iudeu



IUDEU (ebr. yehudi; aram. yehodai; gr. joudaios; lat. judaeaus). La început a însemnat un membru al statului *Iuda (2 Împăraţi 16:6; Neemia 1:2; Ieremia 32:12) şi a fost folosit de străini în sensul acesta începând din secolul al 8-lea î.Cr. înainte (de ex. asir. Yaudaia, ANET, p. 287, 301. Ne-iudeii foloseau acest termen cu referire la foştii locuitori ai provinciei Iuda, pentru a-i deosebi de alte naţiuni din vremurile post-exilice (Estera 9:15; Daniel 3:8; Zaharia 8:23) sau de prozeliţii la *iudaism (Estera 8:17). „Iudeică" apare în 1 Cronici 4:18; Faptele Apostolilor 16:1; 24:24 iar „iudeu" apare în Galateni 2:14 (gr.); Tit 1:14. „Limba iudeilor" descrie dialectul semitic local vorbit în Iuda a devenit sinonimă cu „ebraica", la fel cum „iudeu" a devenit echivalent cu „evreu". Termenul „iudei" (Ioan 7:1; în alte trad. şi în Daniel 5:13; Luca 23:5) indică locuitorii lui Iuda.

În NT termenul „iudei" este folosit cu referire la membrii credinţei iudaice sau la liderii lor care îi reprezintă (în specia în Evanghelia după Ioan), dar în vremurile moderne şi în special în statul Israel, termenul acesta este folosit pentru a indica originea etnică şi nu neapărat religia. Prin urmare, sensul precis al termenului este adesea subiect de controversă.

BIBLIOGRAFIE
EJ, 10, 1971, p. 22-26.

D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: