legiune
LEGIUNE. Termenul gr. legeon (de
la lat. legio), folosit de patru ori în NT este denumirea celei mai mari
unităţi din armata romană şi era alcătuită din 4000 până la 6000 de oameni. Era
împărţită în zece cohorte, iar acestea la rândul lor erau împărţite în şase
centurii. Uneori avea ataşată o unitate mică de cavalerie (ala) de circa
120 de oameni. În secolul 1 d.Cr. trei sau patru legiuni erau de obicei
staţionate în Siria, dar Palestina a văzut foarte puţini legionari până la
începutul primei rebeliuni evreieşti în anul 66 d.Cr.; până atunci menţinerea
ordinii era făcută de cohorte auxiliare. Cuvântul este folosit în NT pentru a
sugera un număr mare, cum este cazul în Matei 26:53 (cu referire la îngeri) şi
în Marcu 5:9, 15; Luca 8:30 (cu referire la demonii care stăpâneau pe
demonizatul din Gherasa).
R.P.G.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu