magie şi vrăjitorie



MAGIE ŞI VRĂJITORIE.

1. Conceptul biblic

Magia şi vrăjitoria încearcă să influenţeze oamenii şi evenimentele prin mijloace supranaturale sau oculte. Ele pot fi asociate cu anumite forme de *ghicire, cu toate că ghicirea în sine este încercarea de a folosi mijloace supranaturale pentru a descoperi evenimente, fără a le influenţa însă.

Magia este universală şi poate fi „neagră" sau „albă". Magia neagră încearcă să producă efecte nefaste prin metode cum ar fi blestem, vrăji, distrugerea unor figurine reprezentând un duşman şi prin alianţa cu spiritele rele. Deseori aceasta ia forma vrăjitoriei. Magia albă caută să anuleze efectul blestemelor şi al vrăjilor şi să folosească forţe oculte pentru binele personal şi al altora. Magicianul caută să determine un zeu, un demon sau un spirit să acţioneze în favorul lui; sau urmează un tipar de practici oculte ca să supună voinţei sale forţele psihice. Fără îndoială că magia şi vrăjitoria nu sunt întotdeauna numai nişte superstiţii, ci au în spatele lor ceva real. Trebuie să ne împotrivim unor astfel de practici şi să le biruim prin puterea lui Dumnezeu, în numele lui Isus Cristos.

I. Termeni biblici

Pentru a descrie practicile magice şi pe cei ce practică magia, Scriptura foloseşte următoarele cuvinte de bază:

a. În Vechiul Testament

1. ksp. „Vrăjitor", „vrăjitorie", „vrăjitoare". Rădăcina cuvântului înseamnă probabil „a tăia", şi s-ar putea să se refere la ierburile tăiate pentru a fi folosite la farmece şi la descântece (Exod 2:18; Deuteronom 10:18; Isaia 47:9, 12; Ieremia 27:9; etc.).

2. hrtm. „Magician". Acest termen provine din cuvântul de origine egipteană hry-tp, „mare preot, preot-lector", titlu purtat de cei mai renumiţi magicieni ai Egiptului (Geneza 41:8; Exod 7:11, etc.).

3. hbr. „Descântec", „descântător". (Deuteronom 18:11; Isaia 47:9, 12; etc.). Rădăcina cuvântului conţine ideea de a lega, probabil cu amulete şi farmece.

4. kasdim. „Caldeeni". În Daniel termenul este folosit ca să descrie o rasă (de ex. Daniel 5:30; 9:1) şi face aluzie la o clasă specială care a avut anumite afinităţi cu magicienii (Daniel 2:2, 4, 10, etc.). Cuvântul este folosit cu un sens similar de către Herodot (1. 181 ş.urm.) şi este posibil să fi fost folosit curent cu acest înţeles special chiar înainte de această perioadă, vezi A.R. Miliard, EQ, 49, 1977, p. 69-71.

5. qsm. „Ghicire", în special a viitorului (Deuteronom 10:18; Ezechiel 21:21). Despre prorocii falşi (Ieremia 14:14; Ezechiel 13:6).

6. lt. „Arte secrete". Magicienii lui Faraon (Exod 7:22).

7. nhs. „Descântec" cu vrăji (Numeri 23:23; 24:1).

8. lhs. „Expert în vrăji" (Isaia 3:3). Farmece cu şerpi (Psalm 58:5; Eclesiastul 10:11; Ieremia 8:17).

b. În Noul Testament

1. magos (şi alte cuvinte din aceeaşi familie). „Magician", „magie"; în Matei 2, „magi". Iniţial descriind un grup rasial din Media şi anume grupul Magian, s-a ajuns, ca în cazul Caldeenilor, ca acest cuvânt să dobândească un înţeles aparte (de ex Faptele Apostolilor 8:9,11; 13:6, 8; care se găseşte numai în Matei şi Faptele Apostolilor; *MAGI).

2. pharmakos (şi familia de cuvinte) „Vrăjitor", „vrăjitorie". Ideea de bază este cea a leacurilor şi a băuturilor fermecătoare (Apocalipsa 9:21; 18:23; 21:8; 22:15; în alte cărţi numai în Galateni 5:20).

3. goes. „Impostor" (VA, „seducător") (2 Timotei 3:13) poate să fie o aluzie şi la un magician care leagă prin vrăji. În greaca clasică şi elenistică este folosit cu sens magic.

4. perierga. „Arte magice", AV „arte curioase" (Faptele Apostolilor 19:19). Adjectivul conţine ideea de a fi extrem de ocupat, apoi de a fi preocupat de afacerile altor oameni şi apoi de a te amesteca în problemele altora prin artele magice.

5. baskaino. În Galateni 3:1 este folosit metaforic cu privire la galatenii care au fost vrăjiţi să îmbrăţişeze credinţe false.

II. Evaluarea biblică a magiei

Textele biblice date în prima parte a acestui articol arată că magia şi vrăjitoria sunt întotdeauna condamnate în Scriptură. Magia este un rival al religiei adevărate, căci poate fi practicată în asociere cu idei religioase greşite. Adevărata religie este centrată în experienţa personală pe care un om o are cu singurul Dumnezeu şi care încearcă să trăiască o viaţă în conformitate cu voia Lui. Credinciosul umblă smerit cu Dumnezeul lui, el se roagă, şi este pregătit să accepte circumstanţele vieţii ca fiind sfera în care să-L glorifice pe El. Magia, pe de altă parte, are de-a face cu fiinţe supranaturale inferioare lui Dumnezeu, sau încearcă să forţeze lucrurile sau desfăşurarea evenimentelor folosindu-se de forţe psihice, chiar dacă acele evenimente sau lucruri sunt menite să-L glorifice pe Dumnezeu. Practicile care sunt condamnate în mod specific de Biblie sunt cele de mai jos.

a. Purtarea de amulete

În lista podoabelor femeieşti din Isaia 3:18-23, cuvântul tradus „amulete" (în versiunea Cornilescu, „băierile descântate", n.tr.) din v. 20 este cuvântul care în ebr. are rădăcina lhs (I. a. 8., de mai sus); unii consideră că este probabil ca acest cuvânt să fi fost iniţial nhs, „şarpe", caz în care amuleta ar fi avut forma unui şarpe. În acelaşi pasaj, în v. 18, se vorbeşte despre „lunişoare". Este clar că acestea sunt nişte podoabe în formă de lună, iar singurul loc unde acest cuvânt (saharonim) mai apare este Judecători 8:21-26, unde aceste „lunişoare" sunt purtate atât de cămile cât şi de regii madianiţi. Cuvântul anterior din Isaia 3:18 (sebisim), tradus în unele versiuni în limba engl. prin „bandă de purtat pe cap" (în versiunea Cornilescu, „scrisori", n.tr.), apare numai aici în Scriptură, dar un cuvânt similar pe inscripţiile de la Ras Shamra pare să se refere la medalioane în formă de soare care atârnau de nişte lănţişoare.

Probabil că în Geneza 35:2-4, unde se spune că Iacov împreună cu casa lui şi-au scos „dumnezeii străini" şi „cerceii", se face aluzie tocmai la aceste amulete. Acesta este cuvântul normal pentru cercei, dar asocierea lui în acest pasaj cu idolii ne sugerează că aceşti cercei au fost de fapt nişte amulete.

b. Magicienii, vrăjitorii şi vrăjitoarele

Geneza şi Exodul vorbesc despre vrăjitorii din Egipt, iar 2 Timotei 3:8 îi menţionează pe doi dintre aceştia cu numele, pe Iane şi pe Iambre. Cartea Exodului spune că magicienii Egiptului l-au imitat pe Moise transformând şi ei toiegele lor în şerpi (7:11), transformând apa în sânge (7:22) şi creând broaşte (8:7), dar nu au reuşit să creeze păduchi (8:18-19, şi nu au mai putut face vrăjitorii atunci când ei înşişi au fost atacaţi de bube (9:11). Relatarea ne dă libertatea de a decide noi înşine dacă ei au fost numai nişte scamatori iscusiţi sau dacă au folosit metode oculte.

Există prea puţine aluzii la vrăjitori şi la vrăjitoare în Israel. Este incorect să vorbim despre „vrăjitoarea" de la En-Dor (1 Samuel 28) întrucât Biblia o descrie ca fiind un mediu şi nu o magiciană. Este interesant că Izabela a practicat vrăjitoria (2 Împăraţi 9:22), iar Mica 5:12 sugerează că vrăjitoria nu era nicidecum rară în Israel. Manase personal a încurajat vrăjitoria împreună cu alte rele (2 Împăraţi 21:6).

Există o aluzie la practicile magice în Isaia 28:15, unde poporul a fost amăgit să facă un fel de legământ magic care, credeau ei, le va conferi imunitate în faţa morţii.

Cea mai uluitoare aluzie la vrăjitorie printre evrei se găseşte la Ezechiel 13:17-23. Aici prorociţele evreice mai practicau şi arta magiei pentru protejarea respectiv distrugerea unor persoane. Căutând să facă lucrul acesta, ele au mers mai departe decât prorocii falşi din Mica 3:5, care proroceau de bine sau de rău, după cum li se plătea. Nu este uşor să înţelegem toate detaliile practicilor magice pe care le întâlnim aici. Brasardele (în versiunea Cornilescu şi Galaction „perinuţele", n.tr.) şi mahramele sunt purtate atât de către victime (18) cât şi de către vrăjitoare (20:21). Practica vrăjitoriei sugerează o legătură psihică între vrăjitoare şi clientul ei prin schimbul de anumite materiale încărcate cu descântece bune sau rele. Mahramele sunt făcute după mărimea omului (18) şi probabil vrăjitoarea a făcut o mahramă de o mărime care să reprezinte duşmanul clientului ei. Apoi vrăjitoarea purta mahramă pentru un timp şi o impregna cu descântece răufăcătoare (cum ar fi astăzi folosirea păpuşilor). Brasardele la încheieturile mâinilor aduceau noroc celor care le purtau. J.G. Frazer, în cartea lui Folk-Lore in the Old Testament, sugerează că femeile pretindeau că prind sufletele şi le leagă în benzi din material textil. Această vrajă îl determina pe cel care poseda sufletul respectiv să se stingă treptat. Sufletul poate fi reprezentat printr-un obiect care aparţine victimei, de exemplu sânge, păr sau unghii.

III. Este Biblia de acord cu magia?

Ne vom ocupa acum de nişte pasaje unde ni s-ar părea că Biblia ar încuraja magia şi superstiţia.

a. Folosirea mandragorelor

De-a lungul secolelor, femeile din Răsărit au folosit mandragorele pentru a se asigura că vor fi în stare să conceapă (vezi Geneza 30:14-18). Întrucât investigaţiile de astăzi au arătat că unele medicamente primitive conţin deseori anumite elemente care sunt într-adevăr eficace, ar fi absurd să catalogăm acest exemplu magie.

b. Iacov şi nuielele descojite

În Geneza 30:37-41, Iacov a fost probabil influenţat de ideile primitive în ce priveşte efectul pe care îl are obiectele văzute asupra celui ce nu se născuse încă. Dar v. 40 ne spune că metoda a dat rezultate, în sensul că a făcut o selecţie prin care a îmbunătăţit rasa oilor sale (vezi D.M. Blair, A Doctor Looks at the Bible, 1959).

c. Samuel şi apa

Se crede deseori că acest incident (1 Samuel 7:6) denotă o magie prin imitaţie, turnarea cu solemnitate a apei dintr-un vas pentru a produce furtună. În acest context însă, nu găsim nici cea mai mică aluzie la aşa ceva. Conform celor scrise în 2 Samuel 14:14, apa vărsată pe pământ este un simbol al slăbiciunii şi al caracterului temporar al omului, iar acţiunea lui Samuel poate fi interpretată foarte bine ca un semn de înjosire şi umilire înaintea lui Dumnezeu.

d. Părul lui Samson

Frazer şi alţii au relatat istorisiri din toate părţile lumii în care sufletul sau tăria unui om stă în părul lui, sau chiar într-un obiect exterior lui. Însă relatarea biblică (Judecători 16) ne arată că părul netăiat al lui Samson era simbolul credincioşiei lui faţă de legământul de nazireu şi că Duhul lui Dumnezeu i-a dat putere atâta timp cât el a fost credincios acestui legământ (de ex. Judecători 13:25; 14:19). Cei care vor să ne contrazică argumentând de pe o poziţie naturală, pot observa că pierderea puterii s-a datorat unor motive psihologice şi a avut loc atunci când Samson şi-a dat seama de vinovăţia lui. Există cazuri foarte bine atestate de isterie care cauzează orbirea, paralizia, etc.

e. Leviatanul întărâtat

Iov a cerut ca ziua naşterii lui să fie blestemată de cei care blestemă zilele, care sunt gata să întărâte leviatanul (Iov 3:8). Unii văd în acest verset o aluzie la magicienii despre care se credea că întărită pe un balaur să înghită soarele în timp de eclipsă solară. Dacă lucrurile stau aşa, atunci acest verset conţine un limbaj extravagant al lui Iov prin care el cheamă pe oricine, fals sau autentic, care ar putea să aducă blesteme peste ziua în care s-a născut.

f. Puterea binecuvântării şi a blestemului

VT pune un mare accent pe acestea. Patriarhii şi-au binecuvântat copiii şi Isaac nu poate anula ceea ce i-a promis deja prin binecuvântare lui Iacov (Geneza 27:33, 37). Balaam este chemat să-l blesteme pe Israel (Numeri 22 ş.urm.). Mai găsim referiri incidentale la cazuri de genul acesta în tot VT. Ar trebui să observăm însă că Biblia nu consideră binecuvântările sau blestemele rostite de cineva ca fiind eficace dacă ele sunt contrare voii lui Dumnezeu. Patriarhii au crezut într-adevăr că Dumnezeu le arată viitorul descendenţilor lor şi binecuvântările lor reflectau tocmai lucrul acesta. Balaam nu reuşeşte să-i blesteme pe cei pe care i-a binecuvântat Dumnezeu (Numeri 23:8, 20). Psalmistul ştie că Dumnezeu poate schimba un blestem nemeritat într-o binecuvântare (Psalmul 109:28), în timp ce ezitarea lui David de a-şi face de lucru cu Şimei se bazează pe teama că poate tocmai Dumnezeu l-a pus pe Şimei să-l blesteme pentru vreun lucru pe care l-a făcut (2 Samuel 16:10).

g. Minuni

Desigur lumea păgână a privit minunile pe care le făceau anumiţi indivizi ca fiind un rezultat al magiei (Faptele Apostolilor 8:9-11), dar Biblia nu tratează niciodată minunile divine ca pe o magie superioară, adică, nu se folosesc deloc descântecele, invocarea spiritelor sau farmecele. Moise nu i-a redus la tăcere pe magicienii lui Faraon prin faptul că a fost un magician mai bun, ci prin faptul că a acţionat doar ca un agent al lui Dumnezeu, la vremea şi în modul în care i-a poruncit Dumnezeu. Toiagul lui nu a fost bagheta magică a unui vrăjitor, ci simbolul intenţiei lui Dumnezeu. A fost „toiagul lui Dumnezeu" (Exod 4:20).

În ce priveşte exorcismul şi vindecările, nimeni nu trebuie să fie surprins atunci când găseşte o asemănare între vocabularul relatărilor din evanghelii şi cel al magiei păgâne, întrucât vocabularul demonologiei şi cel care se referă la boli este restrâns. Dar nu s-a considerat niciodată că Cristos sau ucenicii ar fi utilizat formule proprii practicilor magice. Pentru o discuţie completă în ce priveşte vocabularul, vezi John M. Hull, Hellenistic Magic and the Synoptic Tradition, 1974.

J.S.W.

2. Magia egipteană şi asiro-babiloneană

I. Magia antică

Acolo unde relaţiile şi procesele obişnuite ale vieţii au putut fi influenţate prin observarea unor cauze şi efecte evidente şi prin acţiunea unui minim de cunoştinţă şi/sau îndemânare dobândită, acest lucru era de ajuns. Dar când cauzele efectelor erau învăluite în mister şi când mijloacele obişnuite nu erau suficiente pentru a obţine rezultatele dorite, atunci se apela la magie. Magia era exploatarea puterilor miraculoase sau oculte prin metode specificate în amănunţime pentru a obţine rezultate care nu ar fi putut să fie obţinute pe altă cale.

Magia şi religia erau strâns legate una de cealaltă şi anume: întrucât „societatea" se ocupa în principal de relaţiile dintre om şi om, iar „religia" de relaţiile dintre divinitate şi omenire, puterile magiei şi-au găsit aplicare în ambele sfere. În general, vezi Sources Orientales 7: Le monde du sorcier, 1966.

II. Magia egipteană în Biblie

Învăţaţi în scrierile sacre, în ritualuri şi în vrăji, instruiţi în „Casa Vieţii" (şcoli pe lângă temple unde se producea, se copia şi se preda acest gen şi alte genuri de literartură), cei mai mari magicieni ai Egiptului au fost mari preoţi-lectori, în limba egipteană hry-hbt hry-tp, denumire prescurtată mai târziu pe vremea lui Moise (sec. XIII î.Cr.) la hry-tp. De aici provine cuvântul ebraic hartom, „magician". Acest termen esenţialmente egiptean apare într-un document asirian (sec. al VII-lea î.Cr.), ca har-tibi, şi ca hrtb în povestirile magicienilor din sec. I, d.Cr. (Vezi A.H. Gardiner, JEA 24, 1938, p. 164-165; şi mult mai complet, J. Vergote, Joseph en Égypte, 1959, p. 66-94, 206, cu trimiteri complete. Astfel, asocierea dintre „vrăjitori" şi „magi" în Geneza 41:8 şi între „vrăjitori" şi „înţelepţi" în Exod 7:11 reflectă tradiţia egipteană autentică; vezi paragrafele a. şi c., de mai jos.

BIBLIOGRAFIE
Pentru o bună şi riguroasă analiză a magiei egiptene, vezi A-H. Gardiner în ERE, 8, p. 262-269. Mult material este adunat (în texte şi fotografii) în cartea lui F. Lexa, La Magie dans l’Égypte Antique, 3 vol., 1925.

a. Magicienii şi visurile faraonului din timpul lui Iosif

În Geneza 41:8, faraonul din timpul lui Iosif îi cheamă pe magicienii şi pe înţelepţii lui să-i tălmăcească visurile. Acest fapt reflectă importanţa visurilor în Egiptul antic şi în Răsărit; visurile şi interpretările lor au fost adunate în nişte veritabile manuale de interpretare a visurilor. Originalul unui manuscris de felul acesta, papirusul Chester Beatty 3 Dinastia (a 19-a sec. al XIII-tea î.Cr.) poate data din perioada de mijloc a împărăţiei Egiptului, în timp ce papirusurile Carlsberg 13 şi 14 din cel de-al doilea secol d.Cr. şi alte colecţii din surse mai vechi. Regula generală este ca, dacă un om se vede pe sine într-un vis făcând un lucru oarecare sau trecând printr-o oarecare situaţie, înseamnă că este bine sau rău şi că asupra lui se va abate cutare sau cutare lucru. Pentru această temă, vezi AX. Oppenheim, The Interpretation of Dreams in the Ancient Near East, 1956; Sources Orientales 2: Les Songes et leurs Interprétations, 1959.

b. Iosif şi ghicirea

În Geneza 44:4-5, 15, Iosif joacă teatru în faţa fraţilor săi, ca şi cum ar fi fost un învăţat egiptean, un maestru în arta ghicitului. Sunt posibile două interpretări ale acestui pasaj.

(i) Iosif i-a cerut slujitorului său să spună, conform traducerii obişnuite a v. 5, că el ghiceşte cu ajutorul paharului său de argint; aceasta ar fi denotat o cunoaştere a ghicirii cu paharul (... lecanomanţie) în Egiptul din perioada Hicsoşilor, cca. 1700 î.Cr. Prin această tehnică, interpretarea se făcea în funcţie de mişcarea unor picături de ulei deasupra apei din acel pahar. Această tehnică este de origine mesopotamiană, care după câte se pare a fost folosită chiar şi de sumerieni (cf. B. Meissner, Babyionien und Assyrien, 2, 1925, p. 284. Un manual care se ocupă de această tehnică se mai păstrează pe două tablete cu inscripţii cuneiforme, datând din secolele 19-17 î.Cr., adică aproximativ din perioada în care a trăit Iosif.

În Egipt însă, practica ghicitului cu paharul este atestată numai de două ori, una din cele două surse de informaţii fiind neconcludente. Două statuete mici, datând după câte se pare din perioada de mijloc a împărăţiei egiptene (cca. 1900-1700 î.Cr.) arată fiecare o persoană îngenunchiată cu bărbia pe un pahar pe care-l ţine în mâini şi este posibil ca aceste statuete să reprezinte practica ghicitului cu paharul (J. Capart, Chronique d’Egypte 19, 1944, p.263). Egiptul nu ne mai oferă nici o altă mărturie până când tehnica apare într-un papirus din secolul al doilea d.Cr. Dar influenţa babiloniană, inclusiv ghicirea, a fost simţită deja în Palestina în cel de-al doilea mileniu î.Cr. Practica de ghicire babiloniană este atestată la Haţor: În cel de-al doilea templu din secolul al XV-lea î.Cr. a fost găsit un model de lut care reprezenta un ficat pe care era o inscripţie cu semne cuneiforme (vezi Y. Yadin, BA 22, 1959, p. 7 cu fig. 5). Bazându-ne pe aceste mărturii, putem presupune fără nici o dificultate că se cunoşteau şi alte forme de ghicire în Mesopotamia, aşa cum era ghicirea cu paharul în Palestina din vremea lui Iosif sau în partea de răsărit a deltei egiptene, care în vremea aceea se afla sub conducerea semită a Hicsoşilor.

(ii) Pe de altă parte, cuvintele slujitorului lui Iosif ar putea fi redate în felul următor: „Oare nu acesta este paharul din care bea domnul meu şi despre care va ghici cu siguranţă?", adică va demasca furtul. Conform acestei traduceri, paharul lui Iosif nu este decât un vas din care el obişnuia să bea, şi nu s-ar face nici o aluzie la vreun pahar de ghicit iar forma pretinsei lui ghiciri va rămânea total nespecificată. Această traducere s-ar potrivi foarte bine cu v. 15 în care Iosif spune fraţilor săi: „Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?", adică, el pretinde că a aflat despre furtul lor prin ghicire, cu scopul de a-şi recupera paharul. Pentru acest punct de vedere, vezi J. Vergote, Joseph en Egypte, 1959, p. 172-173.

c. Moise şi magicienii

În Exod 7:8-13, când, la porunca lui Moise, Aron aruncă toiagul său în faţa lui Faraon şi acesta se preface în şarpe, magicienii şi vrăjitorii lui Faraon „au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor" (v. 11). O vrăjitorie de acest gen, s-ar putea explica astfel: cobra egipteană (în arabă naja haye) poate fi imobilizată (catalepsie) dacă se aplică o presiune pe muşchii de la spatele gâtului; vezi L. Keimer, Histoires de Serpents dans l’Égypte ancienne et moderne (Mémoires, Institut d’Egypte, 50), 1947, p. 16-17. Şarpele trebuie mai întâi ademenit, apoi apucat de gât aşa cum este arătat pe mai multe amulete din Egiptul antic (Keimer, op. cit., fig. 14-21) şi era astfel imobilizat (vezi, H.S. Noerdlinger, Moses in Egypt, 1956, p. 26; Ebr 11, 6, p. 613). Şarpele lui Aaron, prefăcut din nou în toiag, a reprezentat însă omnipotenţa lui Dumnezeu care se deosebea întru totul de puterea magicienilor. Cu privire la plăgi, vezi *Plăgile din Egipt.

III. Magia asiro-babiloniană

a. Rolul ei

Magia defensivă şi curativă a fost abordată de oameni în principal pentru a-i scăpa de nenorociri - de boli, de demoni, etc. - care îşi puteau avea originea în cel ce suferea. Exorcistul putea deseori să recurgă la ritualuri şi la vrăji citite dintr-un „manual" numit Surpu, „Ardere" (adică, la ritualuri purificatoare), enumerând orice greşeală posibilă pe care cel ce suferea ar fi putut să o comită. Nenorocirea putea însă să vină şi din afară - putea fi rezultatul blestemului unui vrăjitor. Pentru a anihila efectul unui astfel de blestem, exista un „manual" însoţitor numit Maqlu, care înseamnă tot „Ardere" (arderea unei figurine de ceară sau a unei efigii din lemn, care să-l personifice pe vrăjitor. „După cum se clatină, se topeşte şi piere figurina, tot aşa să se clatine, să se topească şi să piară vrăjitorul şi vrăjitoarea!" (E.A.W. Budge, British Museum: A Guide to the Babylonian and Assyrian Antiquities, 1922, p. 201). Există de asemenea colecţii de rugăciuni pentru eliberare şi pentru dezlegare. Există o traducere integrală în engleza modernă a manualului Surpu în cartea lui E. Reiner, Surpu, A Collection of Sumerian and Akkadian Incantations, 1958; cu privire la Maqlu, vezi G. Meier, Die Assyrische Beschwörungssammlung Maqlu, 1937.

Magia de pronosticare, adică ghicirea, s-a bazat pe convingerea că orice eveniment, bun sau rău, poate fi prevestit şi însorit de un anumit semn observabil. Preoţi învăţaţi au compilat sistematic serii de semne prevestitoare împreună cu interpretările lor în manuale de referinţă autentice. Semnele prevestitoare erau observate ori în natură, ori căutate prin tehnici specifice.

1. Semnele prevestitoare naturale erau luate din întreaga gamă de fenomene ce puteau fi observate de către om: halourile şi eclipsele de soare şi de lună, grupările corpurilor cereşti, etc. (astrologie); zborul păsărilor, acţiuni şi stări ale animalelor şi ale insectelor; naşterile animalelor şi ale oamenilor, în special dacă nu erau naşteri normale - toate erau enumerate în serii lungi pe tăbliţe cu semne prevestitoare. Pentru o persoana bolnavă, semnele prevestitoare bune sau rele determinau dacă această persoană va supravieţui sau va muri (vezi, R. Labat, Traité Akkadien de Diagnostics et Prognostics Medicaux, 2 vol., 1951). Isaia 47:9-13 critică asemenea practici.

2. Tehnicile specifice de ghicire includeau examinarea configuraţiilor unui ficat de oaie, sau a celorlalte organe interne, examinarea urmelor de ulei pe apă (sau vice versa) dintr-un pahar, (lecanomanţie). Pentru traduceri ale rapoartelor privitoare la ghicitul pe ficat, vezi A, Goetze, JCS 11, 1957, p. 89-105. Această formă de ghicire babiloniană, care era şi cea mai faimoasă, a pătruns printre hitiţii din Asia Mică şi printre cananiţii din partea de N a Siriei şi din Palestina (vezi Magia egipteană, II. b., de mai sus), vezi de asemenea Ezechiel 21:21-22. Ca şi în Egipt, şi în magia asiro-babiloniană tălmăcirea visurilor a ocupat un loc important, vezi de asemenea, La divination en Mésopotamie ancienne (Rencontre, Strasbourg), 1966; A. Caquot, M. Leibovici, La divination, 1-2, 1968.

b. Despre magicieni

Ca şi în Egipt, magia a fost practicată de învăţaţi cu rang de preoţi care erau asociaţi cu templele. Exorcismul a fost practicat de preoţii ’asipu (vezi cuvântul în ebr. assapim, „descântători", Daniel 1:20) cu ajutorul zeilor Ea şi Marduk, zeii magiei. Procedura elaborată a ghicirii era încredinţată preotului-baru; el trebuia să fie perfect din punct de vedere fizic, trebuia să întreprindă studii laborioase şi să fie iniţiat. Cei ataşaţi pe lângă curtea împărătească erau chemaţi ori de câte ori era cazul să tălmăcească tot felul de lucruri, Vezi G. Contenau, Everyday Life in Babylon and Assyria, 1954, p. 281-283, 286-295.

BIBLIOGRAFIE
Cu privire la magia mesopotamiană, vezi de asemenea pe scurt L.W. King, ERE, 4, 1911, p. 783-786, 8, 1915, p. 253- 255. Observaţii utile pot fi găsite în E. Dhorme şi R. Dussaud, Les Religions de Babylonie et d’Assyrie... des Hittites, etc., 1949, p. 258-298. Prezentări destul de detaliate ale magiei şi ale ghicirii, cu traduceri bogate din texte, se pot găsi în M. Jastrow, Die Religion Babyloniens und Assyriens, 1940; B. Meissner, Babylonien und Assyrien, 2, 1925, p. 198-282.

IV. Magia asiro-babiloniană în Biblie

a. Balaam

Se pare că Balaam din Numeri 22-24 este un ghicitor care sub constrângere divină a ajuns proroc. Astfel Balac a trimis soli „având cu ei daruri pentru ghicitor", ca să-l plătească pe Balaam să blesteme pe Israel (Numeri 22:7, vezi şi v. 18), iar la început Balaam a apelat la „descântece", natura obiectelor folosite fiind nespecificată (Numeri 24:1). Evident, Balac i-a cerut lui Balaam să rostească descântece rele prin care să-l blesteme pe Israel. A fost găsit la Qatna un text de natură astrologică (Revue d’Astrologie 44, 1950, p. 105-112) şi ghicitori-baru în textele de la Alalah din secolele al 18-lea şi al 14-lea î.Cr. (DJ. Wiseman, The Alalakh Tablets, 1953, p. 158 sub baru), ambele în partea de N a Siriei. Apoi o pecete a lui „Manum ghicitorul baru", descoperit cu ocazia săpăturilor de la Beth-shan în Izreel, în straturi care aparţin secolului al 13-lea î.Cr. Aceasta este perioada în care a trăit Balaam şi căreia - din punct de vedere lingvistic - i se pot atribui cuvintele lui Balaam (WJ. Albright, JBL 63, 1944, p. 207-233). De aceea, relatarea se potriveşte întru totul cu faptul binecunoscut că un rege moabit obişnuia să-şi plătească un ghicitor din partea de N a Siriei (Petor pe Râul Eufrat), în ţara fiilor lui Amaw (Numeri 22:5; vezi Albright, BASOR 118, 1950, p. 15-16, n. 13).

b. Legea şi magia în Canaan

Prevederile din Legea mozaică ce interziceau magia şi vrăjitoria practicate de alte naţiuni (de exemplu, Levitic 19:26; 20:27; Deuteronom 18:10-14) au fost foarte relevante, avându-se în vedere starea de lucruri din Canaanul de atunci. Pentru influenţa babiloneană care pătrunsese în Canaan, vezi mai sus. Poemele din partea de N a Canaanului din *Ugarit/Ras Shamra (tăbliţe din sec. 14/13 î.Cr.) îl arată pe Danil sărutând plantele şi grâul care creştea, invocând o binecuvântare peste Aqhat (ANET, p. 1153:60 ş.urm.); nu este tot atât de sigur că activităţile lui Pugat sunt legate de vrăjitorie. Este de asemenea demn de menţionat faptul că Exod 22:18 condamnă în mod expres vrăjitoarele.

c. *Daniel

În Daniel 1:4, procedura de educare a tinerilor evrei în ştiinţa babiloniană după programa stabilită de Nebucadneţar, urmăreşte cu acurateţe tiparul procedurii de educare a maeştrilor magicieni-baru.

Scopul interpretării sau al „tălmăcirii" visurilor era acela de a „spulbera îndoielile" (Daniel 5:12, 16, VA), adică, de a spulbera neliniştea cauzată de un vis sau de un semn (încă neexplicat, vezi Daniel 4:5). După ce această tălmăcire avea loc, beneficiile pe care le aducea un vis bun puteau fi acceptate, iar ameninţarea prevestită printr-un vis rău putea fi evitată printr-un act de magie. Cu privire la acestea, vezi A.L. Oppenheim, The Interpretation of Dreams in the Ancient Near East, p. 218-220, 300-307. Acest accent deosebit pus pe visuri este caracteristic împăraţilor din perioada neo-babiloniană, în special lui Nabonid, tatăl lui Belşaţar. Pentru visul lui, vezi Oppenheim, op. cit., p. 202-206, 250, şi într-o oarecare măsură T, Fish în DOTT, p. 89 ş.urm. De la stela lui Nabonid care se găseşte în Hartan, ne-au parvenit noi texte care se referă la acest împărat şi la visurile sale şi ale venerabilei lui mame; vezi C J. Gadd, AS8, 1958, p. 35-92 şi 1-16, în special p. 49, 57, 63; ANET, p. 560-563. Foarte apropiat de conţinutul lui Daniel 4 este „Rugăciunea lui Nabonid" din Manuscrisele de la Marea Moartă, în care unui înţelept iudeu exilat (numele nu i s-a păstrat) i se permite să intre la împărat să-i explice acestuia cauza nenorocirii care a venit peste el. E.T. În M. Burrows, More Light on the Dead Sea Scrolls, 1958, p. 400; text publicat de J.T. Milik, RB 63, 1956, p. 407-415; comentarii scurte, D.N. Freedman, BASOR 145, 1957, p. 31-32.

BIBLIOGRAFIE
„Magie (evreiască)" în ERE; E. Langton, Good and Evil Spirits, 1942; idem, „The Reality of Evil Powers Further Considered", HJ 132, Iulie 1935, p. 605-615; M.F. Unger, Biblical Demonology, 1952, p. 107-164; A.D. Duncan, The Christian, Psychotherapy and Magic, 1969; D. Basham, Deliver us from Evil, 1972.

K.A.K.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: