Legământului, cartea



LEGĂMÂNTULUI, CARTEA. În Exod 24:7 „cartea Legământului" (seper habberit) este citită de Moise ca temei al legământului lui Iahve cu Israel, atunci când acesta este ratificat la poalele Mt. Sinai. Probabil că această „carte" a fost Decalogul din Exod 20:2-17. Totuşi, s-a încetăţenit obiceiul ca pasajul din Exod 20:22; 23:33 să fie numit „Cartea Legământului" (se poate ca acest pasaj să fi ocupat cândva o poziţie mai spre sfârşitul cărţii). În 2 Împăraţi 23:2, 21; 2 Cronici 34:30 „cartea legământului" este legea deuteronomică. (*DEUTERONOM.)

Aici ne ocupăm cu pasajul din Exod 20:22-23:33 care este numit în mod convenţional „Cartea legământului" şi care este cea mai veche formulare a legii israelite sub formă de cod de legi care s-au păstrat până la noi. Cartea este alcătuită din „judecăţi" (mispatim, „precedente") şi „porunci" (debarim, lit. „cuvinte"). „Judecăţile" iau forma unor cazuri legale: „Dacă un om va face cutare lucru, va trebui să plătească atât". „Poruncile" iau forma categorică sau „apodictică": „Să (nu) faci cutare lucru". Între aceste două categorii se află legile participiale (numite astfel deoarece sunt exprimate prin folosirea participiului ebraic), de tipul: „Cine face cutare lucru să fie pedepsit cu moartea". Atunci când este prescrisă pedeapsa cu moartea acest tip de legi înlocuieşte frecvent cele de tipul „Dacă un om...".

Principiul pe baza căruia sunt aranjate legile din acest cod nu poate fi observat cu uşurinţă, dar s-a argumentat în mod convingător că fiecare secţiune se încadrează în sfera uneia dintre cele Zece Porunci: prin urmare, codul ar putea fi descris ca un „midraş cursiv al Decalogului" (E. Robertson, The Old Testament Problem, 1950, p. 95; cf. A. E. Guilding, „Notes on the Hebrew Law Codes", JTS 49, 1948, p. 43 ş.urm.).

I. Reglementări cultice

Codul începe cu două reglementări cultice: este interzisă confecţionarea unor zei de argint sau de aur (Exod 20:22 ş.urm.) şi este prescrisă confecţionarea „unui altar de pământ" (20:24-26), care să nu fie făcut din pietre cioplite şi să nu aibă trepte, la fel ca şi altarele mai complexe ale vecinilor lui Israel.

II. Judecăţile

Urmează o serie de cazuri legale (21:1-22:17). Acestea includ cazuri civile şi penale cu privire la modul în care evreii să trateze sclavii (21:2-6), vânzarea fiicei cuiva ca sclavă (21:7-11), omorul şi omuciderea (21:12-14), lovirea părinţilor (21:15,17), răpirea de persoane (21:16), atacul şi bătaia (21:18-27, care include lex talionis, 21:23-25), un bou care împunge (21:28-32), accidente cu animale (21:33 ş.urm.), omorârea unui bou de către un altul (21:35 ş.urm.), furtul (22:1-4), dauna adusă recoltelor (22:5 ş.urm.), garanţii şi împrumuturi (22:7-15), seducerea (22:16 ş.urm.).

Această secţiune a legii prezintă asemănări cu alte coduri de legi antice din Orientul Apropiat - codurile lui Ur-nammu din Ur, Lipitishtar din Isin, Bilalama (?) din Eshununa şi Hamurapi din Babilon. Acestea sunt elaborate pe aceleaşi linii generale ca şi cazurile-legi israelite. Codul hitit, de asemenea, se aseamănă cu aceste legi israelite în câteva aspecte de detaliu şi aranjare, deşi aspectul general al codului hitit diferă de celelalte coduri din Orientul Apropiat, reflectând principiul indo-european de compensaţie pentru dauna adusă şi nu insistenţa semitică asupra talionului (pedeapsă de retaliere).

Deşi legile israelite bazate pe precedente sunt comparabile cu celelalte coduri, ele reflectă un mod de viaţă mai simplu. Ele presupun existenţa unei comunităţi agrare cu oameni care locuiau în case, dar nu găsim nimic din organziarea urbană complexă sau stratificarea socială din codul lui Hamurapi. Bărbaţii adulţi israeliţi erau fie cetăţeni, fie robi, în timp ce în codul lui Hamurapi pedeapsa pentru vătămare fizică, de exemplu, este gradată după cum persoana vătămată este superioară, egală, „vasală" sau roabă.

Codul sugerează cadrul de viaţă din zilele acelea de început ale agriculturii în Israel şi ne putem aminti că asemenea aşezări agricole au început să se formeze înainte de traversarea Iordanului - dacă nu la Cadeş-Barnea, în mod cert în Transiordania, când regatele cucerite ale lui Sihon şi Og, împreună cu cetăţile lor au fost ocupate de israeliţi (Numeri 21:25, 35).

În Exod 18 avem o imagine a jurisprudenţei israelite în perioada de formare; Moise şi adjuncţii săi judecă toate cazurile care le sunt prezentate. Cu aceasta se poate asocia numele alternativ al localităţii Cadeş, dat în Geneza 14:7, „En-Mişpat", adică, izvorul unde este făcută judecata.

III. Porunci

Legile „apodictice" care constituie restul codului au forma unor îndrumări (tora) date de Dumnezeu prin unul dintre purtătorii Lui de cuvânt (cf. funcţia de preot în Maleahi 2:7), de preferinţă în sanctuar - în primul caz, prin Moise la Sinai sau Cadeş. Ele nu au paralel în codurile de legi antice din Asia de V, dar s-a arătat că au afinităţi stilistice cu tratatele din Orientul Apropiat, în special cu tratatele în care un superior impune condiţii unui vasal. Decalogul, care este formulat de asemenea în acest stil apodictic, este constituţia legământului stabilit de Iahve cu Israel; celelalte legi apodictice sunt corelării la legea-legământ de bază. Multe dintre poruncile din Exod 22:18 - 23:33 se ocupă cu ceea ce ar trebui să numim practică religioasă, de ex. jertfirea primelor roade (22:29 ş.urm.; 23:19a), anii şi zilele sabatice (23:10-12), cele trei sărbători cu pelerinaj (23:14-17). În 23:15 găsim o nouă interpretare a acestor sărbători menite să comemoreze evenimente din istoria izbăvirii lui Israel. Exod 23:10-19 a fost considerat un cod ritual de sine stătător (comparat cu aşa-numitul cod „chenit" din 34:17-26). Poruncile includ de asemenea dispoziţii etice şi umanitare, pentru protejarea celor care nu au un protector natural (22:21-24), interzicerea severităţii excesive faţă de datornici (22:25- 27), insistenţa asupra nepărtinirii juridice, în special atunci când unul dintre cei în litigiu este un străin care s-ar putea simţi dezavantajat (23:6-9). Ar trebui să ţinem cont că israeliţii nu făceau o distincţie atât de netă între legile civile şi religioase cum facem noi astăzi.

IV. Concluzii

Codul se încheie cu asigurarea dată de Iahve cu privire la succesul şi prosperitatea lui Israel dacă respectă legea şi legământul Său, cât şi un avertisment solemn împotriva fraternizării cu canaaniţii.

În timp ce „poruncile" iau forma unor afirmaţii directe ale lui Dumnezeu, „judecăţile" îşi trag autoritatea tot de la El (Exod 18:19; 21:1).

BIBLIOGRAFIE
H. Cazelles, Études sur le Code de l’Alliance, 1946; G. E. Mendenhall, Law and Covenant in Israel and the Ancient Near East, 1955; A. Alt, „The Origins of Israelite Law", Essays on OT History and Religion, E.T. 1966; K. Baltzer, The Covenant Formulary, 1971; B. S. Childs, Exodus, 1974, p. 440-496.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: