munte



MUNTE. Termenii topografici, în ebr. gib’a şi har, iar în gr. bounos şi oros, se traduc cel mai bine cu „deal", respectiv „munte". Termenul gib’a se referă la un loc mai ridicat, la o pantă sau la un povârniş. Semnificaţia iniţială a cuvântului, „glob" sau „cocoaşă", descrie precis dealurile rotunjite care traversează partea centrală a Palestinei, formată din straturi de calcar ceno-maniene boltite sub formă de arcadă. Forma lor erodată se deosebeşte de crestăturile adânci ale calcarului moale ce se găseşte de-a lungul perimetrului ţinuturilor înalte ale Iudeii, regiuni pe care VA le descrie plastic ca „locuri alunecoase" (Deuteronom 32:35; Proverbe 3:23; Ieremia 23:12; 31:9). Locuri specifice de pe dealuri şi de pe munţi sunt personificate în Scripturi, cu nume descriptive. Astfel de nume sunt: cap (Geneza 8:5; Exod 19:20; Deuteronom 34:1; 1 Împăraţi 18:42), urechi (Iosua 19:34), umăr (Iosua 15:8; 18:16), parte (1 Samuel 23:26; 2 Samuel 13:34), coapse (Iosua 19:12), coastă (2 Samuel 16:13), spate - un derivat posibil al lui Sihem, care are în spate Mt. Ghezirim - şi coapsă (Judecători 19:1,18; 2 Împăraţi 19:23; Isaia 37:24).

Termenul har, tradus în versiunile moderne de obicei prin „munte", este folosit cu mai multe sensuri: un singur masiv, un lanţ muntos sau la o regiune muntoasă. În limba engleză, muntele şi dealul sunt termeni asociaţi cu diferenţele de altitudine, dar VA foloseşte termenii ebraici din VT gib’a şi har aproape interschimbabil. În mod similar, în NT, ni se spune că Isus cobora de pe „dealul" (Luca 9:37) pe care se urcase cu o zi înaine şi care ne este prezentat ca „muntele" pe care a avut loc schimbarea la faţă. În pasajele următoare, ar fi bine ca şi VA să traducă prin „munte", aşa cum face VSR: Geneza 7:19; Exod 24:4; Numeri 14:44-45; Deuteronom 1:41,43; 8:7; 11:11; Iosua 15:9; 18:13-14; Judecători 2:9; 16:3; 1 Samuel 25:20; 26:13; 2 Samuel 13:34; 16:13; 21:9; 1 Împăraţi 11:7; 16:24; 20:23; 22:17; 2 Împăraţi 1:9; 4:27; Psalmul 18:7; 68:15-16; 80:10; 95:4; 97:5; 98:8; 104:10, 13, 18, 32; 121:1; Luca 9:37. Pe de altă parte, cuvântul ebr. har se traduce corect prin „ţinut deluros" (Iosua 13:6; 21:11; conf. gr. oreine, Luca 1:39, 65, când se referă la regiuni cum ar fi ţinutul lui Efraim şi al lui Iuda. Este de asemenea folosit pentru ţara amoriţilor (Deuteronom 1:7,19-20), a lui Neftali (los- 20:7), a amoriţilor (Deuteronom 2:37) şi a Galaadului (Deuteronom 3:12).

De aceea, nu este posibil să identificăm întotdeauna anumite locuri, aşa cum avem de exemplu muntele înalt unde a fost ispitit Isus (Luca 4:5), Muntele Fericirilor (Matei 5:1) şi muntele unde a avut loc Schimbarea la faţă (Matei 17: l; Marcu 9:2; Luca 9:28). Dacă, aşa cum au sugerat unii. Muntele *Sinai a fost un vulcan activ, atunci el nu poate fi identificat (Exod 19:16; Psalmul 104:32; 144:5). În cazul acesta, aşezarea muntelui în Peninsula Sinai (Jebel Musa), aşa cum spune tradiţia, ar fi imposibilă din considerente geologice, căci rocile vechi din zona aceea nu arată nici o urmă de activitate vulcanică recentă. Două conuri vulcanice din pleistocen, probabil active în timpurile istorice, se găsesc în partea de E a Golfului Aqaba, dar unii experţi nu văd cum aşezarea acestora s-ar putea potrivi cu traseul *exodului din Egipt, aşa cum este prezentat.

Muntele adunării menţionat în Isaia 14:13 apare în cuvintele prin care împăratului Babilonului se lăuda pe sine şi este posibil să fie o aluzie la o legendă babiloniană care vorbeşte despre locuinţa zeilor (cf. Iov 37:22; Ezechiel 28:13 ş.urm.).

Cuvântul armaghedon, ebraicizat în VA sub forma harmagedon (Apocalipsa 16:16), poate fi o referire la ţinutul muntos din jurul oraşului *Meghido, adică la Muntele Garizim, de pe care se vede câmpia cetăţii Meghido, care este locul celorlalte scene apocaliptice (cf. Zaharia 12:11).

Munţii au o mare semnificaţie în geografia şi istoria *Palestinei. În consecinţa, Scriptura se referă la ei deseori. Ei dau scene panoramice: „Suie-te pe vârful Muntelui Pisga, uită-te..." (Deuteronom 3:27; cf. Luca 4:5). Influenţa pe care o aveau munţii în căderile mai abundente de ploaie a făcut ca ei să fie simbolul fertilităţii (Deuteronom 33:15; Ieremia 50:19; Mica 7:14), păşuni (Psalmul 50:10) şi locuri de vânătoare (1 Samuel 26:20). Munţii au de-a face cu sanctuarele păgâne (1 Împăraţi 18:17-46; Isaia 14:13; 65:7; Ezechiel 16:13). Faptul că erau inaccesibili face ca ei să fie un loc de refugiu (Judecători 6:2; 1 Samuel 14:21-22; Psalmul 68:15, 22; Matei 24:16).

Munţii sunt simbolul continuităţii eterne (Deuteronom 33:15; Habacuc 3:6) şi al stabilităţii (Isaia 54:10). Se consideră că munţii au fost cea dintâi lucrare pe care a creat-o Dumnezeu (Iov 15:7; Proverbe 8:25), că sunt foarte vechi (Psalmul 90:2) şi obiecte ale puterii Creatorului (Psalmul 65:6) şi a majestătii Lui (Psalmul 68:16). Ei sunt scena unor teofanii, topindu-se în prezenţa lui Iahve (Judecători 5:5; Psalmul 97:5; Isaia 64:1; Mica 1:4) şi tremurând la judecăţile pe care le rosteşte El (Psalmul 18:7; Mica 6:1 ş.urm.). Ei sunt chemaţi să-i acopere pe cei vinovaţi şi să-i ascundă de faţa Lui (Osea 10:8; Luca 23:30). Când Dumnezeu îi atinge, ei scot fum (Psalmul 104:32; 144:5). De asemenea, ei se bucură de răscumpărarea lui Israel (Psalmul 98:8; Isaia 44:23; 49:13; 55:12), saltă atunci când Domnul este lăudat (Psalmul 114:4, 6) şi sunt chemaţi să fie martori ai felului în care El Se ocupă de poporul Său (Mica 6:2).

Munţii sunt de asemenea simbolul cărărilor întortocheate din viaţă (Ieremia 13:16), al obstacolelor (Matei 21:21) şi al altor dificultăţi (Zaharia 4:7), care pot fi înlăturate de cei tari în credinţă (Matei 17:20).

J.M.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: