Manase



MANASE („care face să uite").

1. Cel mai mare fiu al lui Iosif, născut în Egipt dintr-o mamă egipteancă pe nume Asnat, fiica lui Poti-Fera, preotul lui On (Geneza 41:51). Israel i-a acceptat pe Manase şi pe Efraim ca având drepturi egale cu Ruben şi Simeon, dar Manase şi-a pierdut dreptul de întâi născut (bekor), în avantajul fratelui său mai tânâr Efraim (Geneza 48:5, 14). O paralelă interesantă poate fi găsită într-o perioadă precedentă în literatura ugaritică, Keret Legend (Tab. 128, 3, 15), „Pe cel mai tânăr dintre ei îl voi face cel dintâi născut (abrkn).

2. Seminţia lui Manase se trăgea din şapte familii: una din Machir, iar celelalte şase din Galaad. Ei au ocupat ţara de ambele părţi ale Iordanului; partea de la E le-a fost dată de Moise, iar partea de V de Iosua (Iosua 22:7). După trecerea Iordanului şi aşezarea poporului în ţara promisă, Iosua a permis unei jumătăţi din seminţia lui Manase, împreună cu Ruben şi Gad, să se întoarcă pe teritoriile pe care le-au cucerit de la Sihon, împăratul Hesbonului şi de la Og, împăratul Basanului (Numeri 32:33). Partea de E a jumătăţii seminţiei lui Manase acoperea partea Galaadului şi tot Basanul (Deuteronom 3:13). Jumătăţii de V a seminţiei i s-a dat un pământ bun la N de Efraim şi la S de Zabulon şi de Isahar (Iosua 17:1-12). Această parte de V a fost împărţită în zece părţi: cinci au fost date familiilor cu descendenţi de parte bărbătească şi cinci părţi celei de-a şasea familii din seminţia lui Manase, adică urmaşilor lui Hefer, tuturor femeilor şi fiicelor lui Ţelofhad (Iosua 17:3). Partea de V a lui Manase a inclus o salbă de fortăreţe canaanite şi de cetăţi puternice, printre care au fost *Meghido, *Taanac, *Ibleam şi *Bet-Şan. Ei nu au reuşit să cucerească aceste cetăţi, ci le-a obligat în cele din urmă să plătească tribut. Cu toate că partea alocată lui Manase şi Efraim, seminţiei lui Iosif, a fost întinsă, ei s-au plâns lui Iosua cerându-i mai mult pământ. Ca răspuns, el i-a sfătuit să se dovedească vrednici curăţind suprafeţele împădurite care nu au fost cerute de nimeni (Iosua 17:14-18). Golan, o cetate a Basanului, la E de Manase, a fost una din cele şase *cetăţi de refugiu (Iosua 20:8; 21:27; 1 Cronici 6:71).

Seminţia a fost renumită pentru vitejia ei; printre eroii ei se numără Ghedeon în partea de V (Judecători 6:15) şi Iefta în partea de E (Judecători 11:1). Nişte oameni din seminţia lui Manase s-au unit cu David la Ţiclag (1 Cronici 12:19-20) şi de asemenea l-au sprijinit la Hebron ca să ajungă pe tron (v. 31). Manasiţii au fost printre cei care au fost deportaţi în Asiria de către Tilgat-Pileser (1 Cronici 5:18-26).

S-au găsit dificultăţi în genealogiile seminţiei lui Manase, aşa cum sunt acestea date în Numeri 26:28-34; Iosua 17:1-3; 1 Cronici 2:21-23; 7:14-19 (vezi HDB, „Manase"). Dar se acceptă ideea unei corupţii în textul din 1 Cronici 7:14-15, atunci armonia poate fi restaurată. Este posibil ca termenii „Hupim şi Şupim" să fi fost introduşi în mod eronat din v. 12 în v. 15 şi este posibil ca termenul „Asriel" să reprezinte o greşeală strecurată în timpul copierii.

O comparaţie a textului în ebr. a acestor versete cu LXX, Peşita siriană şi Vulgata indică posibilitatea ca textul original să fi avut următoarele cuvinte: „Fiul lui Manase (Asriel)... a cărui ţiitoare siriană... l-a născut pe Machir tatăl lui Galaad şi Machir şi-a luat o nevastă... şi numele sorei lui Maaca şi numele... Ţelofhad; şi Ţelofhad a avut fete...” În afară de aceste versete, genealogiile se potrivesc unele cu celelalte.

3. Fiul lui Ezechia şi al lui Hefţiba. A început să domnească la Ierusalim la vârsta de 12 ani şi a domnit 55 de ani (2 Împăraţi 21:1; 2 Cronici 33:1); probabil conducând împreună cu tatăl său între 696-686 î.Cr. şi singur între anii 686 şi 642 î.Cr. (E.R. Thiele, The Mysterious Numbers of the Hebrew Kings, 1951, p. 154 ş.urm.). Timpul cât a domnit a fost, în ce priveşte religia, o perioadă de regres, cauzat de spaima care le-a inspirat-o Asiria şi de fascinaţia pe care au avut-o pentru cultele păgâne ale acesteia. Această fascinaţie a rezultat într-un sincretism (o combinaţie între slujirea lui Dumnezeu şi slujirea lui Baal). Baalismul era un cult al Astarteelor, în care se practica închinarea pe „înălţimi", închinarea la aştri însoţită de spiritism şi ghicire. Lunga lui domnie a fost sângeroasă şi reacţionară, şi notorie pentru introducerea altarelor ilegale în curţile Templului şi pentru faptul că „şi-a trecut fiii prin foc", în valea fiului lui Hinom.

Numele „Manase, regele lui Iuda" apare pe Prisma lui Esar-Hadon (Me-na-si-i sar Ia-u-di) şi pe Prisma lui Assurbanipal (Mi-in-si-e sar Ia-u-di), printre cei 22 de regi care erau tributari Asiriei (ANET, p. 291, 294). Cartea Cronicilor relatează despre deportarea lui Manase la Babilon, despre căinţa şi eliberarea lui (2 Cronici 33:10-13). Ca episod paralel cu acesta menţionăm prinderea şi apoi eliberarea lui Neco I, regele Egiptului, de către Assurbanipal (Rassam Cylinder, ANET, p. 295). Întrucât în timpul domniei lui Manase a avut loc o revoltă împotriva Asiriei, cu scopul de a-l sprijini pe Şamaş-şum-ukin, vice-rege al Babilonului, este posibil ca şi Manase să fi fost implicat în această revoltă (ANET, p. 298). Reforma lui pare să fi fost superficială şi a fost suprimată în timpul domniei fiului său.

R.J.A.S.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: