Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Marcu (Ioan)


MARCU (IOAN). Conform tradiţiei, autorul celei de-a doua evanghelii. După câte se pare a fost iudeu, de loc din Ierusalim. Numele lui în ebr. a fost cuvântul care apare şi în VT, yohanan, „Iehova şi-a arătat îndurarea" (vezi 2 Împăraţi 25:23, etc.). Nu cunoaştem cu certitudine ce motiv a avut să adopte numele latin Marcus. Uneori familiile iudaice care fuseseră duse în captivitate în urma războiului, şi care mai târziu erau eliberate, adoptau ca şi nume de „libert" numele familiei romane ai căror sclavi fuseseră; dar se pare că lucrurile nu stau aşa în cazul nostru, cu atât mai mult cu cât Marcu este un prenume, nu un nume de familie. Nu era un lucru neobişnuit pentru iudeii din primul secol să poarte pe lângă numele lor evreiesc (religios) un nume grecesc sau roman; vezi o altă poreclă de felul acesta în Faptele Apostolilor 1:23, din nou de origine latină, nu grecească. Acelaşi fenomen este obişnuit şi printre iudeii de astăzi. Dacă porecla sa, kolobodaktylos, „degete butucănoase", este o tradiţie autentică (vezi prologul anti-marcionit al Evangheliei după Marcu, care după toate mărturiile de care dispunem, datează din ultima parte a sec. al doilea), atunci această poreclă se referă ori la o particularitate fizică a autorului, ori la anumite aspecte stilistice ciudate ale evangheliei, care i-au pus în uimire pe criticii din toate timpurile. Datorită confuziei lui Marcus cu adjectivul latin mancus, „mutilat, schilod", s-ar putea însă să nu fie decât o adăugire ulterioară.

Scriptura ne dă câteva informaţii foarte clare cu privire la familia lui, şi există, de asemenea, mai multe adăugiri cu diferite grade de probabilitate. Mama lui, care se numea Maria, a fost rudă cu Barnaba (Coloseni 4:10), levitul bogat din Cipru, care a fost proprietar de pământ (Faptele Apostolilor 4:36) şi care în zilele despre care ne relatează primele capitole din Faptele Apostolilor locuia în Ierusalim, indiferent care era ţara de unde provenea. Maria pare să fi fost o femeie bogată care se bucura de o anumită poziţie în societate. Era creştină. Cu siguranţă casa ei era destul de încăpătoare pentru a acomoda mai multe persoane, şi era folosită ca loc de întâlnire de către biserica apostolică, chiar şi în timpul persecuţiei (Faptele Apostolilor 12:12). Este semnificativ faptul că Petru, eliberat din închisoare, nu are nicio îndoială cu privire la locul unde îi va găsi pe creştini adunaţi. Tatăl lui Ioan Marcu nu este menţionat nicăieri în Scriptură şi, luând în considerare faptul că această casă din Faptele Apostolilor 12:12 este numită casa Mariei, s-a tras concluzia, probabil cea corectă, că la acea dată el era mort, deci Maria era văduvă.


Nu găsim nici o mărturie mai veche decât cea de mai sus referitoare la Ioan Marcu însuşi, deşi se consideră că tânărul din Marcu 14:51, care s-a salvat fugind într-un mod umilitor, era Marcu. Nu ar fi fost nici o dovadă de precauţie şi nici un lucru obişnuit ca un autor să-şi menţioneze numele, în împrejurări ca acestea (vezi Ioan 21:24 pentru o situaţie similară de anonimitate voită). Mai puţin probabilă însă, şi în parte dependenţă de tentativa de identificare de mai sus, este teoria că Cina cea de taină din Marcu 14 a avut loc în realitate în casa lui Ioan Marcu; în cazul acesta obscurul „stăpân al casei" din v. 14 ar fi tatăl lui Ioan Marcu, care trăia încă la data respectivă, dar care a murit înainte de data celor descrise în Faptele Apostolilor 12:12.

Se pare că Ioan Marcu a rămas acasă până când a fost dus la Antiohia de către Barnaba şi Pavel, care se întorceau dintr-o misiune de ajutorare a fraţilor din Ierusalim (Faptele Apostolilor 12:25). Când cei doi au plecat spre Cipru în prima călătorie misionară, după o perioadă de timp Marcu i-a însoţit ca tovarăş de călătorie şi ca slujitor al lui Pavel şi al lui Barnaba, care erau mai vârstnici (Faptele Apostolilor 13:5). Dar când au ajuns la Perga, pe coasta Asiei Mici, Ioan Marcu s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim (Faptele Apostolilor 13:13), în timp ce Barnaba şi Pavel şi-au continuat drumul singuri. Se pare că Pavel a considerat fapta lui Marcu un fel de dezertare, şi astfel, în cea de-a doua călătorie misionară, când Barnaba îi sugerează să-l ia ca tovarăş de drum pe Marcu, el a refuzat categoric (Faptele Apostolilor 15:38). Atitudinea pe care cei doi au avut-o faţă de Ioan Marcu nu era o toană, ci o chestiune de principiu (vezi Faptele Apostolilor 9:27 şi 11:25 pentru caracterul lui Barnaba), aşa că despărţirea era inevitabilă: Barnaba l-a luat cu el pe Marcu şi a plecat înapoi în Cipru, iar Pavel în schimb l-a luat pe Sila.

După această relatare, Marcu este omis în Faptele Apostolilor, dar apare din când în când în epistole. La data celor relatate în Coloseni 4:10, el se află în compania lui Pavel care era întemniţat, probabil la Roma; se pare că Pavel intenţiona să-l trimită într-o misiune la Colose, aşa încât probabil că iertase şi a uitase trecutul. Filimon 1:24 îl menţionează de asemenea, ca făcând parte din acelaşi grup de apostoli care îl include de data aceasta şi pe Luca. La data scrierii celor relatate în 2 Timotei 4:11, Marcu este plecat cu Timotei în misiunea din Asia Mică preconizată după cum am văzut mai sus, dacă Timotei a fost într-adevăr în Efes.

În scrierile lui Petru există o informaţie semnificativă, anume în 1 Petru 5:13, unde cuvântul prin care i se adresează Petru lui Marcu ne arată existenţa unei relaţii între cei doi ca între un tată şi un fiu. Dacă, aşa cum este posibil, „Babilonul" din acest verset se referă la Roma, atunci poate fi adevărată şi tradiţia care spune că Evanghelia după Marcu a fost scrisă la Roma. Tradiţia care susţine că Marcu a întemeiat mai târziu biserica din Alexandria (Eusebius, EH 2.16) nu poate fi sprijinită cu dovezi. Întrucât Marcu a fost cel mai frecvent dintre toate numele romane, unii au susţinut că pasajele biblice care menţionează acest nume s-ar putea referi nu la o singură persoană, ci la mai multe. Dar în cazuri de felul acesta, Biblia face ea însăşi diferenţierea (de ex. Ioan 14:22), aşa încât putem respinge obiecţiunea. Pentru bibliografie, vezi *MARCU, EVANGHELIA DUPĂ.

A.C.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: