Valea Hinom



VALEA HINOM. O vale la S de Ierusalim, numită de asemenea „valea fiului (fiilor) lui Hinom" . În vremea lui Ieremia a fost asociată cu venerarea lui Moloh, Iosia a pângărit altarul şi a pus capăt jertfelor aduse acolo. Mai târziu valea se pare că a fost folosită pentru arderea cadavrelor de criminali şi de animale şi un loc pentru adunarea gunoaielor de tot felul. De aceea numele a ajuns să fie sinonim cu *iad, expresia ebr. ge („valea") hinnom a devenit în gr. geenna, redată în rom. gheena. Tradiţia evreiască a susţinut într-o vreme că în valea aceea se afla gura iadului.

Identificarea văii prezintă câteva probleme. Ea forma o parte a graniţei dintre teritoriile lui Iuda şi Beniamin şi se afla în „spre S de Iebus, care este Ierusalimul" şi En-Roguel (Iosua 15:7 ş.urm.). Prin urmare, identificarea acestor două localităţi afectează identificarea Văii Hinom. Dacă *En-Roguel a fost Fântâna Fecioarei, Valea Hinom ar putea fi identificată cu valea Chedron, care curge de la E spre SE de Ierusalim. Dar dacă este actuala vale Bir Eyyub, rămân două posibilităţi: fie că a fost valea Tyropoeon, care mergea din centrul Ierusalimului spre SE, sau valea care înconjura cetatea la V şi S, care în prezent este numită Wadi al-Rababi. La extremitatea de SE fiecare dintre aceste trei văi se termină în apropiere de Siloam. Tradiţia musulmană sprijină identificarea cu valea Chedron, dar aceasta este cea mai puţin probabilă; marea majoritate a cercetătorilor acceptă Wadi al-Rababi ca fiind identificarea corectă.

D.F.P.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: