lucrare



LUCRARE. Principalele cuvinte folosite sunt ebr. ma’aseh (de 181 ori), „lucrare" (cf. Geneza 5:29; Exod 5:4, etc., şi în special în Psalmi, referindu-se la lucrările lui Dumnezeu, Psalmul 8:3, 6; 19:1); mela’ka (de 117 ori; cf. Geneza 2:2-3; Exod 20:9, etc.); po’al (de 30 ori), „faptă" (cf. Deuteronom 32:4 etc.). Termenul gr. ergon (de 142 ori) este întâlnit frecvent în Ioan, Evrei, Iacov şi Apocalipsa. Mai puţin frecvent este termenul abstract energeia, literal „energie". Acest cuvânt este caracteristic pentru scrierile lui Pavel (Efeseni 1:19; 3:7; 4:16; Filipeni 3:21; Coloseni 1:29; 2 Tesaloniceni 2:9). Ar trebui să notăm de asemenea termenul ebr. ye’gia, „trudă", „osteneală" şi ‘amal, „trudă", „suferinţă"; cf. gr. kopiao „a trudi", „a fi ostenit" (cf. Matei 11:28; Ioan 4:38 etc.) şi ergates, „lucrător" (Matei 9:37-38; 20:1-2,8; Luca 10:2,7; Iacov 5:4).

În greaca clasică verbul kopiao se referă la oboseala pe care o produce munca (cf. LSJ, ad loc.), dar în NT indică truda în sine (cf. Matei 6:28; 11:28; Luca 5:5; 12:27; Ioan 4:38). Cuvântul ergates se referă la comerţ sau la meşteşugul prin care oamenii îşi câştigă existenţa (Faptele Apostolilor 19:25) şi este folosit de asemenea pentru a indica profitul care rezultă din activitatea lor (Faptele Apostolilor 16:16, 19), cât şi efortul pe care-l impune urmărirea câştigului. Termenul ergasia apare într-un sens etic în Efeseni 4:19 şi înseamnă literal „a face un meşteşug din; cf. lucrător" (ergates) în Luca 13:27; 2 Corinteni 11:13; Filipeni 3:2 şi într-un sens bun în Matei 10:10; 2 Timotei 2:15. Se crede că folosirea de către Luca a latinismului dos ergasian, „a face un efort" (Luca 12:58), pentru a accentua avertismentul lui Cristos cu privire la împăcarea cu un adversar, derivă din studiile sale medicale, unde termenul se referă la prepararea unui amestec, amestecul propriu zis, lucrarea de digestie, lucrarea plămânilor etc. (cf. W. K. Hobart, The Medical Language of St. Luke, 1882, p. 243). Expresia, însă, apare în LXX (cf. înţelepciunea 13:19) cu care Luca era familiar.

I. Sensul general

Din folosirea interschimbabilă a anumitor cuvinte pentru a indica activitatea lui Dumnezeu şi a omului este clar că lucrarea, sau activitatea este un fapt rânduit de Dumnezeu Însuşi. Încă de la început munca a fost în planul lui Dumnezeu pentru oameni, iar în Psalmul 104:19-24 şi Isaia 28:23-29 este prezentat ca o prevedere a înţelepciunii divine. Creaţia însăşi „lucrează" (cf. Proverbe 6:6-11). Faptul că lucrarea constituie o parte integrantă din tiparul scopului divin pentru om este subînţeles în porunca a patra. Dar intrarea păcatului în lume a transformat munca din plăcere în trudă (cf. Geneza 3:16-19). Munca a devenit astfel o povară în loc să fie o binecuvântare şi, deşi nu este rău în sine, şi-a pierdut adevărata valoare. A devenit un prilej pentru păcat; are ca rezultat idolatria atunci când devine un scop în sine (cf. Eclesiastul 2:4-11, 20-23; Luca 12:16-22). După părerea unora a devenit un mijloc de exploatare şi de asuprire (cf. Exod 1:11-14; 2:23; Iacov 5:4). Dar prin răscumpărare, munca a fost transformată din nou într-un mijloc de binecuvântare. De la începuturile sale creştinismul a condamnat lenea chiar şi atunci când a fost ascunsă sub masca religiei (cf. 1 Tesaloniceni 4:11; vezi şi Efeseni 4:28; 1 Timotei 5:13). Domnul nostru, lucrând ca tâmplar (Marcu 6:3) a sfinţit munca, iar Pavel a dat un exemplu de muncă cinstită (Faptele Apostolilor 18:3). El a stabilit practic o lege socio-economică în declaraţia sa din 2 Tesaloniceni 3:10: „Când eram la voi vă spuneam lămurit: ‚Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce’". Cealaltă latură a principiului proclamat de Domnul nostru rămâne la baza societăţii: „Vrednic este lucrătorul de plata sa" (Luca 10:7).

În perioada harului lucrările omeneşti capătă o nouă valoare şi devin mai demne. Ele sunt făcute de dragul Numelui lui Cristos. Împlinirea lor în acest context aduce o binecuvântare întreită. Cel care lucrează este binecuvântat prin primirea harului divin de a îndeplini lucrarea pentru gloria lui Dumnezeu; cei care primesc rezultatele unor asemenea eforturi făcute într-un spirit nou şi cu o calitate nouă beneficiază şi ei; şi în toate acestea Dumnezeu Însuşi este glorificat. O asemenea muncă este făcută „în" şi „pentru" Domnul (cf. Romani 14:7-8; Efeseni 6:5-9; Coloseni 3:23- 24). În felul acesta omul devine un ispravnic al bogăţiilor lui Dumnezeu (1 Corinteni 4:1-2; cf. Matei 25:14-30) şi un slujitor al aproapelui său (Matei 25:40; Galateni 5:13; 1 Petru 4:10). Autenticitatea credinţei omului este dovedită în final prin calitatea faptelor sale (cf. Matei 16:27, praxis). Totuşi, în final acceptarea lucrătorilor va fi un act al harului divin (cf. 1 Corinteni 3:8-15; vezi în special v. 10).

II. Aspectul spiritual şi etic

Cuvântul „lucru" este folosit cu referire la actul de creaţie şi la providenţa lui Dumnezeu. În Psalmi acest aspect este accentuat în mod special. Lucrările lui Dumnezeu sunt mari şi numeroase (cf. Psalmul 92:5; 104:24; 111:2 etc.). Ele îi aduc laudă veşnică (cf. Psalmul 145:4, 9-10), proclamă neprihănirea Lui (145:17) şi îi aduc bucurie (104:31). La fel stau lucrurile în NT (cf. Evrei 4:10; Ioan 1:3; Faptele Apostolilor 13:41; Apocalipsa 15:3). Termenul este folosit de asemenea pentru lucrarea de mântuire încredinţată de Tatăl Fiului. Aceasta este o idee specific ioanină.

Fiul a venit ca să facă lucrarea Tatălui (cf. Ioan 4:34; 5:36; 9:4; 10:25, 37 etc.), lucrare pe care a isprăvit-o (Ioan 15:24; 17:4). Aceasta înseamnă că nimic nu poate fi adăugat la lucrarea pe care a făcut-o El, întrucât este făcută o dată pentru totdeauna. Prin urmare, *mântuirea nu rezultă în urma faptelor bune sau a meritului, ci a *harului. Dar omul răscumpărat va lucra, va sluji, va munci şi va fi lăudat de Domnul Însuşi. El va aduce roadă în orice faptă bună (Coloseni 1:10; cf. Galateni 6:4; 2 Tesaloniceni 2:17; 2 Timotei 2:21 etc. Cei care fac o lucrare specială pentru Dumnezeu trebuie să fie respectaţi pentru munca lor (cf. 1 Tesaloniceni 5:13; vezi şi Filipeni 2:29). Totuşi, nici o lucrare pentru Dumnezeu nu poate fi făcută fără lucrarea lăuntrică a harului Său (cf. Efeseni 2:10; 3:20; Filipeni 2:13; Coloseni 1:29 etc.). Aşa este „lucrarea credinţei" şi „lucrarea dragostei" (1 Tesaloniceni 1:3; cf. 2 Tesaloniceni 1:11).

BIBLIOGRAFIE
J. Calvin, Institutes, 3.7; A. Richardson, The Biblical Doctrine of Work, 1952; J. Murray, Principies of Conduct, 1957, p. 82-106; H. -C. Hahn, F. Thiele, în NIDNTT 3, p. 1147-1159.

H.D.McD.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: