Chison
CHISON. Râul actual
Nahr el-Muqatta’ , care izvorăşte din dealurile din N Samariei, udă câmpia
Esdraelonului şi se varsă în golful Acra, la E de Mt. Carmel. Deşi cursul
râului are numeroase meandre sensul general de curgere este spre NV, la NE de
şirul de munţi care se întind de la Samaria la Carmel, iar în NE trece pe lângă
cetăţile Taanac, Meghido şi Iocneam. Numele Chison nu este folosit frecvent şi
râul este indicat uneori prin referire la una dintre cetăţile din apropierea
lui. Astfel, probabil că este menţionat pentru prima oară în Iosua 19:11, unde
„pârâul care este la răsărit de Iocneam" face parte din graniţa lui
Zabulon, deşi în cazul acesta se face referire numai la o porţiune mică a
râului care se află în vecinătatea cetăţii Iocneam.
Menţionarea cea mai cunoscută a râului este în contextul
victoriei israeliţilor conduşi de Barac asupra sirienilor conduşi de Sisera
(Judecători 4-5; Psalmul 83:9). Armata lui Sisera, dotată cu care de luptă, a
fost amplasată în câmpie, iar israeliţii au atacat dinspre munţii aflaţi la SV
de râu. Succesul israeliţilor s-a datorat în mare măsură râului, care era
revărsat şi probabil că a înmuiat pământul câmpiei prea mult pentru carele lui
Sisera, care s-au împotmolit şi nu au fost de nici un folos.
În Cântarea Deborei râul este numit „apele de la
Meghido" (Judecători 5:19), iar faptul că Meghido nu este menţionat în
nici un alt fel în relatare a fost considerat de Albright că ar indica faptul
că Meghido zăcea în ruină, în timp ce Taanac prospera. Excavaţiile de la
*Meghido au arătat o întrerupere în ocuparea cetăţii în jurul anului 1125
î.Cr., între Nivelele VII şi VI, şi este posibil ca victoria israelită să fi
avut loc în această perioadă de părăsire, sau în jurul anului 1125 î.Cr.
Râul este menţionat de asemenea în legătură cu scena
junghierii profeţilor lui Baal de către Ilie, în urma confruntării de pe Carmel
(1 Împăraţi 18:40). Aici este menţionat prin cuvântul „pârâul" (nahal),
sugerând că seceta îndelungată care a precedat aceste evenimente a făcut să
scadă apele râului. Ploile care au urmat probabil că au spălat urmele execuţiei.
BIBLIOGRAFIE
G. A. Smith, The Historical Geography of the Holy Land,
1931, p. 394-397; W. F. Albright, The Archaeology of Palestine, 1960, p.
117-118; LOB, p. 204 ş.urm.
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu