Lachiş



LACHIŞ (ebr. lakis, LXX Lachis). O cetate fortificată mare, identificată în prezent cu Tell ed-Duweir la 40 km SV de Ierusalim . Acest loc a fost excavat de Expediţia arheologică Wellcome-Marston în 1932-1938 şi începând din 1966 de Universitatea din Tel Aviv.

Deşi se ştie că această zonă a fost locuită de oameni ai cavernelor începând cel puţin din mileniul al 8-lea î.Cr., dar abia prin cca. 2500 î.Cr. au ocupat dealul care în prezent este Tell ed-Duweir. În jurul anului 1750 î.Cr. cetatea era puternic fortificată cu un zid construit pe creasta unei coaste abrupte care se adâncea într-un şanţ de la poalele dealului. În tot timpul acestei perioade peşterile înconjurătoare care fuseseră folosite anterior pentru locuit, au fost folosite ca morminte.

Scrisori de la doi domnitori ai Lachişului, Yabni-ilu şi Zimrida (nr. 328-329), au fost găsite la *Amarna . Într-o altă scriosoare (nr. 288) de acolo, Abdi-Heba, regele Ierusalimului, îl acuză pe Zimrida de conspiraţie cu Hapiru, în timp ce o altă scrisoare găsită la Tell el-Hesi afirmă că el a făcut un tratat cu un alt rege, Sipti-Balu. Practicile religioase ale canaaniţilor au fost ilustrate de o serie de temple folosite între 1550 şi 1200 î.Cr., situate în şanţul de NV a movilei. Altarul a fost construit din pietre necioplite (cf. Iosua 8:31) şi avea o scară care urca până la altar (cf. Exod 20:24 ş.urm.). Jertfele erau plasate în vase care erau puse pe bănci în templu şi în clădire au fost găsite împrăştiate peste 100 de lămpi. Oase de oi şi capre tinere au fost numeroase şi practic toate specimenele identificate au provenit din piciorul drept anterior care în religia ebraică era partea dată preoţilor din jertfa pentru pace (Levitic 7:32).

Iafia, regele Lachişului, a fost membru al coaliţiei amorite care a luptat cu Iosua la Gabaon (Iosua 10:3, 5) şi a fost executat la Macheda (Iosua 10:22-27), după victoria lui Iosua. După aceea Lachişul a căzut în mâinile lui Iosua (Iosua 10:31 ş.urm.) şi, deşi există dovezi despre distrugerea cetăţii în cca. 1200 î.Cr., VT nu spune direct dacă Iosua a fost răspunzător pentru aceasta (cf. Iosua 11:13). Un raid egiptean în Palestina este o explicaţie posibilă pentru stratul de cenuşă care acoperă locul cetăţii.

Israeliţii probabil că au ocupat locul pentru o vreme în perioada judecătorilor şi cu toate că dovezile arheologice sunt limitate, au fost găsite morminte din această perioadă. Un mormânt din jurul anului 1000 î.Cr. a avut doi ocupanţi cu multe obiecte; unul dintre acestea a fost un trident care ar putea fi un exemplu de „furculiţă cu trei coarne" (mazleg, 1 Samuel 2:13) folosită la aducerea de jertfe. A fost excavată o cameră mică datată în jurul anului 925 î.Cr. şi s-a descoperit că conţine un număr mare de obiecte religioase, inclusiv un altar, un masseba şi arzătoare de tămâie, care împreună cu fragmentele de figurine găsite în apropiere indică prezenţa religiei canaanite în Israel. La aceste practici de la Lachiş se poate să se fi referit mai târziu prorocul Mica (1:13), care a spus că cetatea a fost „cea dintâi pricină de păcat pentru fiica Sionului".

Roboam a reconstruit cetatea (2 Cronici 11:5-10) după un plan complet nou, ca parte a unui sistem complex de apărare împotriva egiptenilor. Cetatea avea o clădire administrativă mare. Amaţia s-a refugiat la Lachiş când a fugit de rebelii de la Ierusalim, dar ei l-au urmărit şi l-au omorât acolo (2 Împăraţi 14:19; 2 Cronici 25:27). Cetatea era înconjurată de două ziduri; zidul interior era ridicat pe creasta dealului şi era gros de 6 m, iar al doilea era construit la 16 m mai jos pe pantă. O poartă mare cu trei încăperi în zidul interior ducea la o rampă zidită care ducea în jos pe panta dealului la o a doua poartă. Aceste sisteme de apărare sunt descrise în basorelieful din palatul lui Sanherib de la Ninive (aflat acum în Muzeul Britanic) care descrie asedierea şi cucerirea Lachişului în 701 î.Cr. Vârfuri de săgeată, zale de armură, pietre de praştie şi o creastă de coif asirian au fost găsite în vecinătatea porţii, fiind mărturii ale acestei bătălii. Cetatea propriu-zisă a fost rasă de pe faţa pământului de către asirieni, lăsând un strat de cenuşă şi de dărâmături pe locul cetăţii. Prin cucerirea Lachişului Sanherib a împiedicat ca ajutorul egiptean să ajungă la Ierusalim, unde şi-a trimis mesageri ca să ceară capitularea lui Ezechia (2 Împăraţi 18:17; 19:8; Isaia 36:2; 37:8).

După căderea cetăţii, Lachişul a fost administrat de un guvernator asirian care a avut ca una dintre misiuni strângerea impozitelor de la Filistia. O clădire mare despre care s-a crezut anterior că a aparţinut perioadei persane a fost redatată pe baza analogiei arhitecturale cu clădirile din secolul al 7-lea şi pare să fi fost reşedinţa guvernatorului. Zidurile şi porţile au fost reconstruite, dar arheologii au găsit prea puţin din cetatea propriu-zisă. Se crede că în cetate s-au aflat luptători sciţi mai târziu în acelaşi secol şi faptul acesta ar putea explica în parte absenţa resturilor autohtone.

Nici Biblia şi nici Cronica babiloniană nu menţionează distrugerea Lachişului în primele campanii ale lui Nebucadneţar în Palestina. Cetatea a fost distrusă însă o dată cu restul ţării lui Iuda în 588-587 î.Cr. când a fost singura poziţie fortificată din apropierea Ierusalimului (Ieremia 34:7) în afară de Azeca.

Lachişul a fost reocupat de israeliţii care s-au întors din Exil (Neemia 11:30) şi, deşi s-au găsit foarte puţine urme din locuinţele din această perioadă, au fost scoase la lumină două temple care se remarcă prin asemănarea planurilor lor şi care seamănă foarte mult cu un templu mai vechi de la *Arad. Cetatea a fost înconjurată cu ziduri în perioada persană şi cea elenistică, iar apoi a fost abandonată.

Inscripţii. La Lachiş au fost descoperite o serie de obiecte cu inscripţii datând din Epoca Bronzului. Semne pictografice au fost gravate pe un pumnal din cca. 1700 î.Cr. şi au fost găsite inscripţii proto-canaanite pe un ciob din cca. 1600 î.Cr., un ulcior din cca. 1250 î.Cr. şi pe o cupă din aceeaşi perioadă.

Inscripţiile din vremea monarhiei iudaice sunt numeroase şi sunt cele mai importante pentru istoria scrierii ebraice. Primele cinci litere ale alfabetului ebraic au fost găsite gravate pe una dintre treptele unei clădiri mari din cca. 800 î.Cr. Urma imprimată a unui sigil apare pe o bulă de la Lachiş care are urme de papirus pe spate, indicând că a sigilat un document de papirus sub formă de sul. Sigilul poartă numele lui *Ghedalia, administratorul regal (ebr. „care este peste casa...") şi se poate să fie cel care a fost numit de Nebucadneţar guvernator peste Iuda (2 Împăraţi 25:22; Ieremia 40:11-12). Au fost desoperite de asemenea alte şaptesprezece bule de lut şi multe mânere de ulcioare care poartă inscripţii.

În casa porţii au fost găsite în total douăzeci şi două de ostraca (cioburi de lut care poartă inscripţii) scrise în ultimele câteva săptămâni dinainte de cucerirea cetăţii de către Nebucadneţar în 588-587 î.Cr. Deşi limba folosită este ebraica biblică, scrierea cursivă a fost ştearsă aproape complet de pe multe ostraca, făcând imposibilă descifrarea. Scrierile care se pot citi arată ca această colecţie este corespondenţa unui subordonat, Hoshayahu, căruia îi fusese încredinţat un avanpost, de către superiorul său, Yaush, care era comandantul militar al garnizoanei de la Lachiş. Hoshayahu îşi începe scrisorile cu salutul: „Fie ca YHWH să-l facă pe domnul meu să audă veşti de pace în ziua aceasta", iar apoi trece la subiect care în majoritatea scrisorilor este un răspuns la acuzaţia că ar fi citit scrisori confidenţiale de la rege. În scrisoarea a-II-a el răspunde cu cuvinte care ne aduc aminte de cuvintele rostite de Mefiboşet înaintea lui David (2 Samuel 9:8): „Cine este slujitorul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine... Fie ca YHWH să lovească pe cei care (spun) un zvon (rău) cu privire la care nu ai fost informat". S-a sugerat că aceste ostraca au fost păstrate la poartă în aşteptarea unei judecăţi, dar este mai probabil că sediul comandamentului militar la care au fost trimise scrisorile se afla în clădirea porţii.

Scrisoarea a-IV-a se încheie astfel: „Urmărim să vedem semnale de la Lachiş, potrivit cu toate indicaţiile pe care le-a dat domnul meu, pentru că nu putem vedea Azeca". Aceasta ne aduce aminte de situaţia menţionată de Ieremia (34:7) când Azeca, Lachiş şi Ierusalim au fost singurele cetăţi fortificate care au rămas în Iuda. Azeca este la 11 km NE de Lachiş şi faptul că Hoshayahu nu putea vedea semnalele de acolo poate sugera că fusese deja cucerită. Scrisorile a-III-a şi a-XVI-a se referă la „prorocul". Identitatea lui a fost controversată. O posibilitate este ca să fost Ieremia. Uria care a fugit în Egipt (Ieremia 26:20-22) în timpul domniei lui Ioiachim a fost de asemenea sugerat, dar ar fi nevoie de o redatare a scrisorilor. Alţii cred că a fost un proroc necunoscut. Indiferent cum stau lucrurile, scrisoarea indică poziţia prorocilor în Israelul antic şi participarea lor în problemele de stat. Scrisoarea a-III-a menţionează de asemenea o expediţie făcută în Egipt de comandantul unei armate care se poate să fi fost o ultimă încercare disperată a lui Zedechia de a obţine ajutor de la Egipt ca să se opună atacului babilonian inevitabil. Vezi de asemenea *GREUTĂŢI ŞI MĂSURI, *SCRIEREA.

BIBLIOGRAFIE
Rapoarte despre excavaţii: Lachish I, H. Torczyner, The Lachish Letters, 1935; II, O. Tufnell, The Fosse Temple, 1940; 10, The Iron Age; IV, The Bronze Age. De asemenea, Y. Aharoni, Lachish V, 1975.

C.J.D.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: