judecători



JUDECĂTORI. Cuvântul ebr. (sopet) se referă la cineva care împarte dreptate, care pedepseşte pe făcătorul de rău şi care reabilitează pe cel neprihănit. Cuvântui corespunzător pentru „judecată" este folosit pentru a descrie o regulă după care trebuie să se călăuzească (Exod 21:1).

I. Instituţia mozaică

În perioada petrecută în pustie Moise s-a extenuat prin judecarea cazurilor aduse înaintea lui (Exod 18:13-27 şi cf. Exod 2:14). În urma sfatului primit de la Ietro el a numit adjuncţi ai săi care să judece cazurile obişnuite, aducând înaintea lui numai pe cele mai importante (vezi şi Deuteronom 1:9-18).

Legea deuteronomică prevede alegerea de judecători şi *dregători care să-i ajute (Deuteronom 16:18), „în toate cetăţile voastre". În felul acesta conducerea mai primitivă a perioadei nomade este adaptată pentru viaţa sedentară viitoare.

Se insistă asupra necesităţii integrităţii şi caracterului imparţial al justiţiei (Deuteronom 1:16 ş.urm.; 16:19 ş.urm.; 24:17 ş.urm.; 25:13-16). Întrucât cartea legii a fost încredinţată preoţilor, cazurile mai importante trebuiau judecate de un judecător ajutat de preoţi care erau asesori (Deuteronom 17:8-13). În perioada cuceririi judecătorii luau parte la adunările poporului (Iosua 8:33; 24:1).

II. Perioada Judecătorilor

După moartea lui Iosua a urmat o perioadă de dezorganizare, de discordie tribală şi de înfrângere care este descrisă în cartea Judecătorilor. Dar când poporul a strigat către Domnul, autorul ne spune că Domnul „a ridicat judecători care i-au izbăvit" (Judecători 2:16). Aceşti eroi naţionali sunt numiţi uneori „izbăvitori" (3:9,15) şi de cele mai multe ori ni se spune că ei „au judecat pe Israel" pentru o perioadă de timp, primul dintre ei fiind Otniel (3:9) şi ultimul fiind Samson (16:31).

Este clar că aceasta dă un sens nou cuvântului de „judecător", anume, acela de conducător în război şi domnitor pe timp de pace. Putem vedea în ei o prefigurare a lui Cristos, care a venit să fie Mântuitorul nostru, care este cu noi ca şi Conducătorul nostru şi care va veni ca să fie Judecătorul nostru.

În 1 Samuel există o tranziţie la perioada monarhiei. Eli „a judecat pe Israel timp de patruzeci de ani" (1 Samuel 4:18) iar „Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieţii lui", mergând în circuit de la Betel la Ghilgal şi Miţpa; ulterior el i-a numit pe fii săi judecători (7:15-8:1).

Textele de la *Mari (cca. 1800 î.Cr.) descriu activităţile liderilor numiţi sapitum, care în general sunt similare cu ale „judecătorilor" israeliţi. Aceştia funcţionau ca „guvernatori" provinciali locali acţionând în cooperare cu alţi „guvernatori" învecinaţi, fiind sub conducerea Marelui Rege (A. Marzal, JNES 30, 1971, p. 186-217). Responsabilităţile lor includeau împărţirea dreptăţii, menţinerea ordinii, colectarea impozitelor şi a tributului, furnizarea de informaţii şi asigurarea ospitalităţii. Astfel, cuvântul ebr. sopet probabil că ar trebui tradus „guvernator" şi nu „judecător", întrucât numele de judecător descrie numai o parte a funcţiei lui. Funcţionari oficiali similari sunt menţinoati în tăbliţele mai vechi de la *Ebla.

III. În perioada monarhiei

În perioada monarhiei îi găsim pe judecători participând atât în funcţii judiciare cât şi în alte domenii administrative. Printre funcţionarii lui David, „Chenania şi fraţii săi erau întrebuinţaţi pentru treburile de afară, ca dregători şi judecători în Israel" (1 Cronici 26:29).

După dezbinarea împărăţiei, Iosafat a dat dovadă de zel pentru „cartea Legii Domnului" (2 Cronici 17:9), a numit judecători şi dregători în fiecare cetate (19:5) şi le-a poruncit să acţioneze cu dreptate (2 Cronici 19:9 ş.urm.; cf. Deuteronom 16:19 ş.urm.).

În fine, în urma întoarcerii din exil, decretele lui Artaxerxe i-au cerut lui Ezra să instaleze dregători şi judecători care să facă dreptate şi să înveţe pe popor (Ezra 7:25).

Conducătorii de mai târziu din cetăţile feniciene şi-au luat titlul sopet; cf. cartaginezul suffetes, menţionat de scriitorii romani (*FENICIA).

BIBLIOGRAFIE
W. Richter, ZAW 77, 1965, p. 40-72; D. J. Wiseman, BS 134, 1977, p. 233-237.

G.T.M.
D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: