Miriam



MIRIAM. (pentru provenienţă, vezi *MARIA).

1. Fiica lui Amram şi a lui Iochebed, şi sora lui Aaron şi Moise (Numeri 26:59). Există un consens general că ea este cea care l-a urmărit pe copilaşul Moise care plutea în bărcuţa de papură şi a recomandat-o pe mama ei ca să-i fie doică. Cuvântul „prorociţă" a fost folosit ca să o descrie în calitatea ce o avea de a conduce cântecele femeilor, dansurile şi imnul de laudă atunci când au sărbătorit trecerea Mării Roşii (Exod 15:20 ş.urm.).

Miriam şi Moise s-au răzvrătit împotriva lui Moise, se presupune din cauză că acesta s-a căsătorit cu femeia etiopeancă, dar realitatea a fost că ei erau invidioşi pe funcţia care o deţinea el. Judecata divină a venit peste Miriam şi ea a devenit leproasă. Moise a mijlocit pentru ea şi ea a fost curăţită, dar a fost scoasă afară din tabără timp de şapte zile (Numeri 12). A murit la Cadeş şi a fost îngropată acolo (Numeri 20:1). Biblia nu aminteşte nimic cu privire la viaţa ei de căsnicie, dar tradiţia rabinică spune că a fost soţia lui Caleb şi mama lui Hur.

2. În genealogia pe care o găsim în Cronici, există o Miriam care este prezentată ca fiind fiica unui copil de al lui Ezra, din seminţia lui Iuda (1 Cronici 4:17).

M.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: