nabateenii



NABATEENII. Nebaiot, fiul lui Ismael şi cumnatul lui Edom (Geneza 25:13; 28:9) este cel care probabil ar trebui să fie considerat ca strămoş al nabateenilor şi este posibil ca tot el este posibil să fie Nabaiat din inscripţiile găsite la Ashurbanipal, în Asiria (cca. 650 î.Cr., ANET, p. 298-299). O diferenţă în scriere între cele două nume (care se scriu cu taw) şi indigenul nbtw (care se scrie cu teth) exclude anumite identificări. Diodorus Siculus (cca. 50 î.Cr.) vorbeşte pentru prima dată de nabateeni atunci când relatează despre sfârşitul imperiului persan şi al carierei lui Alexandru. Citând o sursă mai veche, el îi descrie ca fiind un trib arab nomad care nu şi-au construit niciodată case şi care nu au lucrat pământul niciodată. Teritoriul lor, ţinutul de la S şi de la E de Iordan, se afla la întretăierea drumurilor care duceau din Orient la Mediterana, iar capitala lor Petra, la 80 de km S de Marea Moartă, era o bază de unde puteau fi atacate caravanele. Antigonus, care s-a ridicat la putere în Siria după moartea lui Alexandru, a trimis două expediţii la Petra ca să-i subjuge pe nabateeni şi să câştige controlul asupra comerţului (312 î.Cr.). Ambele expediţii au fost lipsite de succes. Ştim precis că pe vremea aceea Petra era în cel mai rău caz o fortăreaţă, iar nişte cioburi de ceramică greceşti de pe la 300 î.Cr., care s-au găsit acolo, ne sugerează că Petra era o aşezare cu caracter permanent.

Contactul cu comunităţile stabile ale Palestinei, în sec. al 2-lea şi cel de-al 3-lea secol î.Cr., a avut ca rezultat dezvoltarea satelor şi a oraşelor nabateenilor şi cultivarea intensivă a pământului care până atunci nu fusese cultivat deloc. Această dezvoltare a fost facilitată de o organizare foarte bună a posturilor de pază de pe linia de frontieră, împotriva prădătorilor arabi şi de cunoştinţele de inginerie ale nabateenilor cu privire la sistemele de irigaţie prin care păstrau apa rezultată de la ploile ce cădeau foarte rar. Multe dintre barajele şi rezervoarele lor sunt încă utilizabile. Petra este înconjurată de stânci înalte, străpunse de defilee înguste, care formează un sistem de apărare aproape de nepătruns.

Când s-a ridicat un conducător nabateean capabil să apere caravanele (primul rege cunoscut este Aretas I, cca. 170 î.Cr., 2 Macabei 5:8), negustorii nabateeni conduceau comerţul între partea de S a Arabiei şi Golful Persic şi Petra, de unde mărfurile plecau spre coasta Mediteranei, în special la Gaza. Cererea crescândă a Romei de a importa condimente, mătase şi alte obiecte de lux din India şi China a contribuit enorm la creşterea venitului acestei naţiuni care putea pune taxe pe toate bunurile care treceau prin teritoriul ei. Schimbarea rutelor comerciale peste Marea Roşie spre Egipt, după ce August a eşuat în încercarea de a cuceri Arabia (25 î.Cr.), a fost un factor important în declinul prosperităţii nabateenilor.

Mărturiile descoperite în ţinutul nabateenilor (monede şi inscripţii de dedicaţii) erau scrise în aramaică. Într-o formă foarte interesantă de scriere alungită şi „pătrată" (*SCRIEREA). Papirusuri din Iudea şi ostraca din Petra conţin o formă cursivă a acestei scrieri din care se trage scrierea arabică. Folosirea limbii aramaice arată că nabateenii au asimilat o bună parte a culturii popoarelor care s-au stabilit împrejur. Lucrul acesta este pus în lumină de sculpturile nabateenilor, care conţin caracteristici găsite şi în lucrările de artă siriene şi care apar şi în ornamentaţiile islamice primitive. Acest proces de asimilare mai poate fi observat şi în acceptarea zeităţilor siriene, Hadad şi Atargatis (Astarte-Anat) în panteonul nabateean. Aceste două zeităţi pot fi identificate cu Dushara şi cu consoarta sa Aliat, zeităţile naţionale. Pe vârfuri de munţi mai izolate au fost descoperite multe locuri sfinte în aer liber (de ex. înălţimea de la Petra) şi temple (de ex. Khirbet et-Tannur). Zeii cărora li se închinau nabateeni erau asociaţi în general cu vremea şi rodnicia. Olarii nabateeni şi-au dezvoltat propriile lor produse a căror calitate nu a fost niciodată întrecută de produsele ceramice fabricate în Palestina.

Istoria nabateenilor, aşa cum a fost ea reconstituită din surse incidentale de către autori greci şi evrei, este caracterizată în principal de lupta de a deţine controlul asupra Neghevului în S şi asupra Damascului în N. Aretas III (cca. 70 î.Cr.) şi Aretas IV (cca. 9 î.Cr.; 40 d.Cr.) au reuşit să deţină controlul asupra ambelor ţinuturi timp de câţiva ani, obţinând în felul acesta control deplin asupra comerţului între E şi V. Cel care a încercat să-l închidă pe Pavel la Damasc era un ofiţer (în gr. ethnarches) a lui Aretas IV (2 Corinteni 11:32). Malichus III şi Rabbel II, ultimii regi nabateeni, au mutat capitala de la Petra la Hostia, la 112 km E de Galilea. După cucerirea Arabiei de către Traian în 106 d.Cr., acest oraş a devenit capitala provinciei romane a Arabiei. În timpul sec. al 2-lea d.Cr., Petra s-a bucurat de o mare prosperitate, în această perioadă fiind construite şi zidurile de piatră. Dezvoltarea oraşului Palmira a schimbat traseul comercial care înainte venea din E la Petra, iar Petra a început să sufere un declin treptat. Poporul nabateean, supus atacurilor arabe, a ajuns să fie asimilat de popoarele din jur, cu toate că scrierea lor a continuat să fie folosită şi în sec. al 4-lea d.Cr.

BIBLIOGRAFIE
J. Starcky, „The Nabataeans: A Historical Sketch", BA 18, 1955, p. 84-106; G.L. Harding, The Antiquities of Jordan, 1959; N. Glueck, Deities and Dotphins, 1966; Y. Meshorer, Nabataean Coins, 1975; S. Moscati, The Semites in Ancient History, 1959, p. 117-119.

A.R.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: