Ismael



ISMAEL (ebr. yisma’e’l, „Dumnezeu aude").

1. Fiul lui Avraam şi Agar, servitoarea egipteană a lui Sara. Când Sara şi-a dat seama că era stearpă, a dat-o lui Avraam pe slujitoarea sa ca să zămislească pentru ea (Geneza 16:2). Un exemplu de acest obicei antic a fost descoperit recent în tăbliţele de la *Nuzi (ANET, p. 220). După ce a rămas însărcinată de la Avraam, Agar a început să o dispreţuiască pe Sara, care a izgonit o de acasă, cu consimţământul reticent al lui Avraam. În drum spre Egipt ea s-a întâlnit cu îngerul lui Iahve care i-a spus să se întoarcă şi să se supună faţă de Sara. El i-a dat de asemenea promisiunea că sămânţa ei va fi înmulţită prin fiul ei Ismael, care avea să fie „ca un măgar sălbatic printre oameni" (16:12; cf. Iov 39:5-8). Ismael s-a născut când Avraam avea 86 de ani, la 11 ani după sosirea lui în Canaan (16:15-16; cf. 12:4). 13 ani mai târziu atât Ismael cât şi tatăl său au fost tăiaţi împrejur, în semn de ascultare faţă de porunca lui Dumnezeu (17:25-26). Dar în aceeaşi zi Dumnezeu i-a promis lui Avraam un fiu de la Sara. Faptul că el şi-a legat de multă vreme toate speranţele de Ismael l-a făcut să strige: „Să trăiască Ismael înaintea Ta" (17:18). Atunci Dumnezeu l-a asigurat că Ismael va da naştere la doisprezece prinţi şi în ultimă instanţă la un popor mare (17:20; cf. 16:10; 25:13-16). Când Ismael avea vreo 16 ani a avut loc o sărbătoare mare cu prilejul înţărcării lui Isaac (21:8). Ismael a dat glas invidiei sale faţă de „copilul promisiunii" (Romani 9:7-9) prin faptul că „a râs de el". Apostolul Pavel foloseşte verbul „a persecutat" (edioke) pentru a descrie acest act (Galateni 4:29) şi construieşte pe baza lui o alegorie extinsă cu privire la opoziţia dintre oamenii religioşi legalişti şi cei care sunt „născuţi din Duhul" (Galateni 4:21-31). Sara a insistat ca atât Ismael cât şi Agar să fie izgoniţi de acasă, iar Avraam a consimţit numai după ce Domnul i-a revelat că „numai din Isaac va ieşi o sămânţa care va purta cu adevărat numele tău" (Geneza 21:12). Agar şi fiul ei aproape că au murit de sete în pustia Beer-Şeba, până când un înger al lui Iahve i-a arătat un izvor de apă, ca răspuns la strigătul lui Ismael. Ismael a devenit un arcaş, s-a căsătorit cu o egipteancă şi a dat naştere la doisprezece prinţi (25:12-16). Esau s-a căsătorit cu una dintre fiicele lui Ismael (28:9; 36:3, 10). El a fost alături de Isaac la înmormântarea tatălui lor şi a murit la vârsta de 137 de ani (25:9, 17).

2. Un urmaş al lui Saul şi Ionatan, fiul lui Aţel (1 Cronici 8:38; cf. 9:44).

3. Un bărbat din Iuda, tatăl lui Zebadia care a fost un funcţionar înalt la curtea regelui Iosafat (2 Cronici 19:11).

4. Fiul lui Iohanan, un căpitan peste o sută care a luat parte la conspiraţia împotriva Ataliei (2 Cronici 23:1).

5. Un fiu al preotului Paşhur. El a fost unul dintre cei pe care Ezra i-a obligat să se despartă de soţiile lor străine (Ezra 10:22).

6. Fiul lui Netania, din familia regală a lui Iuda, care l-a omorât pe Ghedalia la 2 luni după distrugerea Ierusalimului în 586 î.Cr. Când Ghedalia a fost desemnat de Nebucadneţar guvernator al lui Iuda, mulţi evrei s-au adunat la Miţpa ca să fie în siguranţă. Printre aceştia, însă, a fost şi Ismael, care a fost invidios pe Ghedalia şi a acceptat să fie angajat de Baalis, regele Amonului, ca să comploteze omorârea guvernatorului. În ciuda avertismentelor lui Iohanan, Ghedalia s-a încrezut în Ismael şi l-a invitat împreună cu zece din oamenii săi la un banchet. Ei au folosit ocazia pentru a-l omorî pe Ghedalia şi pe toţi ceilalţi de la Miţpa. Două zile mai târziu au omorât un grup de pelerini evrei şi au plecat spre Amon cu mulţi prizonieri, inclusiv Ieremia şi fiicele regelui. Ei au fost urmăriţi de Iohanan şi alţi căpitani şi au fost înfrânţi la Gabaon. Prizonierii au fost eliberaţi, dar Ismael şi opt dintre oamenii săi au reuşit să scape la Amon (2 Împăraţi 25:25; Ieremia 40:7-41:18).

BIBLIOGRAFIE
H. C. Leupold, Exposition of Genesis, 1942; C. F. Keil, Biblical Commentary on the Old Testament, I, The Pentateuch, 1949; J. J. David, Paradise to Prison, 1975; H. C. White, ZAW 87, 1975, p. 267-306.

J.C.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: