înălţime



ÎNĂLŢIME. Cuvântul ebr. bama, tradus „înălţime", este folosit de peste 100 de ori în MT în două sensuri distincte: înălţime, în sens literal, şi altar (situat pe o înălţime).

Cele 20 de apariţii ne-cultice ale termenului sunt toate la plural şi în pasaje poetice. În contrast cu alte cuvinte care se referă la înălţime, pluralul bamot are întotdeauna o nuanţă de dominare şi control. Bătăliile aveau loc adesea pe coastele dealurilor; prin urmare, deţinerea controlului asupra înălţimilor conferea stăpânire asupra ţării (Numeri 21:28; 2 Samuel 1:19, 25). Astfel, Israel spunea că Dumnezeu „călăreşte" sau „umblă" pe înălţimi (Amos 4:13; Mica 1:3) sau că El a aşezat pe Israel (Deuteronom 32:13; Isaia 58:14) sau pe un individ (2 Samuel 22:34; Psalmul 18:33; Habacuc 3:19) „pe înălţimile pământului". Peceţi cilindrice portretizează pe *Baal călare pe munţi iar în textele de la Ras Shamra este numit rkb rpt, „călăreţul norilor". Atât limba acadiană cât şi cea ugaritică au avut cuvinte înrudite care indică înălţimile sau regiunea de mijloc a corpului (cf. Iov 9:8).

Asocierea înălţimilor cu stăpânirea poate explica alegerea lor pentru amplasarea altarelor. S-a sugerat că, în ciuda avertismentelor date de Moise (Deuteronom 12, etc.), Israel a preluat după cucerire altarele canaanite. Anumiţi închinători loiali ai lui Dumnezeu au folosit bamot în prima perioadă a monarhiei. Samuel a oficiat la o jertfă specială când Saul a fost uns înaintea unor musafiri invitaţi (1 Samuel 9) iar mai târziu Saul a mers cu un grup de profeţi care s-au coborât de pe bama conduşi de lăute, fluiere şi timpane (1 Samuel 10:5). Pe vremea lui Solomon Gabaonul s-a ridicat la o poziţie unică şi era cunoscut ca „Marea înălţime". *Cortul întâlnirii şi altarul de bronz pe care l-a făcut „Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur" a fost păstrat acolo şi Gabaon este locul unde Dumnezeu i-a vorbit lui Solomon cu privire la caracterul domniei sale (1 Împăraţi 3; 2 Cronici 1).

După dezbinarea împărăţiei în anul 922 î.Cr. bamot au ameninţat din nou puritatea credinţei lui Israel. În regatul de N Ieroboam a construit „case pe înălţimi" în cadrul campaniei sale de a distrage atenţia supuşilor săi de la Ierusalim (1 Împăraţi 12). Astfel, „el a făcut pe Israel să păcătuiască" pe bamot, căci, deşi acestea erau dedicate formal lui Dumnezeu, ele conţineau multe caracteristici canaanite, cum sunt chipurile cioplite, pietre înălţate, stâlpii Astarteii, prostituţie sacră şi alte ritualuri de fertilitate. Vărsarea de sânge, instabilitatea şi apostazia au caracterizat cele două secole de existenţă a regatului de N şi, aşa cum au considerat istoricii biblici, bamot au fost o sursă majoră pentru prăbuşirea morală şi religioasă (2 Împăraţi 17:9). În regatul de S situaţia a fost ceva mai bună. În timpul domniei lui Roboam a avut loc un reviriment al bamot. Încercările lui Aşa şi Iosafat de a le suprima nu au avut rezultate de durată. Ezechia a făcut o reformă mai cuprinzătoare (2 Împăraţi 18:1-8), dar fiul său, Manase, „care a făcut mai mult rău decât toţi împăraţii care au fost înainte de el" a restaurat din nou bamot. În timpul domniei lui Iosia a fost întreprinsă o curăţire de amploare (2 Împăraţi 23), dar succesorii săi nu au fost de calibrul său şi altarele au revenit în folosinţă atunci când armata babiloniană a pus capăt regatului lui Iuda. După aceea se cunoaşte prea puţin despre bamot.

Studierea bamot în vechime arată că autorii s-au simţit stânjeniţi de faptul că eroii lui Israel au folosit aceste altare. Talmudul şi rabinii au făcut o distincţie clară între bamot „mari" şi „mici", sau au susţinut că interdicţia a fost suspendată periodic. J. Wellhausen a soluţionat problema sugerând că legea sanctuarului unic nu a fost în efect până pe vremea lui Iosia; cartea Deuteronomului nu a fost decât „o fraudă pioasă". Pare mai probabil că Samuel, Saul şi Solomon au dorit pur şi simplu să dedice aceste altare lui Dumnezeu, fără să-şi dea seama de pericolele sincretismului care au fost clare pentru Moise şi care au fost confirmate întocmai de istorie.

W. F. Albright a afirmat că bamot erau în esenţă altare-morminte, dar nici un altar excavat şi nici un text biblic nealterat nu face asocieri mortuare clare. P. H. Vaughan sugerează că bamot au fost platforme cultice rotunde sau plate pe care era celebrată ceremonia cultică. Totuşi, deşi este posibil ca unele bamot se poate să fi conţinut o platformă, termenul pare să aibă înţelesul mai firesc de zonă de închinare cultică, incluzând altarul, pietrele, casele, etc.

Poate fi observată o dezvoltare treptată pe locurile bamot. Altarele de pe înălţimi au fost caracteristice pentru perioada veche (Numeri 22:41; 1 Samuel 9), în timp ce mai târziu au putut fi găsite în oraşe (2 Împăraţi 17:9) sau, într-un caz, într-o vale (Ieremia 7:31). Către sfârşitul perioadei monarhiei termenul era aplicat la multe tipuri de altare locale. Astfel, 2 Împăraţi, 23 se referă la un altar mic de lângă poartă, centre regale pentru zei străini, altare publice mari şi altare rustice locale - toate acestea fiind numite bamot.

Descoperirile bine cunoscute de la Ghezer şi „înălţimea lui Conway de la Petra" nu mai sunt considerate bamot. În ciuda unei perioade de reverie, arheologia a scos la lumină exemple din principalele tipuri biblice de bamot. Altare aflate în afara aşezărilor sunt cunoscute la Naharijah, Samaria, Ierusalim şi „Marea înălţime de la Petra". În oraşe situate pe înălţimi sunt cunoscute unele bamot la Meghido şi Arad. Altare pe terenuri mai joase în oraşe sunt cunoscute la Haţor, Dan şi Ierusalim. Altare mici plasate lângă poartă sunt cunoscute la Tirţa şi Dan. Dovezile biblice cu privire la structurile, cultul şi tendinţa unui altar de a-şi schimba statutul pot fi ilustrate cu descoperiri arheologice, revelând în felul acesta un tablou detaliat al perioadei în care Israel „a avut la fel de mulţi dumnezei ca şi cetăţi" (vezi Ieremia 2:28).

BIBLIOGRAFIE
W. F. Albright, Supplement to VT 4, 1957, p. 242- 258; L. H. Vincent, RB 55, 1948, p. 245-278, 438-445; P. H. Vaughanb, The meaning of ‘bama’ in the Old Testament, 1974; J. T. Whitney, The Israelite bamah, teză nepublicată, University of Nottingham, 1975.

J.T.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: