jurăminte
JURĂMINTE (ebr. sebu’a şi ‘ala;
gr. horkos). Termenul ebr. ‘ala este înrudit cu un verb al cărui
înţeles de bază este „a rosti un blestem condiţional" sau un *blestem
asupra unei persoane care nu este încă identificată (TDOT 1, p. 261-266). Un
exemplu clar este găsit în 1 Samuel 14:24, unde jurământul este formulat în
felul următor: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă
voi răzbuna pe vrăjmaşii mei". În cazul acesta jurământul a avut ca scop
să întărească o poruncă (cf. Geneza 24:41). Jurăminte similare puteau fi
folosite în procedurile legale, când o dispută nu putea fi soluţionată pe căile
obişnuite (1 Împăraţi 8:31; 2 Cronici 6:22) şi ele făceau parte din tratate şi
legăminte (Geneza 26:28; Ezechiel 16:59; 17:13-19; Osea 10:4), aşa cum se ştie
în prezent din textele antice din Orientul Apropiat (de ex. ANET, p, 201 205,
538-541, 659-660; cf. D. R. Hillers, Treaty-Curses and the OT Prophets,
1964), Contrar cu ceea ce se susţine adesea, un asemenea blestem nu era
irevocabil (cf. 1 Samuel 14:45; vezi şi Judecători 17:1-2), iar puterea nu şi-o
datora vreunei puteri magice inerentă în cuvintele rostite, ci se datora
răspunsului suveran al lui Dumnezeu (1 Împăraţi 8:31 ş.urm.; cf. A. C.
Thiselton, JTS s.n. 25, 1974, p. 283-299, în special 295 ş.urm.). În alte
referiri la jurăminte în VT, unde cuvântul ebr. este sebu’a, nu este
cert că era implicat întotdeauna un blestem de felul acesta, deşi se putea să
fie Judecători 21:28). În multe cazuri ar fi mai potrivit să traducem
„promisiune solemnă" (cf. THAT, 2, p. 858-859).
Au fost adoptate diferite mijloace (Geneza 24:2;
Deuteronom 32:40) şi formule (Geneza 31:50; Numeri 5:22; Judecători 8:19; 2
Împăraţi 2:2; Ieremia 42:5; Matei 5:34-36; 23:16) pentru luarea jurămintelor.
Adeseori efectele nefaste ale neîmplinirii jurământului nu erau exprimate (2
Samuel 3:9, vezi însă Ieremia 29:22).
Seriozitatea jurămintelor este subliniată în legile
lui Moise (Exod 20:7; Levitic 19:12). Israeliţilor li s-a interzis să jure pe
zeii falşi (Ieremia 12:16; Amos 8:14). Din cuvintele lui Ezechiel s-ar înţelege
că jurământul fals putea fi pedepsit cu moartea (17:16 ş.urm.), dar în lege
pentru mărturia falsă depusă de un martor şi pentru tăgăduirea unui jurământ cu
privire la un lucru găsit sau primit (Levitic 5:1-4; 6:1-3), se putea face
ispăşire cu o jertfă pentru păcat (Levitic 5:5 ş.urm.; 6:4 ş.urm.).
Cristos ne-a învăţat că jurămintele crează
obligaţia de a le împlini (Matei 5:33). Conversaţia cotidiană a creştinului
trebuie să fie la fel de sacră ca şi jurămintele sale. Lor nu le este permis să
aibă două standarde pentru adevăr, cum au făcut unii evrei care au introdus o
scară variabilă de valori cu privire la jurăminte. În Împărăţia lui Dumnezeu
jurămintele nu vor mai fi necesare (Matei 5:34-37). Cristos Însuşi a acceptat
un jurământ (Matei 26:63 ş.urm.), iar Pavel a făcut de asemenea un jurământ (2
Corinteni 1:23- Galateni 1:20).
Scriptura mărturiseşte de asemenea că Dumnezeu S-a
legat printr-un jurământ (Evrei 6:13-18). Ceea ce S-a legat Domnul Însuşi să
facă constituie promisiunile Sale pentru poporul legământului Său: de ex.
promisiunile Sale pentru Patriarhi (Geneza 50:24), pentru dinastia lui David
(Psalmul 89:19-37,49), pentru Preotul-Rege mesianic (Psalmul 110:1-4). Garantul
tuturor acestor promisiuni este Isus Cristos în care îşi găsesc împlinirea (2
Corinteni 1:19 ş.urm.; cf. Isaia 65:16). Prin venirea Sa Isus Cristos a
împlinit jurămintele făcute în vechime de Dumnezeu Patriarhilor (Luca 1:68-73;
2:6-14), lui David (Faptele Apostolilor 2:30) şi preotului-rege din VT (Evrei
7:20 ş.urm., 28).
BIBLIOGRAFIE
TWBR, p. 159 ş.urm.; M. R. Lehmann, ZAW 81, 1969,
p. 74-92; THAT, 2, p. 855-863.
J.G.S.S.T.
G.I.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu