul loc, se conformează felului general în care tratează Geneza lucrurile, adică arborele genealogic cel mai important este tratat după ce au fost discutaţi ceilalţi arbori mai puţin importanţi. Genealogia din Geneza 11 urmăreşte generaţiile începând cu Peleg şi până la Avraam.

IV. Conţinut

Multe dintre numele din listă au de-a face cu numele unor popoare sau ale unor regiuni cunoscute din inscripţiile din antichitate, şi cu privire la multe dintre acestea există un consens suficient de puternic pentru a ne putea face o idee de ansamblu cu privire la scopul celor trei liste.

a. Consideraţii preliminare

Numele din tabel au fost probabil numele unor indivizi şi au ajuns să fie adoptate de popoarele care au descins din aceştia, iar în unele cazuri au fost folosite pentru teritoriile care au fost locuite de aceste popoare. Este important să observăm faptul că, în anumite perioade istorice, aceste nume au putut avea diferite semnificaţii, astfel încât indentificarea morfologică a unui nume din Geneza 10 cu a unui nume ce apare în surse nebiblice poate fi valabilă întru totul numai dacă cele două nume provin din aceeaşi perioadă. Schimbarea semnificaţiei acestor nume se datorează în mare măsură fluctuaţiei popoarelor prin deplasări, infiltraţii, cuceriri sau migrări.

Există trei caracteristici principale ale unui popor care sunt suficient de distinctive pentru a da o anumită nuanţă numelui lui. Acestea sunt: rasa sau înfăţişarea; limba, care este un component al culturii; precum şi zona geografică în care trăieşte populaţia sau forma politică în care este organizată. Caracteristicile rasiale nu se pot schimba, dar pot deveni atât de amestecate sau de dominate prin căsătorii inter-rasiale, încât nu mai pot fi distinse. Limba se poate schimba complet în sensul că limba unui grup subjugat poate fi înlocuită cu limba cuceritorilor, în multe cazuri cu caracter permanent. Zona geografică poate fi schimbată complet prin migraţie. Întrucât într-o anumită perioadă unul din aceşti factori are cea mai mare influenţă asupra semnificaţiei numelui acelui popor, iar într-o altă perioadă un altul, este puţin probabil ca lista din Geneza 10 să se bazeze pe un singur sistem. Astfel, de exemplu, nu ne putem aştepta ca toţi descendenţii lui Sem să fi vorbit aceeaşi limbă, sau să fi locuit în aceeaşi zonă geografică, sau chiar să fi format o singură rasă, căci toate acestea au fost probabil imposibile datorită căsătoriilor mixte. Acest punct de vedere este argumentat şi prin prezenţa unor nume duble în mai multe liste: Asur (*ASIRIA), Seba, Havila şi Lud(imi) apar atât în lista generaţiilor lui Sem cât şi a lui Ham, iar Meşec (Meşa în lista lui Sem; *MEŞEC) apare probabil atât în lista lui Iafet cât şi în cea a lui Sem. Cu toate că este posibil ca acestea să fie nume cu totul distincte, este posibil şi ca ele să reprezinte cazuri în care un popor mai puternic a asimilat unul mai slab. Este necesar să notăm faptul că din acest capitol s-au adoptat nume pentru anumite utilizări specifice din vremurile noastre. Astfel, în studiul limbilor, termenii „semitic" şi „hamitic" se folosesc, primul pentru a defini un grup de limbi ce includ ebraica, aramaica, acadiana, araba, etc., iar cel de-al doilea pentru un alt grup dintre care cea mai importantă este egipteana veche. Aceasta este însă o utilizare convenţională şi nu înseamnă că toţi descendenţii lui Sem au vorbit limbi semitice şi că toţi descendenţii lui Ham, limbi hamitice. Astfel, faptul că Elam apare în genealogia lui Sem iar Canaan în cea a lui Ham nu este în mod necesar o eroare, cu toate că elamiţii nu au fost un popor semit iar canaaniţi au fost. Pe scurt, numele din Geneza 10 indică probabil uneori entităţi geografice, alteori entităţi lingvistice, iar alteori entintăţi politice, dar nu indică în mod consecvent doar una din ele.

b. Iafet

În această listă, se acceptă în general următoarele identificări, cu toate că acestea nu sunt acceptate universal: Gomer = cimerienii; Aşchenaz = sciţii; Madai = mezii; Meşec = muski; popor care au intrat în Orientul Apropiat venind din stepa din N. Iavan = ionienii, şi descendenţii lui, inclusib Elişa = Alasia (în Cipru), iar Dodanim (probabil o formă alterată a numelui Rodanim; cf. 1 Cronici 1:7, VSR) = locuitorii insulei Rodos, au fost probabil un popor din V, care au trecut prin Ionia spre insule şi spre ţinuturile de coastă (‘iyye, v. 5) ale Mării Egee şi ale Mării Mediterane. Aşadar, se pare că descendenţii lui Iafet au format popoare care, în mileniul al doilea se găseau în regiunile de N şi NV ale Orientului Apropiat.

c. Ham

Următoarele identificări sunt acceptate în general: Cuş = Etiopia; Seba = Saba (în S Arabiei); Dedan = Dedan (în N Arabiei); Miţraim = Egiptul; Lud = Lidia(?); Filistenii = Filistenii; Caftorim = cretanii; Put = Libia; Canaan = Canaan; Sidon = Sidon; Het = hetiţii; Amorit = amoriţii; Heviţii = cei din Hur; Hamatiţii = hamatiţii.

Sub numele lui *Nimrod ni se dă o informaţie suplimentară, şi anume, că el a început să domnească în ţara *Şinear = Babilonia unde a domnit în Babel = Babilon, în Erec = Uruk, în Acad = Agade şi în *Calne (este posibil să fie vocalizat în kullana, „toate acestea"), primele fiind trei oraşe importante din Mesopotamia, cu toate că vatra oraşului Agade nu este cunoscută nici acum. De acolo a plecat la Asur = Asiria (sau „Asur a plecat mai departe"- vezi VA) şi a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah = Kalhu şi Resen. Ninive şi Kalhu au fost cetăţi împăteşti, dar celelalte două nume sunt necunoscute.

Conform situaţiei pe care o găsim în inscripţiile nebiblice, afirmaţiile conform cărora locuitorii Mesopotamiei (Nimrodului) au venit din Etiopia, şi că filistenii şi cretanii provin din Egipt par să fie eronate, dar natura şi originea tuturor elementelor referitoare la populaţia cea mai veche a Mesopotamiei sunt încă necunoscute, iar legăturile timpurii ale Egiptului cu Creta şi cu ţările din zona Mării Egee arată posibilitatea unor contacte şi mai timpurii neatestate. În general, popoarele din S Orientului Apropiat sunt arătate în această listă.

d. Sem

În lista descendenţilor lui Sem, identificările general acceptate sunt puţine: Elam = Elam (partea de SE a câmpiei Mesopotamiei); Asur = Asiria; Aţarmavet = Adramaut (în S Arabiei); Seba = Saba; Lud = Lidia; Aram = Aram. Aceste nume sugerează că zona în care s-a aşezat acest grup de popoare se întinde de la N din Siria până în Mesopotamia şi Arabia.

V. Surse

Studiul Orientului Apropiat în perioada antichităţii ne ajută să ne formăm o oarecare idee cu privire la orizonturile cunoaşterii geografice din mileniul al doilea î.Cr. şi mai devreme.

a. Mesopotamia

În mileniul al patrulea î.Cr., dovezi ale arheologiei preistorice ne arată că, în zona geografică cuprinsă între Golful Persic şi Mediterană a înflorit sporadic câte o cultură comună întregii zone. Găsim atestări cu privire la contacte comerciale în jurul anului 3000 î.Cr., între Peninsula Arabică, Anatolia, Iran şi India. Scrierile cuneiforme se referă la aceste contacte pe la sfârşitul mileniului al 3-lea şi al 2-lea mileniu. Conducători de state din timpuri străvechi au întreţinut relaţii comerciale şi de altă natură cu Iranul, cu Libanul („Pădurile de cedru”), cu Mediterana („Marea de Sus"), cu Taurus („Muntele de argint") şi cu Anatolia (Burushatum) în N, iar în S cu Bahrain (Dilmun), unde săpăturile au descoperit un centru de comerţ cu Arabia şi India. În al 18-lea sec. î.Cr., a existat o colonie de negustori asirieni în Capadocia (Kultepe) şi aproximativ din această perioadă cunoaştem un itinerar al negustorilor care duce din S Mesopotamiei până în acest oraş (JCS 7, 1953, p. 51-72).

O migrare a popoarelor în mileniul al treilea în stepa din N, a avut ca rezultat sosirea în Orientul Apropiat, în prima parte a mileniului al 2-lea, a unor popoare care se pare că au adus cu ele îndeletnicirile din ţările de N.

b. Egiptul

În timpuri preistorice, locuitorii de pe Nilul inferior au avut contacte comerciale cu cei de pe coasta Mării Roşii, cu Nubia, cu Libia şi probabil cu alte teritorii din Sahara, iar în timpul primelor dinastii din mileniul al 3-lea, s-au făcut în mod regulat călătorii la Sinai şi la Byblos, pe coasta siriană. În prima parte a sec. al 2-lea, Egiptul a întreţinut legături comerciale cu Ciprul, cu Cilicia şi în special cu Creta, aceste lăgături fiind atestate de obiecte care s-au găsit în toate aceste locuri. Egiptenii aveau obiceiul de a înşira nume iar Textele Blestemate din sec. al 18-lea precum şi listele cu cetăţile şi popoarele „supuse" faraonilor din sec. al 15-lea î.Cr. ne arată că geografia Palestinei şi a Siriei era cunoscută. Arhiva de tăbliţe cuneiforme care s-au găsit la el-Amarna ne arată că în scopuri diplomatice se folosea o singură limbă (acadiana) în întreg Orientul Apropiat şi că era posibil să se fi cunoscut bine şi alte zone geografice.

c. Critica literară

Mulţi erudiţi consideră că distincţia care există în formulele folosite în aranjarea tabelului, unele folosind bene iar altele yalad, trădează faptul că acest tabel a fost alcătuit de mai mulţi autori. Conform acestei opinii, scheletul principal al tabelului, care foloseşte formula bene, trebuie atribuit Codului preoţesc (P), iar partea care este introdusă prin formula yalad, împreună cu informaţiile suplimentare care se dau în legătură cu unele nume din listă, provine din documentul iahvist, un document mai vechi şi mai puţin ştiinţific (I), care a fost împletit printre elementele cadrului de bază de scriitori mai metodici care au aparţinut preoţimii. Diviziunea care a rezultat este următoarea: P = 1a, 2-7, 20, 22-23, 31-32; I = 1b, 8-19, 21, 24-30. Putem considera tot aşa de bine, însă, că această variaţie se datorează unui stil literar mai liber şi, în lumina cunoştinţelor geografice care au existat în al 2-lea mileniu î.Cr., nu mai este necesar să presupunem că documentul (I) a fost scris în prima parte a perioadei monarhice, iar documentul (P) în perioada post-exilică. Într-adevăr, este greu de explicat absenţa Persiei din listă, dacă tabelul a fost compilat în mare măsură şi pus în forma lui finală de preoţi care datorau chiar politicii tolerante a persanilor întoarcerea lor din exil.

VI. Scopul

Lăsând la o parte acele teorii care susţin că tabelul din Geneza 10 aparţine unei perioade târzii şi că nu inspiră încredere, există două puncte de vedere care se referă la scopul lui. Unii susţin că acest tabel menţionează popoarele întregii lumi, iar alţii că menţionează numai pe acele popoare ale Orientului Apropiat cu care este posibil ca israeliţii să fi avut legături. Lucrul acesta depinde în mare măsură de cuvântul eres în v. 32. În unele versiuni în limba engleză acest cuvânt a fost tradus cu *pământ, dar el este un termen al cărui sens este foarte variat, astfel încât poate fi tradus cu „întregul pământ", cu, „lumea cunoscută" sau cu „ţară", după context. Punctul de vedere general al celor care acceptă în genere identificările numelor din tabel este că eres înseamnă aici Jumea cunoscută"; însă faptul că multe nume din tabel nu pot fi încă identificate, arată că nici celălalt punct de vedere nu poate fi negat complet. A accepta primul punct de vedere nu înseamnă a susţine că pe lângă Noe au mai supravieţuit şi alţii în urma potopului, căci, în timp ce implicaţia v. 9 din cap. 9 este că pământul a fost populat de descendenţii celor trei fii ai lui Noe (*NOE), tabelul nu pretinde că îi numeşte pe toţi.

VII. Autorul şi data

Aspectele menţionate mai sus ne arată că prin conţinutul lui tabelul nu depăşeşte în mod necesar cunoştinţele pe care le putea poseda o persoană educată în şcolile egiptene din sec. al 15-lea şi al 14-lea î.Cr. Cei care pretind că tabelul a fost scris într-o perioadă după Moise se bazează pe faptul că popoare cum au fost cimerienii, sciţii, mezii şi poate poporul numit Muski nu apar în documentele scrise decât în primul mileniu î.Cr. şi pe baza acestui fapt, se postulează întocmirea acestui tabel la o dată plasată în prima parte a mileniului unu. Aceste popoare, însă, trebuie să fi existat ca triburi sau ca grupuri mai mari înainte de a fi menţionate în documentele care s-au păstrat şi este posibil ca invadatori din perioade mai timpurii, cum au fost cassiţii şi cârmuitorii din Mitani care aveau legături cu triburile mai de la N, să fi păstrat informaţii cu privire la aceste popoare. De asemenea, se susţine că *filistenii (v. 14) nu au apărut pe scena lumii biblice decât în sec. al 12 î.Cr., dar diferite consideraţii ne indică posibilitatea existenţei unor legături cu acest popor într-o perioadă mai timpurie. În mod similar, popoarele din S Arabiei, care sunt menţionate în tabel şi care nu apar în documentele scrise decât în primul mileniu, trebuie să fi existat înainte de această perioadă ca triburi.

Pe scurt, cu toate că acest punct de vedere prezintă dificultăţi, nu este imposibil ca Tabelul Naţiunilor să fi fost compilat în sec. al 13-lea î.Cr., poate de către Moise.

BIBLIOGRAFIE
W.F. Albright, Recent Discoveries in Bible Lands, 1955, p. 70-72; W. Brandenstein, „Bemerkungen zur Völkertafel der Genesis", Festschrift... Debrunner, 1954, p. 57-83; G. Holscher, Drei Erdkarten..., 1949, eh. 5; J. Simons, „The Table of Nations (Geneza 10): Its General Structure and Meaning", OTS 10, 1954, p. 155-184; DJ. Wisemann, „Genesis 10: Some Archeological Considerations", JTVI 87, 1955, p. 14-24, 113-118 şi POTT, p. xv-xxi; E.A. Speiser, Genesis, 1964, p. 64-73; majoritatea punctelor de vedere care nu sunt atât de recente sunt discutate în lucrarea lui S.R. Driver, The Book of Genesis, 1926, xxvi-xxvii, 112-132; G.R. Driver, ibid., p. 444-447; J. Skinner, Genesis, 1930, p. 196-207.

T.C.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: