Mica, profeţia lui



MICA, PROFEŢIA LUI (în ebr. mika, forma prescurtată de la mikayehu, „Cine este ca Iahve?").

I. Conţinutul pe scurt

a. Venirea judecăţii asupra lui Israel (1:1-16).
b. Israel va fi pedepsit, iar apoi restaurat (2:1-13).
c. Condamnarea căpeteniilor şi a prorocilor (3:1-12).
d. Gloria şi pacea în viitor a Ierusalimului (4:1-13).
e. Suferinţa şi restaurarea Sionului (5:1-15).
f. Religia profetică în contrast cu cea populară (6:1-16).
g. Corupţia din societate; afirmaţii concludente cu privire la încrederea în Dumnezeu (7:1-20).

II. Autorul şi data scrierii

În general se consideră că autorul este Mica din Moreşet (1:1). Această localitate care se crede că este *Moreşet-Gatul din părţile de jos ale ţinutului lui Iuda, a fost în general reşedinţa activităţilor sale profetice (1:14). Un contemporan mai tânăr al lui Isaia, el a prorocit în timpul domniei lui Iotam (cca. 742-735 î.Cr.), a lui Ahaz (cca. 735-715 î.Cr.) şi a lui Ezechia, împăratul lui Iuda (cca. 715-687 î.Cr.).

Unii cercetători ai Scripturilor din vremea noastră susţin că numai Mica 1:2; 2:10 şi anumite părţi din capitolele 4 şi 5 sunt scrierile prorocului. Întrucât ultimele două capitole din prorocie au multe puncte comune cu lucrarea lui Mica, criticii au afirmat că diferenţele de cadru şi de stil între aceste capitole şi porţiunile care au fost scrise mai devreme, cât şi importanţa lor secundară pe care o ocupă în carte, cer ca data scrierii acestor două capitole să fie plasată după cel de-al optulea secol î.Cr. În special, se susţine că pasajul din 7:7-20 a fost scris în perioada post-exilică.

Alţi cercetători ai Bibliei au susţinut că stilul plin de forţă şi descriptiv pe care îl vedem în fiecare capitol al prorociei şi revelarea constantă a judecăţii divine, a compasiunii şi a speranţei, sunt argumente puternice care atestă faptul că prorocia a fost scrisă de un sigur autor. Argumentele care se referă la stil nu sunt dintre cele mai puternice, întrucât stilul poate fi alterat foarte uşor odată cu trecerea la un alt subiect de discuţie. Mai departe, nu este uşor să vezi motivul pentru care paragraful din 7:7-20 trebuie atribuit unei perioade post-exilice, întrucât nu există nimic în conţinut care să fie cât de puţin în contradicţie cu limba sau cu teologia prorocilor din secolul al 8-lea î.Cr. Versetele cu care se încheie cartea sunt citite în fiecare an de către cei de credinţă iudaică la serviciul religios de după amiază din Ziua împăcării.

III. Cadrul şi mesajul

Cu toate că a trăit într-un cadru rural, Mica a fost familiarizat cu caracterul corupt al vieţii de la oraş din Israel şi din Iuda. Condamnările pe care le-a rostit el au fost adresate în special Ierusalimului (4:10) şi ca şi Amos şi Isaia el a observat cum bogaţii proprietari de pământuri au profitat cât au putut de pe urma săracilor (2:1 ş.urm.). El a condamnat corupţia exagerată care exista printre liderii religioşi din zilele lui (2:11) şi încălcările grosolane ale justiţiei săvârşite de cei care aveau datoria să apere legea (3:10). Faptul că toate acestea s-au întâmplat într-o atmosferă de falsă religiozitate (3:11) a fost pentru Mica cea mai mare insultă.

Ca şi contemporanii săi din secolul al 8-lea Amos, Osea şi Isaia, Mica a subliniat caracterul drept şi moral esenţial al naturii divine. El a fost preocupat să arate de asemenea că aceste calităţii au implicaţii etice asupra vieţii individului şi a comunităţii. Dacă poporul lui Israel şi al lui Iuda vor să-şi ia cât de cât în serios obligaţiile ce le au prin legământ, dreptatea care caracterizează natura lui Dumnezeu trebuie să fie reflectată în poporul lui Dumnezeu tot în virtutea acestui legământ.

Dacă Amos şi Osea au avut multe de spus cu privire la idolatria şi la imoralitatea care erau fără frâu în Israel şi în Iuda ca urmare a influenţei religiilor păgâne a Canaanului, Mica şi-a restrâns prorocia la problemele care s-au născut din nedreptăţile sociale ce s-au răsfânt asupra micilor proprietari de pământ, asupra fermierilor şi a ţăranilor. El i-a avertizat pe cei care în mod greşit i-a deposedat pe alţii de proprietăţile lor că Dumnezeu plănuia să-i pedepsească în mod drastic. Condamnarea căpeteniilor lui Israel (3:1-4) şi a prorocilor falşi (3:5-8) prevedea în cele din urmă distrugerea Ierusalimului, deoarece corupţia pe care o reprezentau aceştia s-a infiltrat în întreaga viaţă naţională.

Mica a fost în general de acord cu Amos, cu Osea şi cu Isaia în ce priveşte convingerea că Dumnezeu va folosi o naţiune păgână pentru a-Şi pedepsi poporul care s-a făcut vinovat. Ca rezultat, el a prezis jaful pe care-l va face Salmanaser al V-lea în împărăţia de N şi distrugerea în cele din urmă a Samariei, capitala lui Israel (1:6-9). El, însă, nu a văzut destrămarea împărăţiei de N în aceeaşi termeni detailaţi în care a văzut-o Isaia. Prorocia lui Mica a făcut ca ameninţarea invaziei să fie cunoscută de „acest leat de oameni" (2:3), făcându-l pe invadatorul asirian Sanherib crainicul unei nenorociri şi mai mari (5:5 ş.urm.).

Există o asemănare uluitoare între prorociile care anunţă devastarea Samariei (1:6) şi a Ierusalimului (3:12). La un secol după moartea lui, oamenii îşi mai aduceau încă aminte de cuvintele lui Mica cu privire la căderea Sionului (Ieremia 26:18 ş.urm.). Cu acea ocazie, prorocul Ieremia putea fi condamnat la moarte pentru că a prezis nimicirea Templului şi a Cetăţii sfinte dacă nişte bâtrâni ai ţării nu şi-ar fi adus aminte că Mica din Moreşet a spus exact acelaşi lucru cu o sută de ani mai devreme. Pentru Mica nu mai exista nici o îndoială cu privire la soarta finală a casei lui Iuda. atâta influenţă a avut religia depravată a Canaanului şi în consecinţă, atât de coruptă era societatea căci nimic nu le mai putea fi de ajutor poporului lui Dumnezeu din împărăţia de S în ce priveşte mântuirea lor, decât judecata divină. Dar înainte ca rămăşiţa lui Iacov să beneficieze de acest har mântuitor, era necesar ca toţi idolii şi toată corupţia socială să fie smulsă din rădăcini (5:10-15).

Aceasta va fi o vreme de necaz şi de întristare, o perioada când vocea profetică va înceta (3:6-7) şi când păcatul naţiunii va fi dat pe faţă (3:8). După aceasta va urma nimicirea Ierusalimului şi ruşinea captivităţii printre alte popoare (5:7-8). Restaurarea va fi marcată de o nouă religie universală, într-un Ierusalim nou. După judecata lui Dumnezeu, săbiile vor fi prefăcute în fiare de plug şi suliţele în cosoare (4:3), iar poporul lui Dumnezeu va onora numai numele Lui (4:5). Un loc de frunte în prorocia lui Mica îl ocupă subiectul aşteptării lui Mesia care trebuia să se nască în Betleem (5:2). Acesta va veni din mijlocul oamenilor de rând, îi va elibera pe aceştia de asuprire şi nedreptate şi va restaura rămăşiţa casei lui Israel ca să aibă părtăşie cu rămăşiţa Sionului.

Mica s-a străduit să arate că harul mântuitor al lui Dumnezeu nu putea fi câştigat (6:6-8), nici prin jertfe pompoase şi nici prin forme ritualistice de închinăciune sofisticate. Smerenia, îndurarea şi dreptatea trebuie să fie însuşiri care să se vadă în viaţa de fiecare zi a celui care vrea să fie după voia lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE
P. Haupt, AJSL 27, 1910, p. 1-63’ W. Nowack în HDB, 1900; J.M.P. Smith, ICC, 1911, p. 5-156; G.A. Smith, The Book of the Twelve Prophets, I, 1928, p.381 ş.urm.; S. Goldman în Soncino Commentary, 1948; RJC Harrison, IOT, 1969, p. 919-925; L.C. Allen, The Books of Joel, Obadiah, Jonah and Micah, NIC, 1976.

R.K.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: