moară, piatra de moară
MOARĂ, PIATRA DE MOARĂ Cea mai veche şi mai obişnuită metodă de a
macină grâul a fost aceea de a-l împrăştia pe o lespede plată de piatră şi a-l
freca cu o piatră de moară rotundă. Râşniţe de felul acesta au fost găsite în
neoliticul primar, în oraşul Ierihon, împreună cu mojare din piatră (PEQ 85,
1953, p. 38.2; pentru un model egiptean, vezi ANEP, no. 149). Râşniţa rotativă
a fost folosită pe scară largă în Epoca fierului. Aceasta consta din două
lespede de piatră circulare, fiecare de aprox. 50 cm în diametru, cea de sus
(în ebr. rekeb, „călăreţ") perforată ca să se învârtă în jurul unui
pivot fixat în lespedea de jos (vezi ilustraţia cu roata olarului). O bucată de
lemn care ieşea dintr-un orificiu aproape de periferia pietrii de sus era
mânerul. Cerealele erau turnate printr-un orificiu central care era în piatra
de sus şi erau măcinate pe măsură ce aceasta se învârtea, aşa încât dintre cele
două pietre ieşea făina (în ebr. rehayim) şi cădea jos. Era de datoria
femeii să macine grâul (Exod 11:5; Matei 24:41), dar era şi o activitate care
li se impunea prizonierilor ca o muncă josnică (Isaia 47:2; Plângerile 5:13).
Râşniţele rotative de dimensiuni mai mari erau învârtite de animale, sau de
prizonieri (Samson, Judecători 16:21) şi erau amplasate în mori (Matei 24:41,
în gr., mylon).
Întrucât israelitul se folosea zilnic de râşniţa
manuală pentru pâinea de toate zilele, era interzis să o dea ca zălog
(Deuteronom 24:6). Încetarea zgomotului neîntrerupt, constant al măcinatului
era un semn al pustiirii şi al morţii (Ieremia 25:10; Apocalipsa 18:22, o
metaforă pentru dinţii omului bătrân; Eclesiastul 12:4). Piatra de sus a fost
folosită uneori ca proiectil în război (Judecători 9:53; 2 Samuel 11:21) şi ca
o greutate (Matei 18:6, în gr. mylos onikos, pietrele de moară de
dimensiunile cele mai mari, învârtite de un măgar; Apocalipsa 18:21).
A.R.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu