măsline



MĂSLINE. (În ebr. zayit; în gr. elaia). Unul dintre cei mai valoroşi pomi ai evreilor în antichitate , măslinul este menţionat pentru prima dată în Geneza 8:11, când porumbelul s-a întors la corabie cu o frunză de măslin. Când israeliţii au luat în stâpânire ţara Canaanului, măslinul reprezenta o caracteristică a vegetaţiei care atrăgea atenţia (vezi Deuteronom 6:11). Mai târziu, împreună cu vinul, măslinele au fost considerate a fi o sursă de venit profitabilă (1 Samuel 8:14; 2 Împăraţi 5:26).

Cu toate că numele botanic al măslinului este Olea europaea, se crede că acest pom este originar din partea vestică a Asiei, fiind introdus mai târziu şi în zona mediteraneană. Popoarele orientale au considerat că măslinul este simbolul frumuseţii, al tăriei, al binecuvântării şi al prosperităţii divine. În armonie cu tradiţia legată de potopul lui Noe, măslinul şi porumbelul au fost venerate ca simboluri ale prieteniei şi ale păcii (vezi. Psalmul 52:8).

În multe părţi ale Palestinei, măslinul, care există m mai multe soiuri în Orientul Apropiat, este încă şi acum singurul pom care poate fi văzut în împrejurimi. Măslinul cultivat creşte până la 6 m înălţime, cu un trunchi strâmb şi cu o coroană bogată. Pomul creşte încet, dar de multe ori dacă nu este deranjat poate atinge o vârstă de mai multe secole. Dacă este tăiat, din rădăcină cresc noi lăstare, încât pot să apară până la cinci noi trunchiuri. Şi măslinii care sunt pe moarte dau lăstari tot în felul acesta (Psalmul 128:3). Măslinii au fost consideraţi ca unul dintre cele mai valoroase bunuri datorită faptului că era o resursă de *ulei, iar în plus, erau preţuiţi ca un adăpost împotriva căldurii toride a soarelui şi ca un loc de meditaţie (Luca 22:39).

În antichitate, măslinii erau răspândiţi din abundenţă pretutindeni în Palestina. Livezile de măslini de la marginea câmpiei feniciene erau deosebit de impresionante, aşa cum erau de fapt şi cele din câmpia Esdraelon şi din valea Sihem. Betleemul, Hebronul, Galaadul, Lachişul şi Basanul au fost toate renumite în timpurile biblice pentru bogăţia lor în păduri de măslini.

Măslinele se coceau toamna timpuriu şi erau recoltate spre sfârşitul lui noiembrie. Metoda primitivă şi destul de neavantajoasă de a recolta măslinele, care este descrisă în Deuteronom 24:20, adică prin scuturarea pomilor sau prin baterea lor cu o prăjină, este utilizată foarte mult şi astăzi. În antichitate se lăsau unele măsline în pom sau pe sol sub pom, pentru cei săraci. Recolta de măsline era transportată spre prese de obicei în coşuri, pe spinarea măgarilor. Uleiul era extras din măsline în felul următor: erau aşezate în nişte rezervoare de piatră şi erau zdrobite cu o piatră de moară verticală şi destul de mare. Uneori strivirea lor se făcea cu picioarele, de cei care le recoltau (Deuteronom 33:24; Mica 6:15), dar aceasta era o metodă destul de ineficace. După ce erau lăsate să stea o anumită bucată de vreme, uleiul se separa singur de celelalte reziduri şi era depozitat în ulcioare sau rezervoare de piatră.

Heruvimii din Templul lui Solomon au fost făcuţi din lemn de măslin (1 Împăraţi 6:23), şi întrucât erau înalţi de 4-5 m, cu o deschizătură a aripilor de aproximativ aceeaşi dimensiune, s-a tras concluzia că erau făcuţi din mai multe bucăţi de lemne de măslin încleiate laolaltă. Fiindcă lemnul de măslin este folosit şi astăzi în Palestina pentru producerea mobilelor de calitate, ştim că trunchiurile scurte şi strâmbe nu pot furniza bucăţi foarte lungi de scânduri, grinzi, etc. După ce este ţinut la uscat timp de mai mulţi ani, acest lemn cu fibrele gălbui de culoarea chihlimbarului poate fi lustruit până obţine un luciu ca oglinda.

Fiind un pom atât de prolific, natural că măslinul a căpătat o diversitate de întrebuinţări. A fost considerat vrednic de a fi numit regele copacilor (Judecători 9:8), iar la înscăunările regilor, uleiul lui a fost folosit ca şi un simbol al suveranităţii. Ramurile de măslin au fost folosite la construirea corturilor în timpul praznicului prilejuit de Sărbătoarea corturilor (Neemia 8:15). Atât măslinele proaspete cât şi cele murate, consumate cu pâine constituiau o parte foarte importantă a meniului din Palestina antică. Uleiul era folosit în multe feluri ca un unguent, fiind folosit de asemenea şi ca ulei de păr. În plus, era utilizat de asemenea ca şi carburant (Matei 25:3), ca medicament (Luca 10:34; Iacov 5:14) şi ca aliment (2 Cronici 2:10).

Măslinul avea multe întrebuinţări simbolice printre evrei. Virilitatea şi rodnicia pomului era simbolul omului ideal şi drept (Psalmul 52:8; Osea 14:6), a cărui urmaşi erau comparaţi cu nişte „lăstari de măslin" (Psalmul 128:3). O aluzie la uşurinţa cu care măslinul îşi pierde uneori florile se găseşte la Iov 15:33, unde Elifaz afirmă că cel rău „îşi va pierde florile, ca şi pomul de măslin". În Zaharia 4:3, cei doi măslini sunt simbolul rodniciei, indicând abundenţa pe care Dumnezeu a adus-o pentru a rezolva nevoile omeneşti.

Măslinul menţionat în Isaia 41:19 (în ebr. eş samen, VA, „pom de ulei") a fost identificat cu specia Elaeagnus angustifolia, care nu este înrudită din punct de vedere botanic cu măslinul, şi care produce un ulei inferior acestuia; dar contextul favorizează interpretarea acestuia ca adevăratul măslin.

Fructul măslinului sălbatic este mic şi nefolositor. Ca să devină roditor, măslinul trebuie altoit, un proces prin care o mlădiţă bună este încastrată într-un arbust sălbatic. Pavel foloseşte acest procedeu al altoirii ca o alegorie plină de sens (Romani 11:17); el arată felul în care Neamurile sunt datoare Israelului cel adevărat, afirmând că este împotriva naturii ca ramura de măslin sălbatic să fie altoită într-un butuc bun.

BIBLIOGRAFIE
W.M. Ramsay, Pauline and Other Studies, 1906, p. 219 ş.urm.; H.N. şi A.L. Moldenke, Plants of the Bible, 1952, p. 157-160; A. Goor, „The place of the olive in the Holy Land and its history through the ages", Economic Botany 20, 1966, p. 223-243; A. Goor şi M. Nurock, The Fruits of the Holy Land, 1968, p. 89-120.

R.K.H.
F.N.H.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: