muzica şi instrumentele muzicale

muzica şi instrumentele muzicale

  04:19    

---

MUZICA ŞI INSTRUMENTELE MUZICALE.

I. Muzica

Întrucât VT se referă frecvent la muzică, este evident că ea a jucat un rol important în cultura ebraică. Conform tradiţiei, Iubal, fiul lui Lameh, care a fost „tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi cu cavalul" (Geneza 4:21), a fost cel care a inventat muzica. Legătura strânsă care există între păstorit şi arta muzicii este arătată în faptul că Iubal a avut un frate mai mare decât el, Iabal, care a fost „tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele" (Geneza 4:20).

Mai târziu, muzica a fost consacrată slujbelor religioase din templu, dar a fost folosită şi într-un context laic încă din cele mai vechi timpuri. Astfel Laban l-a mustrat pe Iacov că a plecat pe furiş fără să-i dea ocazia să-i ureze drum „în mijlocul veseliei şi al cântecelor, în sunet de timpane şi alăută" (Geneza 31:27). Muzica era folosită frecvent la ocazii de bucurie când, de obicei, era legată de *dans. Existau cântece de triumf după victoriile repurtate în bătălie (Exod 15:1 ş.urm.; Judecători 5:1 ş.urm.). Miriam şi celelalte femei au sărbătorit prăbuşirea lui Faraon şi a călăreţilor lui „cu timpane şi jucând" (Exod 15:20 ş.urm.), iar Iosafat s-a întors victorios la Ierusalim „în sunete de alăute (psalterion, VA) şi de arfe (harpe, n.tr.) şi trâmbiţe" (2 Cronici 20:28). Muzica, cântatul şi dansul erau activităţi obişnuite ale ospeţelor (Isaia 5:12; Amos 6:5). În particular, acestea erau activităţi care puteau fi întâlnite la festivalurile culesului viei (Isaia 16:10) şi la nunţi (1 Macabei 9:37, 39). Împăraţii au avut cântăreţii şi instrumentiştii lor (2 Samuel 19:35; Eclesiastul 2:8). Băiatul care păstorea oile avea şi el lira lui (1 Samuel 16:18). Tinerii de la porţile cetăţii savurau muzica lor (Plângerile 5:14). Chiar şi prostituata îşi sporea puterea de seducţie printr-un cântec (Isaia 23:16).

Muzica era fost folosită în vreme de jale cât şi în vreme de bucurie. Bocetul (qina) care formează conţinutul cărţii Plângerile lui Ieremia şi cântecul de jale pe care l-a cântat David pentru Saul şi Ionatan (2 Samuel 1:18-27) sunt exemple evidente. Angajarea bocitorilor la înmormântări a ajuns să fie un obicei practicat destul de frecvent. Printre aceşti se aflau de obicei cântăreţii cu fluierul (Matei 9:23). Conform celor spuse de Maimonides, era de aşteptat ca şi cel mai sărac soţ să angajeze cel puţin doi cântăreţi cu fluierul şi cel puţin o bocitoare pentru înmormântarea soţiei sale (Misnayot 4).

După cum muzica a fost o parte integrantă a vieţii sociale a evreilor, tot aşa ea şi-a avut locul ei în viaţa religioasă. 1 Cronici 15:16-24 conţine o relatare detaliată cu privire la faptul că David a înfiinţat un cor levitic şi o orchestră. În afara acestui pasaj, nu mai avem decât nişte referiri indirecte şi foarte izolate care ne spun că muzica a fost folosită în cadrul slujbelor religioase şi avem prea puţine mărturii ca să ne formăm o imagine clară cu privire la caracterul activităţii muzicale de la Templu.

Cu privire la natura muzicii pe care o practicau muzicienii evrei nu ştim nimic. Este incert dacă ei au avut vreun sistem de note muzicale. Nu a supravieţuit nici un sistem care să poată fi identificat. Unii au încercat să interpreteze accentele din textele ebraice ca fiind o formă de scriere pe note, dar fără succes. Aceste accente erau mai degrabă nişte semne pentru recitare, nu note muzicale şi, în orice caz, aparţineau unei perioade ulterioare. Cu toate că nu avem nici o dovadă cu privire la muzica instrumentală din Templu, putem descoperi din forma psalmilor că ei au fost concepuţi pentru a fi cântaţi antifonic, ori de către două coruri (Psalmul 13; 20; 38), ori de către un cor şi o adunare (Psalmul 136, 118:1-4). Se pare că după perioada exilului babilonian, corurile erau formate astfel încât numărul vocilor de femei era egal cu cel al vocilor de bărbaţi (Ezra 2:65). Nu este însă clar dacă toate corurile erau mixte sau dacă unul era bărbătesc şi altul de femei. Probabil că ei nu cântau ci psalmodiau, cu toate că maniera în care se psalmodia în zilele acelea nu este cunoscută prea bine şi, în mod sigur, era foarte diferită de psalmodierile bisericeşti de astăzi.

Din Mesopotamia ne parvin mărturii scrise (la începutul mileniului al 2-lea î.Cr.) cu privire la tehnica construirii şi a acordării harpelor, precum şi cu privire la folosirea instrumentelor muzicale într-o litanie (sec. al 6-lea î.Cr.); cf. D. Wulstan, O.R. Gurney, Iraq 30, 1968, p. 1215-233; W.G. Lambert, în H. Goedicke (ed.), Near Eastern Studies... W. P. Albright, 1971. p. 335-353. La Ugarit (de pe la 1400 î.Cr.) s-au găsit mai multe tablete cu scriere cuneiformă conţinând imnuri în limba huriană, însoţite de un fel de note muzicale; cf. A.D. Kilmer, RA 68, 1974, p. 169-82; ibid. (împreuna cu D. Wulstan), p. 125-128. S-a făcut o încercare de a reproduce cântatul la harpă şi imnurile într-o formă muzicală, printr-o înregistrare pe un disc; cf. A.D. Kilmer, R.L. Crocker, R.R. Brown, Sounds from Silence, 1977.

II. Instrumente muzicale

Cunoaştem puţin mai mult despre instrumentele muzicale din Biblie, cu toate că nu dispunem de nici o informaţie precisă cu privire la forma lor sau la felul în care au fost construite. Au fost însă găsite instrumente muzicale antice care au aparţinut altor naţiuni din Orientul Mijlociu, în special egiptenilor. Etimologia cuvintelor ebr. ne ajută puţin, precum şi versiunile străvechi ale Bibliei, dar informaţiile de care dispunem sunt totuşi foarte sărăcăcioase. Instrumentele din Biblie pot fi împărţite în trei categorii principale: instrumente cu coarde, instrumente de suflat şi instrumente de percuţie.

a. Instrumentele cu coarde.

(i) Lira Instrumentul care în ebr. se numeşte kinnor şi care este tradus de regulă de VA cu „harpă", este primul instrument muzical menţionat în Biblie (Geneza 4:21) şi este singurul instrument cu coarde menţionat în Pentateuh. Este instrumentul cu a cărui muzică Laban sirianul ar fi dorit să-i ureze drum bun lui Iacov, dacă acesta nu ar fi plecat atât de neaşteptat (Geneza 31:27). Această aluzie ne sugerează că este posibil ca instrumentul să fie de origine siriană. Există mai multe opinii cu privire la acest instrument, unii susţinând că a fost o liră, iar alţii că a fost o harpă. Cei mai mulţi specialişti cred însă că a fost o liră, cuvânt pe care îl foloseşte VSR. Că era portabil şi deci de dimensiuni reduse reiese clar din faptul că era unul din cele patru instrumente care au fost purtate înaintea tinerilor proroci (1 Samuel 10:5). Picturi din morminte egiptene din antichitate prezintă nişte străini, semiţi din Shutu (Transiordania), purtând nişte lire la care se cânta cu un plectrum care era ţinut în mână. Nu se ştie precis dacă la kinnor se cânta cu un plectrum sau cu mâna. În 1 Samuel 16:23, „David a luat lira şi cânta cu mâna lui (vers. Cornilescu: „arfă", vers. Galaction: „harpă" n. tr.) lui"; dar faptul că nu se aminteşte de un plectrum nu este o dovadă că corzile erau pişcate numai cu degetele. Nu se ştie precis nici câte corzi avea un kinnor. Josephus credea că avea zece. O altă sugestie, bazată pe asocierea acestui instrument cu termenul ebr. seminit („al optulea", LXX hyper tes ogdoes) în 1 Cronici 15:21, este că avea opt corzi; dar aluzia pe care o găsim în pasajul respectiv este departe de a fi o certitudine.

Instrumentul kinnor era construit din lemn, iar cel pe care-l avea David era probabil făcut din chiparos (2 Samuel 6:5). Instrumentele pe care le-a făcut Solomon pentru Templu erau din lemn mirositor (1 Împăraţi 10:12) şi, evident, erau foarte scumpe. Josephus (Ant. 8.94) relatează că scheletul lor era montat cu electrum, care este ori un metal mixt, ori chihlimbar.

Cuvântul „harpă" este folosit de AV şi pentru a traduce cuvântul aram. qitros (VSR, „liră"), cuvânt ce apare numai atunci când este vorba despre instrumentele orchestrei lui Nebucadneţar, în Daniel 3. Cuvântul are aceeaşi rădăcină pe care o are cuvântul de origine europeană „chitară".

(ii). Psalterion. Acest cuvânt provine de la grecescul psalterion, care descrie un instrument ce se pişcă nu cu un plectrum, ci cu degetele. Verbul gr. psalto înseamnă „a atinge viguros" sau „a pişcă". Este cuvântul care traduce cel mai frecvent cuvântul ebr. nebel, cu toate că ocazional el este tradus cu „violă" („lăută”); în versiunea psalmilor numită Cartea de rugăciuni se foloseşte cuvântul „lăută". În LXX, nebel este tradus în diverse feluri (psalterion, psalmos, kithara, nablion, nabla, nable, naula şi nablas). Accepţiunea generală este că era un fel de harpă, aşa cum traduce VSR, cu toate că este incertă descrierea exactă. Acest instrument este menţionat pentru prima dată în 1 Samuel 10:5, şi acest lucru pare să confirme opinia că era de origine feniciană, întrucât înainte de această perioadă exista prea puţin contact direct între Israel şi Fenicia. S-au făcut încercări de a reconstitui forma unui nebel, identificându-l cu înţelesul de bază al rădăcinii cuvântului: burduf, vas sau ulcior. S-a sugerat că în extremitatea inferioară avea un corp rezonant mai umflat. Paralela cu rădăcina acestui cuvânt i-a făcut pe unii să presupună chiar că instrumentul era un fel de cimpoi. Dar aceste sugestii nu sunt decât simple ipoteze.

Ca şi kinnor, acest nebel era confecţionat din lemn de chiparos, iar mai târziu din lemn mirositor. Este clar că David a ştiut să cânte atât la nebel cât şi la kinnor. Datorită faptului că psalterionul este descris în Biblie în general alături de alte instrumente muzicale, se crede că era folosit pentru bas.

Cuvântul ebr. asor este asociat în mod frecvent cu nebel. Acest cuvânt provine dintr-o rădăcină care înseamnă „zece" şi în general se crede că este un indiciu că instrumentul ar fi avut zece corzi. Această interpretare se găseşte şi în LXX şi în Vulgata (psalterion decachordon şi psalterium decem chordarum). După toate probabilităţile, nebel ‘asor a fost pur şi simplu un tip de nebel.

Cuvântul „psalterion" apare şi în VA ca o traducere a cuvântului aramaic psanterin (Daniel 3:5 ş.urm.), un alt instrument din orchestra lui Nebucadneţar. Cuvântul aramaic pare să fie o traducere a cuvântului grecesc psalterion şi este tradus în VSR cu „harpă". J. Stainer (The Music of the Bible, p. 40-55) afirmă că instrumentul la care se referă aici pasajul este de fapt o ţiteră. Nu putem însă spune cu siguranţă mai mult decât că era un instrument cu coarde.

(iii) Trombon, acest cuvânt apare în VA numai în Daniel 3, ca o traducere a cuvântului aramaic sabbeka. A fost unul din instrumentele orchestrei lui Nebucadneţar şi, ca atare, nu era un instrument evreiesc. Traducerea din VA este vădit greşită întrucât foloseşte numele unui instrument de suflat, de fapt un fel de instrument de suflat cu culisă, asemănător trombonului de astăzi. Instrumentul sabbeka este de obicei identificat cu grecescul sambyke, cuvânt folosit în LXX pentru redarea instrumentului din Daniel 3. Acesta a fost descris ca fiind ori o harpă mică de formă triunghiulară, cu patru sau mai multe corzi care produc sunete foarte acute, sau o harpă mai mare cu multe corzi. Indiferent care din aceste două descrieri de pe urmă este corectă, trebuie să reţinem că acesta a fost un instrument cu coarde, nu un instrument de suflat. (În limba română ambele traduceri se apropie mai mult de textul original - Galaction: „harpă"; Cornilescu: „alăută" - redând instrumentele cu coarde, n.ed.) Conform celor scrise de Strabo (10.471), instumentul a fost de origine barbară. VSR traduce mai corect prin cuvântul „trigon".

(iv) Timpanon. Aceasta este traducerea pe care o găsim în VA a cuvântului aram. sumponya, care este considerat în general ca fiind un cuvânt împrumutat din greacă. Apare în Biblie numai în lista instrumentelor din Daniel 3. Traducerea din VA este incorectă, căci nu este un instrument cu coarde. Se crede în general că era un instrument de forma cimpoiului (aşa cum este tradus în VR, VSR). (Din nou în limba română ambele versiuni l-au redat corect, traducându-l cu „cimpoi" n.ed.) Traducere cuvântului în italiana modernă este sampogna, un fel de cimpoi care se foloseşte în acea ţară în zilele noastre. Pe de altă parte, este posibil să fie un derivat al cuvântului grecesc ty(m)panon, un fel de tobă.

b. Instrumente de suflat.

(i) Cavalul. Acesta este cuvântul halil în ebr. tradus cu „caval" în VA şi cu „fluier" în VSR. Cuvântul apare numai de şase ori în VT. În NT, cavalul este grecescul aulos, folosit în LXX pentru halil. Vulgata traduce prin tibia. Atât aulos cât şi tibia sunt termeni generali care se referă la instrumentele făcute din trestie, cum ar fi oboiul şi clarinetul, sau la instrumente în care se suflă din lateral sau printr-un orificiu, cum ar fi flautul.

Cuvântul halil provine dintr-o rădăcină care înseamnă a găuri sau a perfora. Cuvântul aulos provine de la un verb care înseamnă a sufla. Dar nici provenienţa lui halil şi nici traducerea lui în LXX nu ne dă nici o indicaţie cu privire la forma instrumentului. Majoritatea opiniilor însă par să sugereze că avem de a face cu oboiul, nu cu flautul, dar nu avem nici o certitudine că lucrurile stau aşa. Aşa cum cunoaştem astăzi, se pare că în antichitate era un lucru obişnuit ca persoana care cânta la instrumente tubulare să poarte cu sine într-o cutie bucăţi de trestie (în gr. glossokomon). De fapt ceea ce a folosit Iuda pentru bani nu era o „pungă" aşa cum traduce VA, ci o cutie de trestie (Ioan 12:6; 13:29).

Cavalul a fost folosit la festivităţi (Isaia 30:29), în vremuri de sărbătoare pentru întreaga naţiune (1 Împăraţi 1:40) şi de asemenea în vremuri de jale şi la înmormântări (Matei 9:23). Faptul că putea produce un sunet de jale este scos în evidenţă prin aluzia pe care o găsim în Ieremia 48:36.

(ii) Flautul. Aceasta este traducerea pe care o face VA cuvântului aramaic masroqita. Apare numai în Daniel 3 şi provine de la rădăcina saraq, un cuvânt onomatopeic care înseamnă „a fluiera" sau „a şuiera". Cântatul la cele mai multe tipuri de caval sau flaut este însoţit de un fel de şuierat. De aceea, este rezonabil să presupunem că instrumentul la care ne referim face parte din această clasă.

(iii) Orga. Acest cuvânt (în ebr. ’ugab) apare numai de patru ori în VT. În Geneza 4:21 este, evident, un termen generic ce se referă la toate instrumentele de suflat, întocmai după cum cuvântul paralel din verset, kinnor, este un termen general pentru instrumentele cu coarde. În Iov 30:31 apare din nou alături de kinnor, iar în Iov 21:12 este instrumentul de suflat reprezentativ alături de alte instrumente din categoria instrumentelor cu coarde şi a instrumentelor de percuţie. Îl găsim din nou în Psalmul 150:4 printre multe alte instrumente. LXX nu ne dă nici un indiciu cu privire la genul instrumentului, căci foloseşte trei cuvinte diferite (în Geneza 4:21 kithara, „chitară"; în cele două pasaje din Iov psalmos, „psaltire"; iar în Psalmul 150:4 organon, „orgă"). Provenienţa cuvântului ebr. este incertă. Unii au făcut o asociere între acest cuvânt şi rădăcina „a pofti", „a avea afecţiuni exagerate", făcând prin aceasta o aluzie al tonurile ademenitoare; dar aceasta nu este decât o presupunere. Instrumentul trebuie să fi fost de forma fluierului sau un grup de fluiere.

(iv) Cornul. Acest cuvânt (în ebr. qeren) apare frecvent în VT. Înrudite cu el sunt cuvintele: keras în gr. şi cornu în lat. Se pare că era folosit în timpurile biblice cu două scopuri: ca bidon pentru transportarea uleiului şi ca un fel de trompetă. Cu sensul acesta din urmă apare numai în trei pasaje, în Iosua 6 este folosit ca sinonim a cuvântului sopar („trâmbiţă", vezi (v) mai jos), în relatarea cu privire la căderea Ierihonului. În 1 Cronici 25:5 este menţionat numele celor care au fost numiţi de David ca să cânte la acest instrument, iar în Daniel 3 face parte din instrumentele orchestrei lui Nebucadneţar. Este evident că cele mai vechi trompete erau confecţionate din coarnele animalelor, iar mai târziu forma a fost reprodusă din metal.

(v) Trompeta. Trompeta (trâmbiţă, n.tr) este menţionată frecvent în Biblie. În VA, cuvântul traduce doi termeni din ebr. sopar şi hasosera. Odată redă şi termenul ebr. yobel, care înseamnă literar „corn de berbece". LXX traduce peste tot cu salpinx, cuvânt ce apare şi în NT.

Instrumentul numit sopar, un corn lung cu un capăt întors în sus, a fost trompeta naţională a israeliţilor. A fost folosită în scopuri militare şi religioase, pentru a chema poporul să se adune.

Instrumentul numit hasosera era o trompetă făurită din argint, prin lovire. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă două trompete de felul acesta, pentru a chema poporul la închinare şi pentru a da semnalul plecării poporului din locul unde şi-au aşezat tabăra. Numeri 10:1-10 conţine poruncile pe care le-a dat Dumnezeu lui Moise cu privire la ocaziile în care trebuia să se sune din trompete. În principal, acesta a fost un instrument sacru, nu unul de război.

(vi) Cornet. Termenul apare în VA, traducând trei cuvinte diferite. În Daniel 3 este folosit pentru qeren, care în toate celelalte pasaje este tradus cu „corn" (vezi (iv) mai sus). În patru pasaje, cuv. ebr. este sopar, care apare frecvent în VT şi care în toate celelalte pasaje este tradus prin „trompetă" (vezi (v) mai sus).

În 2 Samuel 6:5, cuv. ebr. este me na an im, care apare numai în acest pasaj. Este folosit în asociere cu chimvalele (vezi paragraful c (ii) de mai jos), printre alte instrumente la care David şi copiii lui Israel au cântat înaintea Domnului. Rădăcina din care provine acest cuvânt înseamnă „a fremăta", „a vibra" şi este posibil ca instrumentul să fi fost un fel de instrument zornăitor. LXX îl traduce prin kymbala, „chimval" şi, ca atare, traducerea nu este atât de corectă ca aceea a Vulgatei care are sistra, „zornăitori" (în gr. seistron, de la seio, „a tremura", „a mişca înainte şi înapoi"). VSR traduce prin „castaniete". S-au păstrat desene care prezintă instrumente zornăitoare din Egipt, acestea constând dintr-un inel de formă ovală care stătea pe un mâner, iar de acest inel erau ataşate bare ce purtau pe ele inele libere care, atunci când instrumentul era scuturat, se loveau unele de altele.

c. Instrumente de percuţie

(i) Clopote, clopoţei. Două cuvinte din ebr. sunt traduse în VA cu „clopoţei": pa’amon, ce provine de la rădăcina „a lovi", apare de patru ori în Exodul şi se referă la clopoţeii de aur care atârnau pe robele de preot ale lui Aaron; celălalt cuvânt, mesilla, se găseşte numai în Zaharia 14:20. Adnotarea pe margine din VA traduce după LXX (chalinoi), cu „căpăstru". Cuvântul ebraic provine din aceeaşi rădăcină ca şi cel tradus prin „chimvale" în VA, şi probabil că se referă la discuri metalice sau obiecte în formă de cupă care se fixau pe căpăstrul cailor, ori ca o podoabă ori pentru a produce un sunet asemănător clinchetului de clopoţel.

(ii) Chimvale  Acest cuvânt provine de la termenul gr. kymbalon, care apare odată în NT (1 Corinteni 13:1) şi de asemenea în LXX, traducând cuvintele ebr. mesiltayim şi selselim. Cuvântul kymbalon provine de la kymbe, care înseamnă cupă sau farfurie cu o cavitate. Cele două cuvinte în ebr. provin de la aceeaşi rădăcină, un cuvânt onomatopeic care înseamnă „a zbârnâi" sau „a fremăta". Cuvântul mesiltayim pare să fie o formă mai nouă a cuvântului şi apare de 12 ori în cărţile Cronicilor, o dată în Ezra şi o dată în Neemia. Forma mai veche, selselim, se găseşte în Psalmi şi o dată în 2 Samuel. În Psalmul 150, cuvântul este folosit de două ori într-un verset, cu diferite adjective. Cunoaştem două feluri de chimvale care au existat în antichitate. Unul era confecţionat din două plăci metalice puţin adâncite care erau ţinute fiecare într-o mână şi erau lovite una de cealaltă (cinele, n.tr). Celălalt tip de chimvale erau în formă de cupă, una fiind ţinută pe loc, iar cealaltă coborâtă brusc spre ea. Ni se sugerează că acestea sunt chimvalele la care se referă Psalmul 150, dar aceasta nu este decât o presupunere.

În toate pasajele unde sunt menţionate chimvalele, ele sunt folosite în ceremonii religioase. Cuvântul grecesc kymbalon este folosit în LXX în 1 Samuel 18:6, pentru cuv. ebr. salis, care provine de la cuvântul rădăcină care înseamnă „trei". Vulgata traduce sistrum, „zornăitoare". S-a sugerat că era un trianglu sau un instrument cu trei coarde, dar nu cunoaştem cu precizie ce descrie cuvântul.

(iii) Tamburină  Acest cuvânt traduce în VA cuvântul ebr. top (LXX, tympanon). Instrumentul era un fel de tamburină ţinută într-o mână şi lovită cu cealaltă. Era folosit ca un acompaniament la cântece şi pentru dans (Exod 15:20). În VT este întotdeauna asociat cu ocaziile de bucurie şi veselie şi era folosit pentru a acompania jocurile de la sărbătorile israeliţilor (Isaia 3.12) şi cântecele de biruinţă (1 Samuel 18:6).

BIBLIOGRAFIE

J. Stainer, The Music of the Bible, 1914; C.H. Cornill, Music in the Old Testament, 1909; ISBE, S.B. Finesinger, „Musical Instruments in the Old Testament" în HUCA 3, 1926, p. 21-75; K. Sachs, A History of Musical Instruments, 1940; H. Hartmann, Die Musik der sumerischen Kultur, 1960; T.C. Mitchell şi R. Joyce în D. J. Weisman (ed.), Notes on some Problems in the Book of Daniel, 1965, p. 19-27; J. Rimmer, Ancient Musical Instruments of Western Asia (British Museum), 1969.

D.G.S.

K.A.K.