Maria



MARIA. În NT, numele apare ca Maria sau Mariam. Ambele nume sunt forme grecizate ale numelui care în ebr. este Miriam şi care în LXX apare ca Mariam (numele surorii lui Moise). Este posibil ca numele să fie derivat din cuvântul egiptean Marye, „preaiubit(ă)" (dar vezi comentariul lui A.H. Gardiner, JAOS 56, 1936, p. 194-l 97). În NT numele este folosit cu privire la următoarele persoane:

1. Maria, mama Domnului. Majoritatea informaţiilor pe care le avem cu privire la mama lui Isus sunt cuprinse în relatările naşterii şi ale prunciei lui Isus scrise de Matei şi Luca. Acolo aflăm că atunci când îngerul a anunţat naşterea lui Isus, Maria locuia la Nazaret în Galilea, şi era logodită cu un dulgher pe nume Iosif (Luca 1:26 ş.urm.). Luca ne spune că Isus era un descendent al lui David (ibid), şi cu toate că arborele genealogic al Mariei nu ni se dă, este posibil ca ea să fi avut aceeaşi descendenţă, mai ales dacă după cum se pare, arborele genealogic al lui Cristos din Luca 3 este cel din partea mamei Lui. Despre zămislirea lui Isus se spune că a fost „de la Duhul Sfânt" (Matei 1:18; vezi Luca 1:35), iar naşterea Lui a avut loc la Betleem, spre sfârşitul domniei lui Irod cel Mare (Matei 2:1; Luca 1:5; 2:4). (*NAŞTEREA DIN FECIOARĂ.)

Găsim scris atât în Matei 2:23 cât şi în Luca 2:39 că, după naşterea lui Isus, familia sfântă a locuit la Nazaret. Matei este singurul care menţionează despre fuga în Egipt, unde Iosif, Maria şi pruncul Isus şi-au găsit refugiul din calea mâniei pline de invidie a lui Irod. Luca scrie despre vizita Mariei la verişoara ei Elisabeta care a salutat-o cu cuvintele „Binecuvântată eşti tu între femei", numind-o „mama Domnului meu" (1:42, ş.urm.). Evanghelia după Luca mai conţine şi cântarea de laudă a Mariei (1:46-55, unde câteva manuscrise vechi arată că Elisabeta este cea care vorbeşte, nu Maria; *CÂNTAREA MARIEI). Un singur crâmpei de informaţie ni se dă despre copilăria lui Cristos de către Luca (2:41-51), care redă cuvintele pline de îngrijorare ale mamei Sale atunci când şi-a găsit băiatul care era pierdut (v. 48), precum şi binecunoscuta replică a Lui: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?" (v. 49).

Celelalte informaţii pe care le găsim în evanghelii cu privire la Maria sunt numai câteva şi relativ nesemnificative. Se pare că ea nu L-a însoţit pe Domnul nostru în călătoriile Lui misionare, cu toate că a fost prezentă alături de El la nunta din Cana (Ioan 2:1 ş.urm.). Mustrarea pe care a rostit-o Isus cu această ocazie: „Femeie, ce am a face Eu cu tine?" (v. 4) denotă mai degrabă uimire decât asprime (vezi Luca 2:49, şi utilizarea cu delicateţe a aceluiaşi cuvânt gynai, „femeie" din Ioan 19:26; vezi de asemenea Marcu 3:31 ş.urm., unde Domnul dă prioritate fidelităţii spirituale în detrimentul relaţiilor de familie; vezi v. 35, cf. Luca 11:27 ş.urm.). În cele din urmă, o găsim pe Maria la cruce (Ioan 19:25), când ea şi ucenicul preaiubit sunt încredinţaţi fiecare în grija celuilalt (v. 26-27). Mai există o singură altă referire clară la Maria în NT, şi aceasta se găseşte în Faptele Apostolilor 1:14, unde ni se spune despre ea şi despre ucenici că „stăruiau cu un cuget în rugăciune".

Scurta prezentare pe care o găsim în NT cu privire la Maria şi la relaţia dintre ea şi Domnul nostru lasă multe goluri care au fost în scurt timp umplute de legende pioase. Dar noi nu putem să forţăm relatările Evangheliei dincolo de limitele lor istorice şi aceasta înseamnă că trebuie să ne mulţumim să observăm cel puţin umilinţa Mariei, ascultarea ei şi devotamentul ei clar faţă de Isus. Şi fiindcă a fost mama Fiului lui Dumnezeu, noi nu putem spune despre ea mai puţin decât a spus verişoara ei Elisabeta, şi anume, că este „binecuvântată... între femei".

BIBLIOGRAFIE
J. de Satge, Mary and the Christian Gospel, 1976; R.E. Brown (ed.), Mary, 1977; J. McHugh, The Mother of Jesus in the New Testament, 1975.

2. Maria sora Martei. Ea este menţionată cu numele numai în Luca şi Ioan. La Luca 10:38-42 se relatează că după întoarcerea celor şaptezeci de ucenici, Isus a intrat într-un sat (al cărui nume este precizat în Ioan 11:1 ca fiind Betania, aflat la aprox. 2 km E de la vârful Muntelui Măslinilor), unde Marta, care avea o soră pe nume Maria, L-a primit în casa ei.

În relatarea care urmează, Marta este mustrată de Domnul pentru faptul că s-a plâns de sora ei Maria, care asculta cuvintele Lui şi nu o ajuta cu lucrul casei.

Ioan 11 ne descrie întâlnirea din Betania dintre Isus şi cele două surori, Marta şi Maria, întâlnire prilejuită de moartea fratelui lor Lazăr. Despre Maria se spune aici (v. 2) că este „aceea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei"; iar după ce Isus l-a înviat pe Lazăr (11:43 ş.urm.), ni se spune imediat de această ungere (12:1 ş.urm.).

Toate cele patru evanghelii conţin câte o relatare cu privire la ungerea lui Isus de către o femeie (Matei 26:6-13; Marcu 14:3-9; Luca 7:37-50; Ioan 12:1-8). Problema mai dificilă este aceea de a decide dacă cele patru relatări se referă la o ocazie identică şi dacă nu cumva este vorba nu despre o singură femeie, ci despre mai multe. Relatările lui Matei şi Marcu par să se potrivească destul de bine una cu cealaltă; relatarea lui Luca diferă foarte mult (în special prin faptul că plasează evenimentul în Galilea, în vreme ce Ioan Botezătorul era în închisoare, şi nu în Betania în zilele premergătoare morţii lui Cristos). Relatarea lui Ioan este independentă de toate celelalte trei. Ioan este singurul care menţionează numele femeii şi, aşa cum am văzut, ni se spune clar că ea este Maria, sora Martei. Luca este singurul care adaugă că femeia era „o păcătoasă" (7:37); Matei şi Marcu plasează cu precizie scena în „casa lui Simon leprosul"; iar Matei şi Marcu spre deosebire de Luca şi Ioan, spun de comun acord că femeia a uns capul lui Isus, nu picioarele Lui.

S-au făcut diferite încercări de a rezolva aceste diferenţe. O încercare a fost aceea de a sugera că Luca descrie o întâmplare cu totul diferită, dar că, în ambele situaţii, este vorba de aceeaşi femeie. Dificultatea pe care o prezintă acest punct de vedere (susţinut mai mult în Biserica latină) o constituie acea descriere a evlavioasei Maria din Betania ca fiind o femeie „păcătoasă". Tocmai această descriere, împreună cu absenţa unor alte informaţii, i-a determinat pe cărturarii medievali să o identifice pe femeia păcătoasă din relatarea lui Luca cu Maria Magdalena (pentru o discuţie asupra acestui subiect, vezi paragraful de mai jos cu titlul „Maria Magdalena"), iar pe Maria Magdalena însăşi, datorită confuziei pe care tocmai am menţionat-o, cu Maria din Betania. Şi totuşi, este imposibil ca Ioan să nu fi cunoscut adevărata indentitate a celor două Marii şi să se complacă în crearea unei confuzii printre cititorii săi. Nu există nici o justificare pentru a identifica pe Maria din Betania cu Maria Magdalena şi, cu siguranţă, nici pentru a identifica pe vreuna din ele cu femeia păcătoasă din Luca 7.

Al doilea punct de vedere este că în timpul lucrării Domnului nostru pe pământ, au avut loc două ungeri ale Lui, una făcută de o păcătoasă din Galilea care se căia, şi cealaltă de către Maria din Betania. În cazul acesta, specificaţia din Ioan 11:2 că Maria este „aceea care a uns pe Domnul" se referă la o acţiune care, raportată la momentul naraţiunii de faţă, avea să aibă loc în viitor. Singura dificultate pe care o prezintă acest punct de vedere este repetarea unei acţiuni pe care Isus o consideră unică, al cărei caracter singular intenţionează să-l sublinieze în mod clar prin lauda care i-o aduce (Matei 26:13; Marcu 14:9). Aceasta pare să fie cea mai satisfăcătoare interpretare, şi numărul problemelor pe care le soluţionează este mai mare decât numărul celor pe care le prezintă. Origen sugerează că au existat cel puţin trei cazuri când Isus a fost uns, implicând două sau trei persoane diferite.

Acţiunea Mariei este privită ca o expresie spontană a devotamentului faţă de Isus, acţiune care prin caracterul ei şi timpul la care a avut loc anticipează şi, de aceea, este asociată cu moartea Lui.

3. Maria Magdalena. Probabil că numele ei provine de la oraşul galilean *Magdala. Înainte de naraţiunile legate de suferinţele lui Isus, numele ei apare în Luca 8:2, unde citim că printre femeile care au fost eliberate de demoni şi care L-au însoţit pe Domnul şi pe ucenici în lucrarea de evanghelizare a fost şi „Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci" (vezi Marcu 16:9).

Nu este posibil, cel puţin din dovezile biblice de care dispunem, să limităm boala de care a fost vindecată Maria la un singur domeniu: la cel fizic, la cel mintal sau la cel moral. Acesta este un alt motiv pentru a nu accepta identificarea între Maria Magdalena şi „femeia păcătoasă" din Luca 7 (vezi mai sus, paragraful 2). Dacă Luca ar fi ştiut că Maria din cap. 8 era aceeaşi persoană cu „femeia păcătoasă" din cap. 7, oare nu ar fi prezentat el explicit acest lucru?

Maria apare din nou la scena răstignirii, în compania unor alte femei care au călătorit împreună cu Domnul nostru din Galilea (vezi mai jos, paragraful 4). În relatarea cu privire la înviere din Evanghelia după Ioan, ni se spune că Domnul S-a arătat Mariei separat. Varianta pe care o prezintă Marcu este mai succintă şi nu este aranjată cronologic. Apar mici diferenţe în relatările care vorbesc despre sosirea femeilor la mormânt. Maria porneşte la drum împreună cu alte femei (Matei 28:1; Marcu 16:1), dar se pare că fuge înaintea lor şi ajunge prima la mormânt (Ioan 20:1). Apoi ea povesteşte lui Petru şi ucenicului preaiubit cele întâmplate (Ioan 20:2) şi în timpul acesta ea este însoţită de celelalte femei (Luca 24:10). Ea se întoarce cu Petru şi cu ucenicul preaiubit la mormânt, iar după ce aceştia au plecat, ea zăboveşte în urma lor plângând (Ioan 20:11). Acum este momentul când ea vede doi îngeri (v. 12) şi, în final, pe Cristos Însuşi, care înviase (v. 14) şi care i se adresează cu faimoasa poruncă noli tangere („Nu mă atinge!", v. 17, n.tr.). Este dar că relaţia pe care o are Maria cu Domnul ei după învierea Lui avea să fie diferită şi să continue la o altă dimensiune.

4. Maria, mama lui Iacov; „cealaltă Marie"; Maria „lui *Cleopa". Este foarte posibil ca aceste trei nume să se refere la aceeaşi persoană. Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose este menţionată în aceeaşi listă în care apare şi Maria Magdalena, făcând parte din grupul femeilor care L-au însoţit pe Domnul spre Ierusalim şi care au fost prezente la răstignire (Matei 27:55 ş.urm.). Când se relatează că Maria Magdalena şi „cealaltă Marie" „şedeau în faţa mormântului" după îngroparea lui Isus, se pare că este vorba despre aceeaşi Marie, mama lui Iacov. „Cealaltă Marie" apare din nou împreună cu Maria Magdalena în dimineaţa învierii (Matei 28:1).

De la autorii celorlalte două evanghelii sinoptice aflăm şi alte detalii. Marcu se referă la ea (15:40) numind -o „Maria, mama lui Iacov cel mic şi al lui Iose". Ea a fost prezentă la scena răstignirii împreună cu Maria Magdalena şi Salome. În Marcu 15:47, ea este numită Maria he Iosetos („Maria a lui Iose", n.tr.), iar în 16:1 ea reapare (ca „Maria, mama lui Iacov") împreună cu Salome şi Maria Magdalena, aducând în dimineaţa învierii mirodenii la mormânt, ca să ungă trupul mort al lui Isus. Luca adaugă (24:10) că Ioana, împreună cu Maria Magdalena şi cu Maria, mama lui Iacov au fost printre femeile care au privit răstignirea şi care au dus apostolilor vestea învierii.

Ioan foloseşte pentru această Marie termenul descriptiv Kl(o)pa („a lui Clopa"), atunci când relatează (19:25) că lângă crucea lui Isus erau mama Lui şi sora mamei Lui, Maria „nevasta lui Clopa" şi Maria Magdalena. Se pare că este corect să traducem genitivul Kl(o)pa cu „(soţia) lui Clopa", nu cu „(fiica) lui Clopa". Judecând atunci după lista dată în Marcu 15:40 pe care am menţionat-o mai sus, ni se pare destul de clar ca Maria lui Clopa (pace Jerome) să fie aceeaşi persoană cu Maria lui Iacov. Hegesippus ne spune (vezi Eus. EH 3.11) că *Clopa (în VA, Cleophas) a fost fratele lui Iosif, soţul Mariei, mama lui Isus. („Cleopa" din Luca 24:18 este un altul.)

5. Maria, mama lui Marcu. Singurul loc unde se aminteşte despre această Marie este Faptele Apostolilor 12:12. După ce Petru a scăpat din temniţă (12:6 ş.urm.), el se îndreaptă spre casa ei din Ierusalim, care evident era un loc de întâlnire al creştinilor. Fiindcă *Marcu este prezentat ca şi verişorul lui Barnaba (Coloseni 4:10), se înţelege că Barnaba era nepotul Mariei.

6. Maria căreia Pavel îi transmite salutări. Numele ei apare printe cele 24 de persoane enumerate în Romani 16, cărora Pavel le trimite salutări (v. 6). În acest verset se spune că ea „s-a ostenit mult" pentru Biserică. Acestea sunt toate lucrurile care se cunosc despre ea.

S.S.S.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: