logofăt, (scrib)



LOGOFĂT, (SCRIB). În Israelul antic, după răspândirea alfabetului, monopolul logofeţilor asupra scrierii a fost întrerupt, dar profesia lor a rămas importantă. Termenii echivalenţi pentru „scrib" în ebraică (soper, de la sapar, „a număra, a povesti" - Pi’el, „a relata"), în canaanită (spr) şi acadiană (saparu, „a trimite", „a scrie") cuprind îndatoririle principale ale acestei slujbe de înaltă calificare. Mulţi logofeţi erau folosiţi pentru a transcrie contractele legale necesare (Ieremia 32:12), pentru a scrie scrisori, pentru a ţine conturi sau cronici, din dictare (Ieremia 36:26). Alţii cunoscuţi ca şi „logofeţii regelui" (2 Cronici 24:11) erau angajaţi în administraţia publică şi erau ataşaţi casei regale; Marele Logofăt avea funcţia de „Secretar de stat" şi avea un rang mai înalt decât Cronicarul (mazkir), care ţinea cronica evenimentelor de stat (2 Samuel 8:16; 1 Împăraţi 4:3). În calitatea sa de funcţionar înalt, Marele Logofăt era unul dintre sfetnicii regelui (1 Cronici 27:32). Astfel, logofătul Şebna, care mai târziu a avansat şi a devenit „mai mare peste casă" (adică, prim ministru), a fost trimis de Ezechia împreună cu primul ministru şi cu bâtrânii pentru a negocia cu asirienii care asediau Ierusalimul (2 Împăraţi 18:18; 19:2; Isaia 36:3). Unii logofeţi erau folosiri în mod special pentru slujbe militare, care includeau compilarea unei liste cu cei chemaţi la război (Judecători 5:14) sau cu prada de război; funcţionarul oficial principal era numit „logofătul căpeteniei oştirii" (2 Împăraţi 25:19; Ieremia 52:25). Deşi alţi logofeţi au avut îndatoriri la Templu, legate de strângerea veniturilor (2 Împăraţi 12:10), profesiunea de logofăt - până la Exil - a fost separată de aceea de preot, întrucât preoţii aveau proprii lor logofeţi oficiali. Logofeţii principali aveau propriile lor încăperi în palat (Ieremia 36:12-21) sau în Templu (Ieremia 36:10).

Logofătului Şafan i s-a dat un sul al legii descoperit recent pentru a-l citi înaintea regelui (2 Împăraţi 22:8), dar abia în vremea post-exilică logofeţii şi-au asumat rolul de copişti, păstrători şi comentatori ai legii (Ezra 7:6). *Ezra a fost atât preot cât şi logofăt (cărturar) (7:11) şi se poate să fi avut la curtea babiloniană funcţia de consilier în probleme evreieşti, la fel ca şi scribii specialişti din Asiria şi Babilonia. În secolul al 2-lea î.Cr. majoritatea logofeţilor erau preoţi (1 Macabei 7:12) şi au fost înaintaşii *cărturarilor (scribilor religioşi) din vremea NT.

Logofătul, ca persoană educată şi înstărită, putea purta haine scumpe având la brâu o „călimară" (Ezechiel 9:2). Echipamentul său includea pene de trestie (Ieremia 8:8); un cuţit mic pentru ştersături şi pentru tăiat papirus (Ieremia 36:23) şi, în unele cazuri, stilete pentru *scrisul în scrierea cuneiformă. Profesiunea era adesea adoptată de familii întregi (1 Cronici 2:55) şi sunt menţionaţi câţiva fii care au păşit pe urmele tatălui lor în această funcţie.

BIBLIOGRAFIE
A. S. Diamond, The Earliest Hebrew Scribes, 1960; B. M. Metzger, „When did Scribes begin to use Writing Desks?", Akten der XI internationalen Byzantinisten-Kongress, 1960, p. 356 ş.urm.

D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: