Iov



IOV (ebr. ‘iyyob). În afară de cartea care îi poartă numele şi de referirile în treacăt din Ezechiel 14:14, 20; Iacov 5:11, nu avem nici o altă informaţie credibilă cu privire la Iov. Este imposibil să arătăm că legendele evreieşti, creştine şi musulmane despre Iov (ultima dintre ele rezumată în The Poem of Job, de W. B. Stevenson, 1947, cap. 6) au rădăcini puternice în vreo formă prebiblică a întâmplării. Dacă lăsăm la o parte localizarea tradiţională a locului unde a trăit Iov (vezi mai jos), care s-ar putea să nu fie altceva decât o deducţie inteligentă bazată pe Biblie, avem impresia că scrierea este o fantezie populară sau religioasă.

Dacă îl identificăm pe Daniel (dani’el) din Ezechiel 14:14 nu cu Daniel (daniyye’l) din vremea Exilului, ci cu personajul menţionat în inscripţiile ugaritice, putem stabili cu destul de multă certitudine o dată foarte veche pentru toate cele trei nume din Ezechiel 14:14. Dacă nu acceptăm această sugestie, nu avem nici o indicaţie cu privire la data întâmplării. Localizarea ţării Uţ, unde a trăit Iov, este incertă. Tendinţa modernă este să fie considerată undeva pe graniţa Edomului, întrucât anumite indicaţii din carte sunt considerate edomite; dar tradiţiile care plasează întâmplarea în Hauran (Basan) sunt mult mai probabile. Iov a fost un om foarte bogat şi cu o poziţie socială înaltă, dar cartea se preocupă atât de mult să sublinieze poziţia lui între cei înţelepţi încât evită furnizarea unor detalii precise; totuşi, putem respinge fără ezitare legendele care îl consideră rege.

Ca rezultat al permisiunii divine, Satan l-a jefuit pe Iov de avuţia sa, de cei zece copii ai săi şi, în fine, de sănătatea sa. Cercetătorii nu sunt unanimi în privinţa bolii care l-a atins, sugestiile principale fiind elefantiazis, erithem sau variolă (vărsat). Lipsa de unanimitate se datorează faptului că simptomele sunt prezentate într-un limbaj foarte poetic. Rudele şi concetăţenii săi au interpretat nenorocirile sale ca o pedeapsă divină pentru un păcat murdar şi l-au scos afară din oraş şi prostimea s-a bucurat de lucrul acesta. Soţia lui a acceptat şi ea părerea generală şi l-a îndemnat să grăbească sfârşitul inevitabil şi să-L blesteme pe Dumnezeu.

Iov a fost vizitat de trei prieteni, Elifaz, Bildad şi Ţofar, care făceau şi ei parte dintre cei înţelepţi, bogaţi şi influenţi, aşa cum fusese el. Când au văzut suferinţa lui şi ei au împărtăşit părerea populară şi nu au putut face altceva decât să stea în tăcere alături de Iov pe grămada de gunoi din afara porţii cetăţii şi timp de 7 zile l-au jelit ca pe un mort. Izbucnirea lui Iov a dus la o discuţie lungă şi vehementă, încheiată cu intervenţia unui bărbat mai tânăr, Elihu. Toată discuţia nu a făcut decât să scoată la lumină falimentul înţelepciunii şi teologiei tradiţionale când este confruntată cu un caz excepţional ca şi cazul lui Iov. Deşi lipsa de înţelegere a prietenilor săi l-a dus pe Iov aproape la exasperare, ea l-a îndreptat în acelaşi timp spre Dumnezeu şi la pregătit pentru revelaţia suveranităţii divine care i-a adus pace. Gloata a fost uimită de vindecarea lui, de dublarea avuţiei sale şi de faptul că i-au fost dăruţi iarăşi zece copii.

H.L.E.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: