mineritul şi metalele



MINERITUL ŞI METALELE. Scena istoriei VT este aşa numita „Semilună fertilă" (adică, Mesopotamia, Siria, Palestina şi Delta Nilului). Câmpiile aluvionare ale Tigrului şi Eufratului şi valea Nilului nu conţin decât foarte puţină piatră. Este adevărat că marea parte a ghipsului din Asiria provine dintr-o carieră de piatră de lângă Mosul; şi mai există o vână de piatră lângă Ur, la care s-a lucrat. Dar în antichitate, în aceste văi, materialul care s-a folosit cel mai mult pentru construcţii au fost cărămizile de lut (Geneza 11:3; Exod 1:11-14; 5:7-19).

În partea de N şi E, „Semiluna" este mărginită de un şir de munţi înalţi şi crestaţi, care sunt alcătuiţi din roci de multe tipuri şi vârste. Lanţul de munţi este bogat în minerale şi aceştia conţin minereuri de aur, argint, cupru, cositor, plumb şi fier. În partea de S se înalţă un complex de roci vechi printre care amintim granitul, dioritul şi porfirul. Aceste formaţiuni se întind de-a lungul deşertului de E, între râul Nil şi Marea Roşie, de-a curmezişul jumătăţii de S a Peninsulei Sinai şi în E, în platoul arabic. În câteva din rocile acestea se găseşte aur, argint, fier, turcoază şi alte pietre semipreţioase, împreună cu piatră de construcţie de multe feluri.

La N de Sinai şi de platoul Arabiei se întinde deşertul Transiordaniei şi al Palestinei. Aceste deşerturi sunt alcătuite în principal din roci cretacee (calcar şi gresie), dar partea de N şi E a Iordanului superior sunt zone unde se găseşte bazaltul vulcanic mai nou.

I. Materiale nemetalice

a. Cremende

Cremenele se găseşte din abundenţă în calcarul din zona respectivă şi în pietrişurile formate din aceste roci calcaroase. Cremenele este o piatră dură cu granulaţia foarte fină, care nu poate fi zgârâiată cu o lamă de oţel. Poate fi prelucrat prin percuţie sau prin presiune, pentru a obţine o muchie tăietoare. Cele mai vechi unelte tăietoare pe care le-a folosit omul au fost făcute din cremene. Omul din epoca de piatră a făcut din această piatră capeţi de săgeţi, dălţi, răzuitoare şi cuţite, şi a continuat să fie folosită mult şi în epoca bronzului. Sefora, soţia lui Moise, şi-a tăiat împrejur fiul cu un cuţit de cremene (Exod 4:25). Cremenele este menţionat în Scripturi ca un simbol al durităţii, al inflexibilităţii şi al statorniciei (Deuteronom 8:15; Psalmul 114:8; Isaia 50:7; Ezechiel 3:9).

b. Piatra

Departe de câmpiile aluvionare ale Mesopotamiei şi ale Egiptului de jos, existau din abundenţă rezerve de piatră. În Egipt, calcarul şi gresia au fost la îndemână în pietrile din râu, iar granitul, dioritul şi alte pietre vulcanice se găsesc în aflorimentele de la suprafaţă. În Palestina, calcarul şi gresia se pot găsi pretutindeni în ţinutul deluros, iar bazaltul se găseşte în partea de E cursului superior al Iordanului. Răscolirea şi ridicarea unor pietre uriaşe în neolitic a fost începutul lucrărilor în carierele de piatră şi în mine. Calcarul se prelucrează uşor, fiind destul de moale, şi fost folosit pentru săparea de rezervoare şi de morminte, şi pentru construirea vaselor de apă (Ieremia 2:13; Matei 26:70; Ioan 2:6). Cuvântul „alabastru", aşa cum este folosit în Matei 26:7, se referă la calcit (carbonat de calciu), o piatră mult mai dură decât alabastrul englezesc (sulfat de calciu).

c. Marmora

Aceasta este un calcar cristalin cu grăunţii foarte fini, de obicei de culoare albă sau crem. Poate fi şi roz sau striată cu nervuri roşii sau verzi. Cea mai bună marmoră pentru statui din Orientul Apropiat provenea din Paros (Minoa), dar ea se găseşte şi pe coasta de V a Golfului Suez, în partea de S a Greciei şi în Asiria, la E de râul Tigru. În 1 Cronici 29:2 se aminteşte despre „marmoră albă multă" şi s-ar putea să fie vorba despre o piatră de calcar extrasă din părţile acelea, care a fost lustruită, dar luând în considerare că în vremea lui David şi a lui Solomon comerţul a fost dezvoltat intensiv şi extensiv, este posibil ca această marmoră să fi fost adusă pe mare din NE.

II. Metale şi mineritul

Ordinea în care au fost folosite principalele metale este: aur, cupru (bronzul) şi fierul. Aurul este primul metal menţionat în Scripturi (Geneza 2:11), iar după aceea este asociat de regulă cu argintul, celălalt metal preţios al antichităţii. Toate metalele menţionate mai sus se pot găsi în stare pură şi aşa au fost ele folosite pentru prima dată. Deseori argintul este întâlnit aliat cu aurul. După perioada în care s-au folosit metalele în stare naturală pură, în special pentru podoabe (*ARTE ŞI MEŞTEŞUGURI), din aflorimentele de la suprafaţă au fost separate zăcămintele de cupru, dar mineritul propriu-zis a început la o dată foarte timpurie şi cu mai bine de 1.000 de ani înainte de Avraam. În Ur se ajunsese la un stadiu avansat al prelucrării acestui metal (nu însă şi a mineritului). Conform celor spuse de RJ. Forbes (Metallurgy in Antiquity, 1950, p. 297), „este cert că în antichitate s-a practicat fiecare procedeu de minerit pentru a urmări straturile care conţineau zăcăminte de cupru, începând cu mineritul de la suprafaţă şi până la săparea de galerii în panta munţilor. Dar detaliile cu privire la minele din antichitate sunt puţine".

Mineritul pentru găsirea turcoazului şi a cuprului a început probabil în timpul primei dinastii a Egiptului, la cca. 3.000 î.Cr. la Magharah şi Serabit el-Khadim în partea de V a Munţilor Sinai, iar în Arabah, la Timna, s-au găsit mărturii care ne arată că în perioada dinastiei Ramses (sec. al 13-lea î.Cr.), egiptenii prelucrau cuprul pe scară mare. În minele din Egipt au fost găsite puţuri de peste 35 m adâncime. Tunele, ventilate de puţuri, au fost săpate în panta dealurilor, iar în tunetele foarte largi au fost lăsaţi stâlpi ca să sprijinească bolta.

La început au fost folosite unelte de piatră, dar mai târziu s-au folosit atât uneltele de bronz cât şi de piatră. Pentru despicarea rocilor se foloseau pene şi focul, iar zăcământul era separat prin zdrobire, spălare şi alegerea cu mâna. Topirea se făcea de obicei prin încărcarea unei anumite cantităţi de minereu de cupru măcinat fin şi a fluxurilor (oxizi de fier, calcar sau cochilii de scoici de mare) împreună cu mangal, prin partea de sus a unui cuptor, care era deschisă, deasupra unui foc de mangal. Pe măsură ce minereul se topea, globulele de cupru se prelingeau spre partea de jos a cuptorului care era în formă de pâlnie. Zgura care se forma deasupra cuprului era trasă într-o groapă special construită pentru zgură până era încă în stare lichidă, iar lingoul de cupru se scotea din cuptor de îndată ce se solidifica. Pentru a putea fi folosit la turnarea în forme, lingoul trebuia retopit într-un creuzet. Creuzete şi movile de zgură se găsesc în multe aşezări antice. Pentru transportul zăcămintelor s-au folosit coşuri şi pentru eliminarea surplusului de apă s-au construit canale de scurgere. Traducerea pe care o face Moffat pasajului din Iov 28:1-11 ne prezintă un tablou viu al mineritului din antichitate.

a. Aurul

Acesta se găseşte în stare nativă, de obicei aliat cu argintul, în diferite cantităţi. Este extrem de maleabil şi ductil şi nu-şi pierde luciul. Această proprietate a făcut să fie acceptat ca şi material pentru podoabe cum ar fi salbele şi inelele, chiar şi de către omul din epoca de piatră. S-a prescris ca aurul să fie folosit pentru cele mai importante piese de mobilier din cortul întâlnirii construit în vremea lui Moise (Exod 25) şi în Templul construit de Solomon (1 Împăraţi 6). Metalul acesta se găsea din abundenţă mai ales în aluviunile din partea de E a deşertului Egiptului, şi este posibil ca la ieşirea lor din Egipt israeliţii să fi luat cu ei cantităţi însemnate. Alte surse de aur cunoscute lumii antice au fost coasta de V a Arabiei, munţii din Armenia şi Persia, partea de V a Asiei Mici şi insulele din Marea Egee. Curând aurul a devenit un mijloc monetar de seamă.

b. Argintul

Acesta este evaluat ca fiind cel de-al doilea metal preţios după aur, cu care este de multe ori asociat în Scriptură. În atmosferă pură nu-şi pierde luciul şi poate fi lustruit până primeşte luciul oglinzii. De obicei este extras din sulfura de plumb care se găseşte sub formă de minereu (galena), dar se poate găsi şi în stare nativă. În timpurile biblice argintul se găsea în cantităţi atât de mari încât procesele de extracţie şi purificare trebuie să fi fost cunoscute de la o dată foarte timpurie. Ieremia (6:29-30) foloseşte metafora procesului nereuşit de purificare a plumbului şi a argintului pentru a ilustra refuzul poporului de a fi ascultător de Dumnezeu. Resursele de argint se găsesc în aceleaşi locuri ca şi plumbul, şi anume, Asia Mică, insulele din Marea Egee, Laurion în partea de S a Greciei, Armenia şi Persia, şi 3 sau 4 locuri în partea de E a deşertului Egiptului.

c. Plumbul

Acesta apare în Scriptură numai în câteva liste de metale. Este folosit în mod ocazional ca table pentru inscripţii (Iov 19:24).

d. Cupru (Bronzul, Alama)

În Ezra 8:27, cuvântul ebr. nehoset este tradus prin „cupru" în VA, dar în toate celelalte locuri unde mai apare cuvântul, aceeaşi versiune îl traduce cu „alamă". Bronzul nu este menţionat în Scriptură, dar a fost folosit în mod curent înainte de perioada patriarhală (Avraam a trăit pe la mijlocul epocii bronzului). De aceea, „alama" din Scriptură poate fi oricare din cele trei (cupru, bronz, alamă), exceptând faptul că alama adevărată, un aliaj de cupru şi zinc, a ajuns să fie folosită la o dată ulterioară. Este posibil ca termenul ebr. hasmal din Ezechiel 1:4, (VA, RV „chihlimbar"; VSR „bronz strălucitor") să se refere la adevărata alamă. Primul metal care s-a folosit în mod obişnuit a fost cuprul mai mult sau mai puţin pur, cu toate că metodele de producere a lui ne arată că de obicei conţinea anumite impurităţi, iar în cele din urmă a fost obţinut şi produs deliberat aliajul dintre cupru şi cositor (bronzul). Se cunosc câteva cazuri de utilizare a alamei (cupru şi zinc), produsă probabil accidental până în jurul anului 20 î.Cr., când romanii au început să o producă pentru baterea monedelor. Minereul de cupru care apare la suprafaţă conţine nişte carbonaţi coloraţi viu în verde şi albastru; aceştia erau folosiţi ca vopsea pentru ochi sau pentru colorarea emailului în albastru. Este posibil ca încălzirea accidentală a acestor minereuri să fi dus la producerea cuprului. Nu avem nici o mărturie care să spună că în Egipt cuprul ar fi fost folosit în mod obişnuit în stare nativă, cu toate că a fost folosit în această stare într-o fază mai timpurie a industriei cuprului din Palestina. Minereul de cupru era larg răspândit în jurul „Semilunei fertile" în Sinai, în Madian, în partea de E a Egiptului, în Armenia, în Siria şi Persia, şi desigur în Cipru, insulă care îşi trage numele de la acest metal. Cuprul a fost folosit pentru o sumedenie de scopuri. Pe lângă utilizarea lui în Cortul întâlnirii şi în Templu, au mai fost făcute din el articole de uz casnic cum ar fi lighene, ulcioare, idoli, instrumente muzicale, precum şi armuri, oglinzi etc.

e. Cositorul

Cositorul este menţionat în Scriptură numai în listele de metale. În antichitate a fost deseori confundat cu plumbul. Prin amestecul unui mic procentaj de cositor cu cuprul se obţine bronzul. Datorită faptului că deseori cositorul se găseşte împreună cu cuprul, probabil că bronzul s-a obţinut pentru prima dată în mod accidental. Minereul care este un oxid greu şi de culoare închisă, casiteritul, era scos în principal din nisipul albiilor fluviale şi nu din mină, cum au fost de altfel scoase şi celelalte metale, până în vremea romanilor.

f. Fierul

Cazurile utilizării fierului în timpurile străvechi sunt rare şi ocazionale, dar chiar şi în aceste puţine cazuri cunoscute fierul a fost folosit numai în stare pură, cum se găsea în unele fragmente de meteoriţi. Aceasta este poate explicaţia că este menţionat atât de devreme în Geneza 4:22, pasaj care vorbeşte despre evenimente ce aparţin unei perioade cu mult anterioare începuturilor Epocii fierului. Fierul a fost experimentat cu mult înainte de posibilitatea confecţionării unor unelte din el, căci aceasta depindea de succesul obţinut în producerea unui metal cu proprietăţile oţelului. Hetiţii au fost primii care ştim că au folosit fierul în mod constant, cu toate că la scară redusă, iar când împărăţia lor s-a destrămat, acest meşteşug s-a răspândit mai departe. Filisenii l-au adus în Palestina, iar israeliţii au văzut că, din acest punct de vedere, ei sunt în dezavantaj faţă de aceştia (Judecători 1:19; 1 Samuel 13:19-22). Echilibrul a fost restabilit în timpul domniei lui David şi a lui Solomon (1 Cronici 29:7). Fierul se găsea din abundenţă alături de cupru în Valea Arabă, între Marea Moartă şi Golful Aqaba. Zăcămintele de fier în cantităţi mari în jurul Palestinei şi se găseau lângă Mt.Carmel, în Munţii Hermon, în SV Madianului, şi în partea de E a deşertului din Egipt, în Siria, în Cipru, pe Coasta Mării Negre a Asiei Mici şi în insulele din Marea Egee. Faptul că atât cuprul cât şi fierul puteau fi scoase din mină în teritoriul care era la îndemâna lui Solomon de lângă Eţion-Gheber a fost literalmente o împlinire a celor scrise în Deuteronom 8:9.

Oţelul este menţionat în VA în 2 Samuel 22:35 (= Psalmul 18:34); Iov 20:24; Ieremia 15:12, dar cuvântul ebraic este cel folosit pentru cupru şi bronz (nehoset); în mod corespunzător, VR traduce cu „alamă" iar VSR, mult mai precis, cu „bronz".

BIBLIOGRAFIE
RJ. Forbes, Metallurgy in Antiquity, 1950; L. Woolley, Ur of the Caldees, 1938; WA. Ruysch (ed.), The Holy Land, Antiquity and Survival, II, 2-3, 1957; T. Low, Die Mineralia der Juden, 1935; A. Lucas (ed. J.R. Harris), Ancient Egyptian Material and Industries, 4, 1962; A. Guillaume, „Metallurgy in the Old Testament", PEQ, 1962, p. 129-132; H. Hodges, Technology in the Ancient World, 1970; V. Tothenberg, Timna, 1972; R.F. Tylecote, A History of Metallurgy, 1976; Jane Waldbaum, From Bronze to Iron, 1978.

A.S.
J.Ru.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: