mireasmă



MIREASMĂ. Cu o singură excepţie (Ioel 2:20) cuvântul este folosit în VA pentru a descrie un miros parfumat sau plăcut. Cuvântul este caracteristic unei jertfe şi în acest context este folosit specific pentru a descrie efectul pe care-l are viaţa unui credincios asupra semenilor lui (2 Corinteni 2:15-16; VSR, „aromă", „parfum"). În Efeseni 5:2 este folosit în legătură cu jertfa lui Cristos (VSR, „jertfă de miros plăcut").

În alte două locuri în care apare, şi unde se referă la pierderea gustului (Matei 5:13; Luca 14:34), cuvântul face aluzie la insipiditate sau la nesăbuinţă.

Ceea ce este însă comun tuturor cazurilor este asocierea implicită a costului, a caracterului distinctiv sau a tăriei cu acest cuvânt. Când nu există nici o „mireasmă", înseamnă că îi lipseşte ceva poporului lui Dumnezeu sau felului în care acesta se închină lui Dumnezeu.

C.H.D.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: