naşterea din fecioară



NAŞTEREA DIN FECIOARĂ. Prin naşterea din fecioară protestanţii înţeleg zămislirea pruncului într-o fecioară. Biserica Romano-catolică crede atât în zămislirea pruncului într-o fecioară, cât şi într-o naştere miraculoasă din fecioară, în sensul ieşirii noului născut din trupul Mariei în aşa fel încât ea a continuat din punct de vedere medical să rămână fecioară. Această idee pe care o găsim în Protoevanghelia lui Iacov către sfârşitul sec. al 2-lea, a devenit o doctrină standard, ca parte a conceptului virginităţii permanente a *Mariei. Acest concept pare să fie puţin probabil, având în vedere cele spuse de Matei în 1:25, şi anume că Iosif „nu a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu... Isus", afirmaţie care pare să elimine punctul de vedere conform căruia Iosif şi Maria s-ar fi abţinut permanent de la relaţiile care există în mod normal între un soţ şi o soţie (*FRAŢII DOMNULUI). În articolul acesta, noi folosim expresia naşterea din fecioară ca echivalentă cu zămislirea pruncului într-o fecioară.

Cele două relatări referitoare la naşterea lui Isus pe care le găsim în Matei şi în Luca sunt vizibil independente una de cealaltă şi ambele consemnează că El S-a născut prin acţiunea directă a Duhului Sfânt, fără să aibă ca tată un om (Matei 1:18- 25; Luca 1:34). Dacă nu ar fi acest miracol la mijloc, oricine ar accepta relatarea ca fiind în regulă.

Există mărturii care vin în sprijinul acestei idei şi în restul NT. Cu toate că este posibil ca cineva să nu spună direct ceea ce crede, însă el poate să-şi mărturisească credinţa printr-o întorsătură a frazei. Astfel, Evanghelia după Marcu nu conţine nici o relatare cu privire la naşterea lui Isus, căci el începe exact acolo unde încep şi predicatorii din Faptele Apostolilor, şi anume, cu botezul lui Ioan. Şi totuşi, în 6:3, el este singurul dintre autorii evangheliilor sinoptice care îi citează pe cei care au ridicat obiecţia: „Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei?" Prin contrast, în Matei 13:55 găsim „fiul tâmplarului", iar în Luca 4:22 „fiul lui Iosif”.

Şi Ioan începe să relateze despre lucrarea de pe pământ a lui Cristos tot cu Ioan Botezătorul. Mai târziu el indică faptul că circulau vorbe cu privire la caracterul nelegitim al naşterii lui Isus când, în 8:41, iudeii declară: „Noi (un pronume care prin poziţia lui are rolul de a sublinia contrastul dintre ei şi el) nu suntem copii născuţi din curvie". Mai puţin convingătoare, deşi acceptată de unii scriitori creştini de la Tertullian încoace şi de Douglas Edwards în The Virgin Birth in History and Faith, este traducerea din codexul Verona Latina a versetului din Ioan 1:13, care are în singular, „născut nu din sânge, nici din voia cărnii, ci din Dumnezeu". (Această formulare nu este atestată de nici un manuscris gr.)

Pavel, colegul de călătorie al lui Luca, a folosit un limbaj care denotă acceptarea naşterii lui Isus din fecioară. Când vorbeşte despre venirea, sau despre naşterea, lui Isus Cristos, el foloseşte un verb general, ginomai, nu gennao, care tinde să facă aluzie la participarea soţului (de ex.. Romani 1:3; Filipeni 2:7). Acest lucru poate fi observat în special în Galateni 4:4, unde avem: „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, care vine (genomenon) dintr-o femeie". Prin contrast, în 4:23 ni se spune că Ismael „s-a născut", gegennetai (de la verbul gennao).

A interpreta corect 1 Corinteni 15:45-48 înseamnă a vedea că atât Adam cât şi Cristos vin în mod miraculos de la Dumnezeu. Irenaeus face o legătură între versetul acesta şi naşterea din fecioară.

Este posibil ca tăcerea ce a existat cu privire la naşterea lui Isus dintr-o fecioară să se fi datorat în parte faptului că s-a căutat ca numele bun al Mariei să nu ţinta unor bârfe. Dealtfel, cu toate că în predicile lor predicatorii vorbesc adesea despre întruparea lui Isus, şi ei amintesc prea rar despre naşterea Lui din fecioară. După anul 100 d.Cr., naşterea din fecioară este acceptată de Ignat, de Aristide, de Iustin, de Irineus şi de alţii.

Obiecţiile iau două forme. Chiar dacă unii ne atrag atenţia asupra unor variante slab fundamentate din texte izolate care nu găsesc suport, nici una din aceste variante nu răstoarnă adevărurile descrise în toate manuscrisele.

Din punct de vedere teologic, s-a disputat că motivul pentru acordarea titlului „Fiul lui Dumnezeu" din Luca 1:35 nu poate fi compatibil cu ideea de Fiu etern al lui Dumnezeu, pe care o găsim în epistole. Acest argument presupune că lui Iosif şi Mariei li s-ar fi făcut o expunere teologică completă. Cele două relatări ne dau conţinutul celor ce li s-au spus, şi anume, că Maria urma să fie mama lui Mesia, Cel promis, a Fiului lui Dumnezeu, a Celui ce Se va numi „Dumnezeu cu noi". Faptul că scrierile lui Matei şi ale lui Luca nu reflectă aici teologia de mai târziu este un argument în plus în sprijinul autenticităţii relatărilor lor.

De fapt, am putea folosi cu grijă şi considerente de ordin genetic pentru a arăta că întruparea a necesitat naşterea lui Isus dintr-o fecioară. Dacă acest copil ar fi fost conceput prin actul lui Iosif şi al Mariei, el ar fi fost de la bun început un om din toate punctele de vedere. Atunci Dumnezeu nu ar fi putut sa devină acest om, ci ar fi trebuit ori să Se ataşeze pe Sine într-un fel sau altul acestui om, ca un adaus (nestorianism), ori să Se mulţumească fie să-l umple pe acesta din punct de vedere spiritual, după cum Duhul Sfânt i-a umplut pe sfinţii din vechime. Nici unul dintre aceste concepte nu se potrivesc celor ce ni se spune în Biblie. De când întruparea lui Isus şi naşterea Lui dintr-o fecioară au fost respinse, au apărut tot felul de teorii noi care încearcă să explice felul în care Isus Cristos a fost Dumnezeu.

Astăzi ştim că ovulul femeii conţine jumătate din cei 46 de cromozomi care există tot în a doua celulă a corpului omenesc. Celula sexului bărbătesc adaugă ceilalţi 23 de cromozomi şi imediat cele două celule, acum una singură, încep să se despartă şi formează un om întreg, trup, suflet şi duh. Dacă, fără să fim lipsiţi de reverenţă, ne întrebăm cum s-a putut ca acest mister suprem al întrupării să intre în legătură cu partea fizică, se pare că, pentru ca a doua Persoană a Trinităţii să devină om, Duhul Sfânt a creat genele necesare şi cromozomii necesari care puteau fi vehicolul persoanei lui Cristos, unindu-le cu cele din trupul fecioarei. Putem începe să vedem felul în care definiţiile creştine îl descriu ca fiind o singură persoană, căci a fost zămislit prin unirea celulelor care produc o singură persoană, şi ca având două naturi, căci celula care s-a unit cu ovulul de natură umană a fost de origine divină, nu umană.

BIBLIOGRAFIE
L. Sweet, The Birth and Infancy of Jesus Christ, 1906; J. Orr, The Virgin Birth of Christ, 1907; J. G. Machen, The Virgin Birth of Christ, 1930; D. Edwards, The Virgin Birth in History and Faith, 1943; T. Boslooper, The Virgin Birth, 1962; R.E. Brown, The Birth of Messiah, 1977; J. Stafford Wright, „The Virgin Birth as a Biological Necessity", FT 95, 1966-7, p. 19-29.

J.S.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: