milostenie



MILOSTENIE. Cuvântul gr. este (eleemosyne), iar cel latin eleemosyna. Cuvântul grecesc are sensul de milă care are ca rezultat ajutarea celui sărac cu bani sau bunuri.

Cu toate că nu este menţionat în mod explicit în VT englez, milostenia este implicit prezentă ca o expresie a compasiunii în prezenţa lui Dumnezeu. A avut o sursă dublă: (a) legislaţia mozaică a văzut compasiunea ca un sentiment care trebuie manifestat de o persoană cu un comportament ideal (cf. Deuteronom 15:11); (b) prorocii au considerat milostenia ca un drept pe care pot să-l reclame cei în nevoi.

Din fuziunea acestor două concepte s-a născut în perioada intertestamentală ideea de neprihănire care se obţine prin milostenie, care este eficace în anularea vinovăţiei păcatelor, ca o asigurare a favorului din partea divinităţii, în vreme de necaz (cf. Psalmul 112:9; Daniel 4:27). Neprihănirea şi milostenia au fost văzute uneori ca termeni sinonimi, aşa cum este cazul în LXX, dar lucrul acesta nu prea poate fi justificat nici cu VT ebraic şi nici cu NT grecesc.

După încetarea jertfelor, milostenia pare să fi ocupat primul loc printre îndatoririle religioase ale evreilor. În fiecare oraş existau colectori care distribuiau milostenii de două feluri, şi anume: bani colectaţi în vistieria sinagogii în fiecare zi de Sabat pentru săracii oraşului, şi mâncare şi bani primiţi în farfuria de colectă. „De aceea, nici un ucenic nu ar trebui să locuiască într-un oraş unde nu există nici o cutie pentru milostenie" (Sanhedrin 17b). Este semnificativ faptul că în VT foarte rar găsim urme de cerşetori care cerşesc în stradă (vezi totuşi 1 Samuel 2:36; Psalmul 109:10). Psalmul 41:1 poate fi interpretat nu numai ca un îndemn la milostenie, ci de asemenea ca un jurământ de a deveni personal interesat de cei săraci.

Isus nu a respins milostenia ca pe ceva care nu are nici o valoare în căutarea unei relaţii de părtăşie cu Dumnezeu, ci a subliniat necesitatea de a avea motivaţia corectă, „în Numele Meu". El a mustrat binefacerile din vremea Lui care se făceau în mod ostentativ (Matei 6:1-4).

În Biserica primară, prima alegere a unor slujitori s-a făcut pentru a asigura distribuirea corectă a milosteniilor; nevoile celor săraci au fost satisfăcute (Faptele Apostolilor 4:32, 34); şi fiecare credincios a fost îndemnat să aducă în prima zi a fiecărei săptămâni o parte din venitul lui ca să fie dat celor nevoiaşi (Faptele Apostolilor 11:30; Romani 15:25-27; 1 Corinteni 16:1-4).

„Milostenia" este unul şi acelaşi lucru cu „neprihănirea", nu pentru că milostenia îl face pe om îndreptăţit (Romani 3-4), ci pentru că ea constituie o acţiune corectă pe care, în ochii lui Dumnezeu, Cel care ne dă toate lucrurile tocmai în scopul acesta, aproapele nostru are dreptul să ne-o ceară (Efeseni 4:28). (*SĂRĂCIE; *PĂRTĂŞIE; *COMPASIUNE.)

J.D.D.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: