an sabatic



AN SABATIC. Acest termen se referă la o lege cu privire la pământ. În Levitic 25:2 găsim expresia wesabetah a’areş sabbat, „pământul va ţine un Sabat". Este numit de asemenea „Sabat de odihnă solemnă" sau „an solemn de odihnă" (Levitic 25:4-5). După 6 ani de semănat, prăşit şi recoltat, pământul era lăsat nelucrat timp de un an. Roadele care creşteau pe câmp fără să fie semănate trebuiau să fie lăsate pentru cei săraci şi pentru animale (Exod 23:11; Deuteronom 15:2-18). Pentru a linişti temerile israeliţilor că vor duce lipsă, Domnul le-a promis că în anul al 6-lea pământul va rodi suficient pentru 3 ani (Levitic 25:20 ş.urm.). Acest an de odihnă a fost respectat în Israel de la vremea instituirii sale (Neemia 10:31; 1 Macabei 6:49, 53; cf. Josephus, Ant. 12. 378; 14. 206). Textele din Levitic 26:34-43; 2 Cronici 36:21; Ieremia 34:14-22 se referă la mânia lui Dumnezeu legată de nerespectarea acestei legi.

Culminarea anilor sabatici era atinsă la fiecare 50 de ani. Acesta era un an jubiliar (în ebr. yobel, „berbece", de aici „trâmbiţă" (corn de berbec ) cu care era anunţat anul). Erau aplicate legile anului sabatic. În plus, proprietăţile erau date înapoi proprietarilor originali, datoriile erau iertate şi evreii care se vânduseră sclavi ca să-şi plătească datoriile erau eliberaţi. Era o vreme de mulţumire şi un prilej de a trăi prin credinţa că Dumnezeu va asigura hrana (Levitic 25:8, etc.).

Semnificaţia odihnei pământului în fiecare al 7-lea an nu este bazată doar pe principiile de chimia pământului. Nu urmează nici tiparul canaanit de cicluri de 7 ani fără recoltă, urmaţi de 7 ani de belşug. În text se spune că pământul este lăsat necultivat timp de un an. (Vezi C. H. Gordon, Ugaritic Literature, 1949, p. 5 ş.urm.). Motivul fundamental pentru această succesiune este găsit în afirmaţia că anul al 7-lea de odihnă este un Sabat de odihnă pentru pământ şi pentru Domnul (Levitic 25:2, 4). Este evident că aici există o legătură cu instituirea *Sabatului, pe baza activităţii creatoare a lui Dumnezeu. Alte elemente pot fi observate în armonie cu această afirmaţie şi anume, că omul nu este singurul proprietar al pământului şi că el nu deţine proprietatea pentru totdeauna, ci îi este încredinţată de Dumnezeu (Levitic 25:23). Israeliţii trebuia să-şi aducă aminte de asemenea că ei nu stăpâneau nimic printr-un drept inerent al lor, deoarece ei au fost sclavi în Egipt (Deuteronom 15:15). Generozitatea este determinată de recunoştinţă.

D.F.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: