logofăt, (scrib)
LOGOFĂT, (SCRIB). În Israelul
antic, după răspândirea alfabetului, monopolul logofeţilor asupra scrierii a
fost întrerupt, dar profesia lor a rămas importantă. Termenii echivalenţi
pentru „scrib" în ebraică (soper, de la sapar, „a număra, a
povesti" - Pi’el, „a relata"), în canaanită (spr) şi
acadiană (saparu, „a trimite", „a scrie") cuprind îndatoririle
principale ale acestei slujbe de înaltă calificare. Mulţi logofeţi erau
folosiţi pentru a transcrie contractele legale necesare (Ieremia 32:12), pentru
a scrie scrisori, pentru a ţine conturi sau cronici, din dictare (Ieremia
36:26). Alţii cunoscuţi ca şi „logofeţii regelui" (2 Cronici 24:11) erau
angajaţi în administraţia publică şi erau ataşaţi casei regale; Marele Logofăt
avea funcţia de „Secretar de stat" şi avea un rang mai înalt decât
Cronicarul (mazkir), care ţinea cronica evenimentelor de stat (2 Samuel
8:16; 1 Împăraţi 4:3). În calitatea sa de funcţionar înalt, Marele Logofăt era
unul dintre sfetnicii regelui (1 Cronici 27:32). Astfel, logofătul Şebna, care
mai târziu a avansat şi a devenit „mai mare peste casă" (adică, prim
ministru), a fost trimis de Ezechia împreună cu primul ministru şi cu bâtrânii
pentru a negocia cu asirienii care asediau Ierusalimul (2 Împăraţi 18:18; 19:2;
Isaia 36:3). Unii logofeţi erau folosiri în mod special pentru slujbe militare,
care includeau compilarea unei liste cu cei chemaţi la război (Judecători 5:14)
sau cu prada de război; funcţionarul oficial principal era numit „logofătul
căpeteniei oştirii" (2 Împăraţi 25:19; Ieremia 52:25). Deşi alţi logofeţi
au avut îndatoriri la Templu, legate de strângerea veniturilor (2 Împăraţi
12:10), profesiunea de logofăt - până la Exil - a fost separată de aceea de
preot, întrucât preoţii aveau proprii lor logofeţi oficiali. Logofeţii
principali aveau propriile lor încăperi în palat (Ieremia 36:12-21) sau în
Templu (Ieremia 36:10).
Logofătului Şafan i s-a dat un sul al legii
descoperit recent pentru a-l citi înaintea regelui (2 Împăraţi 22:8), dar abia
în vremea post-exilică logofeţii şi-au asumat rolul de copişti, păstrători şi
comentatori ai legii (Ezra 7:6). *Ezra a fost atât preot cât şi logofăt
(cărturar) (7:11) şi se poate să fi avut la curtea babiloniană funcţia de
consilier în probleme evreieşti, la fel ca şi scribii specialişti din Asiria şi
Babilonia. În secolul al 2-lea î.Cr. majoritatea logofeţilor erau preoţi (1
Macabei 7:12) şi au fost înaintaşii *cărturarilor (scribilor religioşi) din
vremea NT.
Logofătul, ca persoană educată şi înstărită, putea
purta haine scumpe având la brâu o „călimară" (Ezechiel 9:2). Echipamentul
său includea pene de trestie (Ieremia 8:8); un cuţit mic pentru ştersături şi
pentru tăiat papirus (Ieremia 36:23) şi, în unele cazuri, stilete pentru
*scrisul în scrierea cuneiformă. Profesiunea era adesea adoptată de familii întregi
(1 Cronici 2:55) şi sunt menţionaţi câţiva fii care au păşit pe urmele tatălui
lor în această funcţie.
BIBLIOGRAFIE
A. S. Diamond, The Earliest Hebrew Scribes,
1960; B. M. Metzger, „When did Scribes begin to use Writing Desks?", Akten
der XI internationalen Byzantinisten-Kongress, 1960, p. 356 ş.urm.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu