mijlocitor



MIJLOCITOR. Termenul nu apare de prea multe ori în Scripturi (Galateni 3:19-20; 1 Timotei 2:5; Evrei 8:6; 9:15; 12:24; Iov 9:33, LXX). Dar ideea de mijlocire şi, de aceea, a unor persoane care acţionează în calitate de mijlocitor se găseşte pretutindeni în Biblie. Rolul unui mijlocitor este acela de a interveni între două părţi pentru a stabili între ele un raport pe care ele însele nu l-ar putea stabili. Situaţia care cere serviciul unui mijlocitor este deseori una de înstrăinare, iar mijlocitorul este cel care face reconcilierea. În sfera relaţiilor dintre oameni, Ioab a jucat rolul unui mijlocitor între David şi Absalom (2 Samuel 14:1-23). Iov exprimă necesitatea de a avea un mijlocitor între el şi Dumnezeu atunci când spune: „Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi" (Iov 9:33).

I. În Vechiul Testament

În VT prorocul şi preotul au fost cei care au îndeplinit de obicei rolul de mijlocitor în relaţiile pe care le-a stabilit Dumnezeu cu poporul Lui. Prorocul a fost purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. El a vorbit de la Dumnezeu înaintea oamenilor (cf. Deuteronom 18:18-22). Preotul a acţionat în beneficiul oamenilor, prezentându-i pe aceştia înaintea lui Dumnezeu (Exod 28:1; Levitic 9:7; 16:6; Numeri 16:40; 2 Cronici 26:18; Evrei 5:1-4; cf. Iov 42:8). În VT, însă, dintre toţi oamenii pe care i-a folosit Dumnezeu ca instrumente, Moise a fost un mijlocitor prin excelenţă (cf. Exod 32:30-32; Numeri 12:6-8; Galateni 3:19; Evrei 3:2-5). El a fost mijlocitorul vechiului legământ, căci el a fost cel prin care a fost ratificat şi transmis legământul de la Sinai (cf. Exod 19:3-8; 24:3-8; Faptele Apostolilor 7:37-39). Isus ca Mijlocitor al noului legământ este comparat din toate punctele de vedere cu Moise.

II. Cristos ca Mijlocitor

Titlul de „Mijlocitor" îi aparţine în primul rând lui Cristos şi chiar şi cei care au jucat rolul de mijlocitori în perioada VT au fost aleşi ca mijlocitori numai pentru faptul că instituţia VT în care ei şi-au îndeplinit aceste funcţii a constituit umbra realităţilor originale împlinite în Cristos (cf. Ioan 1:17; Evrei 7:27-28; 9:23-24; 10:1). Isus este Mijlocitorul noului legământ (Evrei 9:15; 12:24). Acesta este un legământ mai bun (Evrei 8:6) pentru că el aduce plinătatea harului pe care-l conţine acest legământ. Cristos este acel „singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni" (1 Timotei 2:5). A-l învesti pe un altul cu aceste prerogative înseamnă a lua cu asalt onoarea care-I aparţine numai Lui şi a nega afirmaţia de bază a textului.

Cu toate că titlul de „Mijlocitor" nu este folosit frecvent, Scripturile conţin din abundenţă referinţe la lucrarea de mijlocire a lui Cristos.

a. Mijlocirea înainte de întrupare

Ca Fiu veşnic şi, ca atare, preexistent creaţiei, Cristos a fost Mijlocitorul la crearea Cerurilor şi a pământului (Ioan 1:3,10; Coloseni 1:16; Evrei 1:2). Această activitate în economia creaţiei are ca paralelă rolul Lui de mijlocitor în economia răscumpărării. Omnipotenţa care a fost pusă în evidentă la creare şi prerogativele de Creator care Îi aparţin sunt indispensabile înfăptuirii răscumpărării. Răscumpărarea este însă sfera în care se vede clar caracterul atotcuprinzător al activităţii Lui de mijlocire. Această activitate de mijlocire este prezentă pe tot parcursul procesului de răscumpărare. Alegerea ca izvor suprem de mântuire nu a avut loc fără Cristos. Cei care sunt ai Lui au fost aleşi de El mai înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4) şi au fost predestinaţi ca să fie transformaţi după chipul şi asemănarea Lui (Romani 8:29).

b. Mijlocirea în actul mântuirii şi al răscumpărării

Activitatea de mijlocire a lui Cristos se vede în special în înfăptuirea odată pentru totdeauna a mântuirii şi a răscumpărării (cf. Ioan 3:17; Faptele Apostolilor 15:11; 20:28; Romani 3:24-25; 5:10-11; 7:4; 2 Corinteni 5:18; Efeseni 1:7; Coloseni 1:20. 1 Ioan 4:9). În ceeace priveşte acţiunea prin care a fost înfăptuită răscumpărarea, accentul cade pe moartea, sângele şi crucea lui Cristos. În Scripturi, moartea lui Cristos este întotdeauna privită ca un eveniment în care Isus este profund activ, ascultând de porunca Tatălui şi împlinindu-Şi propria misiune (cf. Ioan 10:17-18; Filipeni 2:8). Ceea ce conferă morţii Lui puterea de mântuire este activitatea lui Isus ca Mijlocitor, prin vărsarea sângelui Său. Când mântuirea care a fost înfăptuită este privită ca o reconciliere şi ca o ispăşire, atunci rolul de Mijlocitor iese în relief foarte clar. Reconcilierea presupune preexistenţa unei înstrăinări între Dumnezeu şi oameni, şi constă din înlăturarea acestei înstrăinări. Rezultatul este pacea cu Dumnezeu (cf. Romani 5:1; Efeseni 2:12-17). Ceea ce a făcut Cristos la cruce se răsfrânge atât asupra noastră cât şi asupra lui Dumnezeu. În acest caz din urmă, ea se răsfrânge asupra mâniei lui Dumnezeu, iar Isus ca Împăciuitor, prin lucrarea Lui de ispăşire potoleşte mânia pe care Dumnezeu Şi-a manifestat-o faţă de noi (cf. 1 Ioan 2:2).

c. Mijlocire continuă

Activitatea de mijlocire al lui Cristos nu s-a încheiat o dată cu încheierea lucrării de răscumpărare. Ea nu se termină niciodată. Acum când beneficiem de roadele răscumpărării, noi depindem de continua Lui intervenţie ca Mijlocitor. Intrarea pe care o avem la Dumnezeu şi faptul că am intrat în harul lui Dumnezeu sunt prin El. El este cel care ne prezintă înaintea Tatălui (Ioan 14:6; Romani 5:2; Efeseni 2:18). Harul domneşte datorită Lui, dând neprihănirea spre viaţă veşnică, iar harul şi pacea sunt înmulţite spre bucuria plinătăţii lui Cristos (cf. Romani 1:5; 5:21; 2 Corinteni 1:5; Filipeni 1:11). Cele mai caracteristice exerciţii de închinare sunt oferite prin Cristos. Pe lângă faptul că mulţumirea şi rugăciunea pot fi aduse prin harul pe care-l acordă Cristos, ele sunt de asemenea prezentate înaintea lui Dumnezeu de Cristos (cf. Ioan 14:14; Romani 1:8; 7:25; Coloseni 3:17; Evrei 13:15). Caracterul acceptabil al închinării şi al slujirii credinciosului se datorează meritului şi eficienţei mijlocirii lui Cristos şi nimic nu poate să constituie o jertfă spirituală dacă nu este adusă prin El (1 Petru 2:5). Chiar şi îndemnurile pe care le dăm altor oameni de a se achita de datoriile lor au greutate datorită faptului că ele sunt făcute prin Cristos şi în numele Lui (Romani 15:30; 2 Corinteni 10:1; cf. Romani 12:1). Mijlocirea continuă a lui Cristos este exemplificată în mod special în lucrarea pe care o înfăptuieşte în ceruri, la dreapta Tatălui. În particular, această lucrare priveşte rolul Lui preoţesc şi împărătesc. El este un Preot în veac (Evrei 7:21, 24). Un aspect important al acestei lucrări preoţeşti este mijlocirea pe care o face înaintea Tatălui, prin care îi prezintă orice nevoie a poporului lui Dumnezeu. Isus este înălţat în natura Sa umană, şi în virtutea faptului că în încercările şi ispitele stării Lui de umilinţă El a simţit ceea ce simţim noi (Evrei 2:17-18; 4:15), El satisface orice nevoie a vieţii de luptă a credinciosului. Orice har revărsat curge prin canalul mijlocirii lui Cristos (Romani 8:34; Evrei 7:25; cf. 1 Ioan 2:1), până când mântuirea pe care ne-a asigurat-o va ajunge la desăvârşire, prin faptul că noi ne vom asemăna chipului Său. Însă lucrarea preoţească a lui Cristos nu trebuie limitată la activitatea Lui de mijlocire. El este Mare Preot peste casa lui Dumnezeu (Evrei 3:1-6) şi această poziţie implică multe alte funcţii. În rolul Lui împărătesc, El este înălţat mai presus de orice stăpânire şi putere (Efeseni 1:20-23) şi va împăraţi până Îşi va pune pe toţi vrăjmaşii la picioarele Sale (1 Corinteni 15:25). Aceasta este stăpânirea prin mijlocire a lui Cristos, şi ea cuprinde toată autoritatea în cer şi pe pământ (Matei 28:18; Ioan 3:35; 5:26-27; Faptele Apostolilor 2:36; Filipeni 2:9-11).

Escatologia este aceea care în cele din urmă va arăta şi va justifica rolul de Mijlocitor al lui Cristos. Învierea şi judecata vor fi înfăptuite prin El. Toţi morţii, cei drepţi şi cei nedrepţi, vor învia la porunca Lui (Ioan 5:28-29). În El, cei drepţi vor învia spre nemurire şi neputrezire (1 Corinteni 15:22, 52:54; 1 Tesaloniceni 4:16) şi vor fi proslăviţi împreună cu El (Romani 8:17; cf. Ioan 11:25; Romani 14:9). Judecata finală va fi înfăptuită de El (Matei 25:31-46; Ioan 5:27; Faptele Apostolilor 17:31).

d. Concluzie

Aşadar, Cristos îşi exercită rolul de Mijlocitor în toate fazele răscumpărării, de la alegerea care are loc la sfatul etern al lui Dumnezeu, până la încheierea mântuirii. El este Mijlocitor atât în starea de umilinţă cât şi în starea proslăvită. De aceea, activitatea Lui de mijlocire ia forme diferite şi ea nu poate fi definită în funcţie de o idee sau de un rol. Ea are tot atâtea faţete câte are Persoana Lui, rolul şi lucrarea Lui. Şi după cum există diversitate în rolurile şi în sarcinile pe care le îndeplineşte şi în relaţiile pe care le întreţine cu oamenii ca şi Mijlocitor, tot aşa există diversitate în relaţiile pe care le întreţine cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în opera de răscumpărare. Credinţa în El şi închinarea pe care I-o aducem cer ca noi, să recunoaştem această diversitate. Şi gloria inegalabilă care îi aparţine numai Lui ca Mijlocitor ne impune să nu acordăm nimănui nici măcar ceva asemănător acelor prerogative care I se cuvin doar Lui ca singurul Mijlocitor între om şi Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE
J. Calvin, Instituţiile religiei creştine, 2. 12; G. Stevenson, Treatise on the Offices of Christ, 1845; R.I. Wilberforce, The Doctrine of the Incarnation of Our Lord Jesus Christ, 1875, p. 166-211; P.O. Medd, The One Mediator, 1884; W. Symington, On the Atonement and Intercession of Christ, Part 2, 1839; W.L. Alexander, A System of Biblical Theology, 1888, 1, p. 425, 2. p. 212; J.S. Candlish, The Christian Salvation, 1899, p. 1-12; E. Brunner, The Mediator, 1934; H.B. Swete, The Ascended Christ, 1916, p.87-100; V. Taylor, The Names of Jesus, 1954, p. 110-113; A. Oepke, TDNT 4, p. 598-624; J. Guhrt, O. Becker, NIDNTT 1, p. 365-376.

J.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: