Isaia



ISAIA (ebr. yesa’yahu, „Iahve este mântuire"), fiul lui Amoţ (ebr. ’amoş, care trebuie distins de profetul Amos, ebr. ’amos), a trăit în Ierusalim (Isaia 7:1-3; 37:2). Potrivit tradiţiei iudaice el a fost de viţă regală; din naraţiunile şi din proorociile sale s-a dedus uneori că el a fost de rang nobil, dar nu există certitudine în privinţa aceasta. Aşa cum se vede din introducerea cărţii (1:1) el a profeţit în timpul lui Ozia (791/790 -740/739 î.Cr.), Ahaz (735-716/715 î.Cr.) şi Ezechia (716/715-687/686 î.Cr.). (Datele domniilor sunt cele date de E. R. Thiele.) El a fost chemat să fie profet „în anul morţii împăratului Ozia" (6:1), adică în 740/739 î.Cr.; utlima lui apariţie care poate fi datată cu certitudine este cea din timpul domniei lui Sanherib din anul 701 î.Cr. (sau cca. 688 î.Cr., dacă presupunem o a doua campanie a lui Sanherib împotriva Ierusalimului). Potrivit tradiţiei Isaia a fost tăiat în două cu fierăstrăul în timpul domniei lui Manase (vezi Martiriul lui Isaia, cap. 5); unii cred că acest fapt este menţionat în Evrei 11:37, dar referirea este neclară şi se pare că tradiţia nu a avut o bază istorică sănătoasă. Este posibil ca Isaia să fi trăit până în timpul domniei lui Manase; absenţa numelui lui din 1:1 ar putea fi datorată faptului că Isaia nu a avut nici un rol public după ce Manase a devenit rege.

Isaia a fost căsătorit; soţia lui este numită „profeteasa" (8:3), probabil pentru că şi ea a profeţit. Sunt menţionaţi doi fii şi amândoi poartă nume simbolice (8:18) - Şear-Iaşub, „O rămăşiţă se va întoarce" (7:3) şi Maher-Şala-Haş-Baz, „Grăbeşte-te de prădează şi aruncă-te asupra prăzii" (8:1-4).

Isaia şi Mica au fost contemporani (cf. 1:1 cu Mica 1:1). Activitatea lui Isaia a fost precedată de cea a lui Amos şi Osea (Amos 1:1; Osea 1:1). Amos şi Osea au profeţit mai ales împotriva triburilor din N; Isaia şi Mica şi-au concentrat profeţiile asupra lui Iuda şi a Ierusalimului (Isaia 1:1).

În prima jumătate a secolului al 8-lea, atât Israel, sub domnia lui Ieroboam II (cca. 782-753 î.Cr.) cât şi Iuda, sub domnia lui Ozia, s-au bucurat de o perioadă de mare prosperitate. Aceasta s-a datorat în mare măsură slăbiciunii regatului Aram şi faptului ca Asiria nu a intervenit în V vreme îndelungată. Domnia lui Ozia poate fi descrisă ca şi cea mai prosperă perioadă pe care a cunoscut-o Iuda din vremea dezbinării împărăţiei după moartea lui Solomon. În timpul domniei lui Ozia şi Iotam prosperitatea şi luxul au fost abundente în Iuda; această stare de lucruri este reflectată în Isaia 2-4. Dar după urcarea pe tron a lui Tiglat-Pileser III (745-727 î.Cr.), Asiria a început din nou să-şi impună jugul asupra ţărilor din V. Pecah, regele lui Israel, şi Reţin, regele Damascului, a format o coaliţie anti-asiriană şi au încercat să-l oblige pe Ahaz, regele lui Iuda, să li se alăture. Când Ahaz a refuzat ei au ameninţat să-l detroneze şi să pună pe tron o marionetă a lor (734 î.Cr.). Acţiunea lui Isaia cu ocazia aceasta este relatată în cap. 7. Ahaz a făcut greşeala să ceară ajutor regelui asirian; rezultatul a fost că Iuda a devenit un stat satelit al Asiriei. În anul 732 î.Cr. asirienii au cucerit Damascul şi au anexat teritoriul din Israel la N de Câmpia Izreel, rămânând ca Osea să domnească în restul regatului de N, ca vasal al lor. Când s-a răsculat, Salmanaser V (727-722 î.Cr.) a asediat Samaria, iar succesorul său, Sargon II (722-705 î.Cr.) a cucerit Samaria în anul urcării lui pe tron. Chiar şi după aceasta au avut loc diferite mişcări de independenţă împotriva dominaţiei asiriene. Cu aceste ocazii Isaia, care s-a retras pentru o vreme într-un cerc mai restrâns după protestele sale zadarnice împotriva politicii externe a lui Ahaz în anul 734 î.Cr. (8:16 ş.urm.), şi-a ridicat vocea din nou ca să avertizeze pe Iuda împotriva participării la asemenea mişcări şi în special împotriva bazării pe ajutorul egiptenilor. Potrivit cu 14:28, în anul morţii lui Ahaz filistenii au trimis o delegaţie la Ierusalim ca să aranjeze o alianţă anti-asiriană; cu ocazia aceasta Isaia a rostit din nou un avertisment (14:29-32).

În timpul domniei lui Ezechia au fost şi alte mişcări de felul acesta, dintre care cea mai remarcabilă este revolta de la Aşdod, care a fost înfrântă în 711 î.Cr., când asirienii au asediat şi au cucerit Aşdodul (cf. Isaia 20:1). Iuda şi Egiptul au fost implicate în această revoltă. Este foarte posibil ca Isaia 18 să dateze din această perioadă; în Egipt domnea atunci o dinastie etiopiană. După moartea lui Sargon au avut loc răscoale numeroase împotriva succesorului său, Sanherib (705-681 î.Cr.). Iuda a fost unul dintre statele care s-au răsculat şi lucrul acesta a avut ca rezultat o expediţie a lui Sahnerib în anul 701 î.Cr., în cursul căreia a invadat Iuda şi a asediat Ierusalimul. Diferite profeţii din cap. 28-31 ar putea data din anii 705-701 î.d.Cr., inclusiv avertismentul împotriva bizuirii pe Egipt, în 30:1-7; 31:1-3. Cap. 36-37 relatează ameninţarea lui Sanherib la adresa Ierusalimului, eliberarea Ierusalimului şi activitatea lui Isaia în această perioadă de pericol. Cap. 38-39 care se referă probabil la aceeaşi perioadă, vorbesc despre boala şi însănătoşirea lui Ezechia şi despre misiunea lui *Merodac-Baladan.

N.H.R.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: