Meghido



MEGHIDO. Un oraş important al VT, aşezat în lanţul munţilor Carmel, la aprox. 30 de km SSE de portul care astăzi se numeşte Haifa.

I. Mărturii biblice

Oraşul Meghido (în ebr. megiddo) este menţionat pentru prima dată printre cetăţile pe care le-a capturat Iosua în timpul cuceririi Palestinei (Iosua 12:21) şi a fost dat mai târziu seminţiei lui Manase, în teritoriul lui Isahar (Iosua 17:11; 1 Cronici 7:29). Manase, însă, nu i-a nimicit pe canaaniţii din cetate, ci i-a supus la bir (Judecători 1:28). O curioasă aluzie indirectă se face la Meghido în Cântarea Deborei, unde se spune că Iaanacul este aşezat lângă „apele Meghido" (‘al-me megiddo, Judecători 5:19), dar Meghido nu este deloc menţionat ca fiind un nume de oraş, spre deosebire de numele unui curs de apă (*CHISON). Următoarea menţiune specifică a lui Meghido ca oraş ne parvine din timpul lui Solomon, unde acest oraş a fost indus în cel de-al cincilea district administrativ, sub conducerea lui Baana (fiul lui Ahilud) (1 Împăraţi 4:12) şi a fost selectat ca împreună cu Haţor şi Ghezer, să fie una din principalele lui fortăreţe în afara Ierusalimului, în care acomoda caii şi carăle de război (1 Împăraţi 9:15-19). Meghido este menţionat pe scurt ca fiind locul unde Ahazia, împăratul lui Iuda, a murit după ce a fost rănit pe când fugea de Iehu (2 tmp. 9:27), iar mai târziu a fost scena morţii lui Iosia, atunci când acesta a încercat să-l împiedice pe *Neco, împăratul Egiptului, de a da ajutor Asiriei (2 Împăraţi 23:29- 30; 2 Cronici 35:22, 24). Numele apare sub forma megiddon în Zaharia (12:11), şi aceasta este forma în care el este folosit în termenul *Armaghedon din NT (Apocalipsa 16:16), care provine de la harmegiddon, „dealul Meghido".

II. Surse în afara Bibliei

Se consideră că vatra vechiului oraş Meghido este ţinutul deluros al deşertului care astăzi se numeşte Tell el-Mutesellim, care este aşezat în partea de N a crestei muntelui Carmel şi care administrează cea mai importantă trecătoare ce face legătura între câmpia de pe ţărmul mării şi valea Izreel. Mormanul acesta de ruine are o înălţime de aproape 21 de m, cu o suprafaţă de peste 10 acri pe vârful dealului, iar cetăţile mai vechi ce erau aşezate mai la poalele dealului erau şi mai mari.

Primele săpături au fost efectuate de o expediţie germană condusă de G. Schumacher, între anii 1903 şi 1905. Pe vârful acestui deluşor a fost săpat un şanţ şi au fost găsite mai multe clădiri, dar datorită cunoaşterii limitate care exista în vremea aceea cu privire la vasele de lut, puţin s-a putut învăţa de pe urma acestor descoperiri. Săpături nu s-au mai făcut pe locul acela până în anul 1925, când Institutul de Studii Orientale al Universităţii din Chicago, sub conducerea lui J.H. Breasted, a ales ca acesta să fie primul proiect major în planul lor de săpături arheologice din Orientul Apropiat. Lucrările au fost conduse succesiv de C.S. Fisher (1925-27), de P.L.O. Guy (1927-35) şi de G. Loud (1935-39). Intenţia iniţială a fost aceea de a face excavaţii complete în toată movila, strat după strat până la bază, şi în scopul acesta s-a săpat în primul rând la baza acestei movile pe o suprafaţă oarecare, pentru a nu fi îngropată ulterior de pământul basculat de pe vârful ei. Războiul a oprit lucrările şi, cu toate că a fost descoperit planul întregului oraş din epoca de fier, straturile care aparţineau unor perioade mai timpurii nu au fost cunoscute decât pe suprafeţe relativ mai mici. S-au făcut săpături în continuare în 1960, în 1966-67 şi în 1971 de Y. Yadin, pentru a elucida unele probleme mai importante care au apărut în timpul săpăturilor anterioare.

Au fost identificate 20 de straturii principale, datând din perioada aşezărilor calcolitice de la începutul mileniului al 4-lea (straturile XX şi XIX). O particularitate interesantă a stratului XIX o constituie un mic sanctuar cu un altar în el. În prima perioadă a epocii bronzului (mileniul al III-lea), la Meghido a existat o cetate destul de mare (straturile XVIII-XVI). O particularitate interesantă a acestei cetăţi era o platformă circulară de blocuri de piatră apropiate printr-un şir de trepte, care era acoperită cu oseminte de animale şi cu ceramică spartă. Este posibil ca locul acesta să fi fost un bama, adică o *„înălţime". Această platformă a continuat să fie folosită în perioada mijlocie a epocii bronzului (straturile XV-X; prima jumătate a celui de al doilea mileniu), o perioadă marcată de influenţa egipteană, al cărei început este marcat de o activitate de reconstruire la scară mare, când platforma circulară a devenit nucleul a trei temple construite în stil micenian, cu *altare. În aceste straturi s-a mai descoperit şi o poartă frumoasă cu trei stâlpi, în genul celor construite pentru prima dată în Mesopotamia. Necesitatea unor porţi atât de puternice a fost arătată de mărturiile istorice care vorbesc despre mai multe distrugeri majore care au avut loc într-o perioadă mai târzie a acestei epoci, culminând cu o mare distrugere, care probabil că a avut de a face cu recucerirea Palestinei de către Egipt, după expulzarea dinastiei Hicsoşilor din Egipt.

Mărturiile care vorbesc despre actele sporadice de violenţă sunt mai puţin frecvente în ultima parte a Epocii bronzului (straturile VIII şi VII) şi, cu toate că aceasta a fost o perioadă de dominaţie egipteană, cultura Palestinei a oglindit în mare măsură civilizaţia canaanită de N. Aceasta a fost perioada în care a avut loc bătălia descrisă cu cel mai mare lux de amănunte din toată antichitatea, şi anume, bătălia în care Tuthmosis III a pus pe fugă o coaliţie asiatică la Meghido, la cca. 1468 î.Cr. Vestigiile arhitectonice ale acestei perioade includ un templu, un palat şi o poartă, iar influenţa culturală de N se poate vedea clar într-un număr de peste 200 de obiecte de fildeş sculptat, care au fost găsite într-o vistierie subterană, sub palatul din stratul al VII-lea. Aceasta este una dintre cele mai vechi colecţii a unui gen de artă, care era bine cunoscut în Epoca fierului, începând din *Samaria şi până în Asiria, şi cu toate că practic nici un obiect de artă de genul acesta nu s-a descoperit în Fenicia, se pare că multe dintre ele au fost făcute în atelierele din Fenicia sau de către meşteşugari fenicieni expatriaţi. Faptul că în această perioadă au existat legături cu Mesopotamia este pus în evidenţă prin descoperirea recentă la limita acestei movile a unui fragment din Poemul epic al lui Ghilgameş, de origine babiloniană care, după scrierea lui cuneiformă poate fi datat ca aparţinând sec. al XIV-lea î.Cr.

O altă descoperire, probabil din această perioadă, a fost reţeaua de apeducte a oraşului. Într-o porţiune a acestei movile unde nu au existat construcţii s-a săpat un puţ adânc de 37 m, la baza căruia se afla o coloană în jurul căreia erau scări, tăiate în roca de la bază. De la piciorul acestei coloane, scările intrau într-un tunel care după aprox. 50 de m ducea într-o peşteră. La celălalt capăt al peşterii exista un izvor de apă. Se pare că iniţial acest izvor curgea pe pantă în jos, în afara cetăţii, dar mai târziu tunelul a fost blocat din interiorul cetăţii, şi la fel şi peştera, a cărei intrare a fost mascată din motive strategice.

Deşi există urme de distrugere spre sfârşitul secolului al 12-lea î.Cr., nu mult după sosirea israeliţilor, şi semne ale unei abandonări temporare după această distrugere, se pare că cel care au restaurat ruinele (stratul V) nu au fost israeliţi. Acest lucru s-ar potrivi cu afirmaţia biblică după care locuitorii din Meghido nu au fost scoşi din cetate la cucerirea ei de israeliţi, ci că ulterior au fost puşi la munci (Judecători 1:27- 28). Mai multe obiecte de cult, altare cu coarne pentru tămâiere, făcute din piatră calcaroasă, postamente şi vase pentru arderea tămâiei, găsite în stratul acesta şi în straturile următoare, au aparţinut probabil canaaniţilor care, împotriva poruncii lui Dumnezeu, nu au fost nimiciţi. S-a găsit o poartă a cetăţii cu şase încăperi şi peretele unei cazemate alăturate (*ARHITECTURA) care, după cum a arătat Y. Yadin, probabil că aparţine sfârşitului perioadei ce caracterizează acest strat şi începutul perioadei ce caracterizează stratul următor (VA şi IVB). Proiectul acestora este aproape identic cu cel al porţii găsite la Haţor şi Ghezer, şi probabil că fără prea multe îndoieli ar trebui să atribuim această poartă perioadei lui Solomon, lucru care ar arunca o lumină asupra pasajului din 1 Împăraţi 9:15-19.

Săpăturile arheologice din perioada premergătoare Celui de-al doilea Război mondial, au scos la suprafaţă o serie de grajduri în care încăpeau până la 450 de cai, iar cei ce au efectuat săpăturile au asociat aceste descoperiri cu Solomon, despre care se cunoaşte că a înfiinţat în cadrul oastei sale o divizie de care de război. Investigaţiile pe care le-a făcut Yadin au arătat că aceste grajduri datează din ultimii ani ai perioadei corespunzătoare stratului IV (IVA), fiind probabil reconstruite după distrugerea cetăţii lui Solomon de către Faraon Sheshonq (*Şişac). Aşadar, este foarte posibil ca grajdurile să fie lucrarea lui Ahab, despre care se ştie din Analele lui Salmanaser că a avut 2.000 de care de război. Ultimul strat ce conţine vestigii proprii culturii israelite (stratul III) a fost probabil distrus în 733 î.Cr., de către Tiglat-Pileser III, când oraşul a devenit capitala unei provincii asiriene. O dată cu declinul Asiriei, această cetate (stratul II) a ajuns din nou în teritoriul lui Israel, iar înfrângerea şi moartea în acest loc a lui Iosia, în 609 î.Cr. este probabil marcată de nimicirea ei.

Săpăturile de la Meghido au arătat ce civilizaţie puternică au avut de înfruntat israeliţii sub conducerea lui Iosua, când au intrat în Canaan.

BIBLIOGRAFIE
G. Schumacher şi C. Steuernagel, Tell el-Mutesellim, 1, Fundbericht, 1908; C. Watzinger, 2, Die Funde, 1929; R.S. Lamon şi G.S. Shipton, Megiddo I: Seasons of 1925-34, 1939; G. Loud, Megiddo II: Seasons of 1935-1939, 1948; H.G. May, Material Remains of the Megiddo Cult, 1935; P.L.O. Guy şi R.M. Engberg, Megiddo Tombs, 1938; G. Loud, The Megiddo Ivories, 1939; W.F. Albright, AJA 53, 1949, p.213-215; G.E. Wright, JAOS 70, 1950, p. 56-60; idem, BA 13, 1950, p. 28-46; Y. Yadin, BA 33, 1970, p. 66-96; idem, Hazor (Schweich Lectures, 1970), 1972, p. 150-164; A. Goetze şi S. Levy, „Fragment of the Gilgamesh Epic from Megiddo", ’Atiqot, 2, 1959, p. 121-128; IDBS, 1976, p. 583- 585.

T.C.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: